Răzvan POPA

Profit de 100% pe spatele braşovenilor

2012-02-12T02:10:00.001+02:00

Acum aproape un an scriam despre cum Primăria Braşov, prin politica dusă de Serviciul Administrare Pieţe, poate influenţa preţul produselor de pe tarabele din pieţele agroalimentare ale oraşului.

Zilele trecute aflăm că pieţele oraşului sunt o afacere profitabilă…pentru Primărie. Adică în anul 2011 s-a înregistrat un profit de 3,97 milioane de lei. Din taxele de ocupare a tarabelor, eliberarea de autorizaţii, redevenţe şi închirieri, serviciul pieţe a avut venituri de 7,14 milioane de lei. Tot acest profit este reflectat în cele din urmă în preţul produselor care sunt vândute în pieţe. De aici se desprind următoarele concluzii:

- taxele mari din pieţe determină creşterea preţurilor, dar în acelaşi timp aduc un profit însemnat Primăriei.

- braşovenii sunt cei care, în final, atunci când cumpără din pieţe contribuie la profitul Primăriei.

În mod firesc Primăria nu trebuie să facă profit din serviciile pentru comunitate. Dar nici nu trebuie să înregistreze pierderi. Primăria trebuie să dezvolte şi să sprijine servicii publice pentru comunitate, în interesul comunităţii fără a se comporta ca o societate comercială ce aleargă după profit. Municipalitatea se poate folosi de dreptul de a gestiona activitatea din pieţe pentru a crea cadrul prin care braşovenii să beneficieze de cele mai mici preţuri în pieţe. Iar modalităţile prin care poate face acest lucru sunt multe şi le-am mai dezbătut de-a lungul timpului.

Şi ca să nu mai lungim vorba …ţinând cont de profitul Serviciului Pieţe este evident că Primăria poate decide să scadă taxele din pieţele oraşului cu cel puţin 50%. O asemenea decizie va duce în mod evident la o scădere a preţurilor la tarabe şi ar permite şi serviciului să înregistreze un oarecare profit. Dar primăria Braşov este lacomă şi doreşte încasări foarte mari, iar braşovenii sun foarte împăcaţi cu soarta lor şi cu deciziile luate de Municipalitate!

“Politician şmecher”

2012-02-01T01:41:00.001+02:00

Zilele trecute descind cu nevastă şi copii la magazinul Lidle de pe bulevardul Saturn. Am parcat între alte două maşini în apropiere de panoul imens care anunţa lumea că la magazinul cu pricina se găseşte aproape orice îţi doreşte sufletul. Cum unul dintre cele două autoturisme fusese parcat strâmb şi eu am fost obligat să-mi aşez maşina la fel de strâmb. Nevastă-mea a intrat în magazin, iar am rămas în maşină. La un moment dat, după vreo zece minute, în timp ce studiam foarte concentrat on line-ul, cineva mă întrerupe cu o bătaie în geam. Ridic privirea şi văd un tip la vreo 30 de ani, care îmi gesticula ceva şi arăta spre partea din spate a maşinii. Îi zâmbesc omului, deschid uşa şi privesc spre roata din spate, convins fiind că am făcut pană şi tipul, amabil, îmi atrage atenţia.

Dar nu reuşesc bine să scot capul că mă şi bombardează cu un tir de acuzaţii şi declamaţii referitoare la felul cum am parcat. Atunci observ că cel care parcase strâmb şi lângă care trăsesem eu, nu mai era. În locul lui, un Ford Focus argintiu, parcat regulamentar din care se dăduse jos tipul agitat. Mă uit la el şi încerc să-i explic liniştit că nu am făcut-o nici intenţionat şi nici din comoditate. Ci pur şi simplu pentru că am fost forţat de împrejurări. Şi mai mult decât atât, mă încadrasem totuşi pe un singur loc de parcare, între liniile trasate cu vopsea albă. Dar nu apuc să leg două propoziţii, că omul, pus pe harţă şi foarte revoltat îmi trânteşte:

- Ce bă, eşti şmecher că eşti politician!?

Ridic din sprâncene şi primul impuls este să-l înjur. Dar nu o fac! La un asemenea argument puternic nu încerc să-i dau nicio replică. Îl poftesc să-şi vadă de drum.

- Aşa se parchează, băi şmechere?, îmi mai aruncă el în faţă. Ce crezi că dacă eşti politician poţi să faci ce vrei!?

Stătea proţăpit lângă maşina mea, cu picioarele depărate, de parcă ar fi fost un jandarm ce trebuia să oprească singur galeria ultraşilor de la Steaua.

- Domnule…mergi în treaba dumnitale, l-am poftit eu. Văd că aţi putut parca probleme şi oricum erau destule alte locuri de parcare.

- Băi, nu mai fă pe şmecherul. Credeţi că dacă sunteţi politică puteţi să faceţi ce vreţi!?

Era clar că tipul avea ceva împotriva politicienilor, în general. Că era antisistem şi făcea parte din categoria cetăţenilor implicaţi care îşi doresc din tot sufletul schimbarea întregii clase politice. Revenirea obsesivă la întrebarea “Eşti şmecher că eşti politician?” m-a mai liniştit puţin din prisma faptului că era evident că omul nu avea nimic personal cu mine. Greutăţile traiului cotidian, tăierile de salarii, măsurile Guvernului şi criza mondială l-au făcut pe acest cetăţean să dezvolte o ură aproape viscerală faţă de orice reprezentat al clasei politice. Cred că opulenţa cu care m-am afişat în parcarea unui magazin de cartier, parcându-mi cu aroganţă Fiatul Panda, l-a îndreptăţit pe cetăţeanul nostru să mă catalogheze drept “politician şmecher”. Toate acestea mi-au trecut rapid prin minte şi am decis să pun capăt conflictului deschis în care mă aflam cu societatea civilă.

- Vezi-ţi domnule de drum şi lasă-mă în pace! I-am spus hotărât şi am închis portiera. L-am văzut că nu s-a dezamorsat atât de uşor. S-a îndepărtat cu paşi mari, dar a mai întors de câteva ori capul şi i-am citit pe buze că îmi transmitea tot felul de urări. Nu ştiu dacă toate erau de bine, dar cu siguranţă că erau constructive.

Îi este frică!

2012-01-28T23:28:00.001+02:00

Primarului George Scripcaru a început să-i încolţească în suflet teama că nu este veşnic. Că există posibilitatea să nu mai câştige alegerile, să nu mai aibă majoritate, iar partidul pe care-l reprezintă să nu mai câştige alegerile în toamnă. Ideea mortalităţii….politice îşi face tot mai adânc simţită prezenta în conştiinţa actualului primar.
Primul semn al acestui sentiment neplăcut este că în şedinţa Consiliului Local de luni se propune înfiinţarea funcţiei de “administrator public”. Acesta este un cetăţean – un tehnocrat – care se ocupă practic de administrarea oraşului. Pe modelul “city manager”-ului din Anglia. Potrivit legii, omul primeşte atribuţii şi delegări de competenţe în limitele pe care le stabileşte primarul.
Amănuntul care mă face să cred că lui Scripcaru a început să-i fie frică este că de această soluţie administrativă se vorbeşte de prin 2008. Ba chiar a fost prinsă într-o lege care modifică şi completează Legea Administraţiei Publice locale. Întrebarea absolut firească este – “De ce Primăria Braşov optează doar acum pentru administratorul public, în condiţiile în care municipii similare din ţară îl au de ceva vreme?”. Răspunsul: “Pentru că este an electoral şi pentru că lui Scripcaru îi este teamă că va pierde alegerile. Nu vrea să-şi mai asume răspunderea pentru unele decizii.”
Ţinând cont de faptul că o mare parte din activităţile curente ale oraşului – deszăpezire, întreţinere drumuri, salubritate, lucrări de infrastructură, reabilitare domeniu schiabil, administrare domeniu schiabil – sunt prestate de o singură societate, propun numirea patronului acelei societăţi în funcţia de administrator public.

Ce avem de învăţat de la vecinii noştri unguri?

2012-01-23T23:53:00.001+02:00

Ungurii de peste graniţă, din ţara numită Ungaria, au fost printre primii care au dat startul la revolte în zona europeană. Era prin 2006 când primul ministru de atunci a fost prins cu mâța-n sac sau mai exact spus cu cioara vopsită. A fost difuzată o înregistrare în care respectivul recunoştea că a minţit în campania electorală. Şi s-a declanşat nebunia. În Budapesta s-a instalat haosul. Televiziunea publică din Ungaria a fost devastată şi incendiată. Adică vecinii noştri s-au cam supărat pentru că au fost minţiţi. Şi pentru că premierul lor cu nume greu de pronunţat i-a minţit a pierdut alegerile.

Au venit la putere partidele de centru – dreapta. Cu un alt prim ministru. Unul cu un nume mai familiar- Viktor Orban. Omul a trecut la modificat Constituţia şi şi-a cam pus bocancul pe grumazul “unei anumite părţi a presei”, fapt ce a atras multe nemulţumiri. Şi iar manifestaţii de protest, violenţe, tot tacâmul. Ca să arate că poporul maghiar îl susţine, Orban a organizat o mare manifestaţie de susţinere care a adunat aproximativ 100.000 de oameni. A exploatat cu succes coarda sensibilă a ungurilor de pretutindeni – naţionalismul. Evident că nici opoziţia socialistă nu a stat cu mâna în sân. A trecut repede la organizarea unei contramanifestații, dar de protest, prin care acuză puterea de subjugarea presei.

Cu alte cuvinte…Constat că poporul român, vecin şi cu strânse legături istorice cu poporul maghiar, mai are foarte multe de învăţat. Noi nu ştim nici să protestăm aşa cum trebuie, dar nu ştim nici să ne arătăm susţinerea pentru cineva sau ceva. Ne face o plăcere aproape masochistă să băltim aşa, într-o stare de lâncezeală, să nu se asumăm nimic şi să aşteptăm ca alţii să facă ceva pentru noi. Eventual şi o revoluţie, dacă ne serveşte interesele!

Studenţilor braşoveni nu le place opoziţia

2012-01-18T00:22:00.001+02:00

Citesc pe Mediafax un extraordinar comunicat de presă din partea asociaţiei studenţilor de la Universitatea Transilvania în care se explică care sunt motivele pentru care studenţii nu se alătură mişcărilor de protest. Că sunt manipulări politice, că ei sunt solidari cu cei care îngheaţă prin Piaţa Sfatului, că resping actele de violenţă. Dar că nu ies în stradă pentru că nenorociţii de politicieni vor să-i manipuleze şi să-i politizeze.
Nu ştiu dacă era nevoie să-şi justifice nonreacţia. Ştiu însă că în ultimii ani, coincidenţă sau nu, de vreo opt ani, studenţii braşoveni nu au nici o nemulţumire. Nici faţă de autorităţile locale, nici faţă de conducerea Universităţii şi nici faţă de măsurile ministrului Învăţământului sau ale Guvernului.
Întotdeauna această asociaţie condusă de unul a cărui nume nu l-am reţinut niciodată este foarte mulţumită. Studentul braşovean acceptă resemnat şi apatic majorări de taxe de cămin. Acceptă cu fruntea sus declasificarea universităţii în care învaţă şi nu are în general prea multe idealuri. Democraţie, totalitarism, respectarea Constituţiei sau statul de drept sunt noţiuni mult prea abstracte. Pentru ei e mai comod să stea la căldurică şi să emane câte un comunicat din când în când prin care să explice detaliat şi cu lux de amănunte nonreacţia şi apatia. De unde trag concluzia că studenţilor braşoveni le place mai mult, ca stare de fapt, puterea decât opoziţia.

O capcană!?

2012-01-15T23:40:00.001+02:00

Dacă iniţial lumea a ieşit în stradă într-o mişcare civică de susţinere a unei idei, a unui om, la ora aceasta nimeni nu mai vorbeşte nimic despre medicul Arafat, despre legea sănătăţii sau despre vreun act normativ. Vedem lupte de stradă, huligani, jandarmi, foc, tunuri de apă, gaze lacrimogene…haos.

Dacă mişcarea civică paşnică nu creşte în intensitate. Dacă nu devine puternică şi nu reuşeşte să intre în prime time ul televiziunilor de ştiri fără să devieze de la scopul iniţial, totul se pierde şi ne rămâne în memorie doar imaginea ciocnirilor. Din păcate am căzut cu toţii într-o capcană abil întinsă în care ceea ce era iniţial o mişcare civică se transformă în lupte de stradă violente care mai durează o zi sau două. Toată lumea uită şi se întoarce la treburile cotidiene. Rămânem doar cu imaginile haosului din Capitală. Bolovani aruncaţi, reporteri bătuţi şi jandarmi spitalizaţi. Şi cam atât. Totul se stinge încet şi sigur şi ne întoarcem la aceeaşi apatie şi nonreacţie caracteristică, precum şi la îndeletnicirea preferată – cârcotitul pe la colţuri.

Doctore, doar exilul te mai salvează!

2012-01-12T23:10:00.001+02:00

Cocoţat pe muntele său de competenţă, profesionalism, simpatie, încăpăţânare şi notorietate, veneticul de Raed Arafat a avut neobrăzarea să-i spună atotputernicului, unicului, lui Zeus însuşi “Nu!”, “Nu e bine!” Acum, după ce Arafat şi-a primit cuvenitul dos de palmă peste faţă, aştept cu maxim interes să aflu tot felul de amănunte picante despre activitatea sa profesională şi personală.

Probabil că poporul va fi înştiinţat despre averea dobândită de popularul doctor într-un mod mai puţin licit, despre licitaţii cu dedicaţie sau despre fonduri de stat scurse în tot felul de firme fantomă. Vom afla că palestinianul este exponentul mafiei din sănătate, răul din cauza căruia nu se însănătoşeşte sistemul. Vor apărea foşti colegi din studenţie care vor susţine cu tărie că era informator al Securităţii. Martori oculari vor certifica faptul că a violat o minoră, elevă la Jean Monet. Mai mult chiar, din ziarele de profil o să ştim că în realitate Arafat avea o viaţă dublă, o familie neoficială pe care o întreţinea cu banii câştigaţi la minister. Dovezile incontestabile despre faptul că Arafat a finanţat Hamasul şi Al Qaeda, susţinute de stenograme şi înregistrări, vor fi difuzate pe postul naţional de televiziune.

La emisiuni de maximă audienţă – Acces Direct, Happy Hour – se vor prezenta foste amante ce vor dezvălui amănunte picante din viaţa intimă a doctorului. Copiii nelegitimi ai palestinianului vor cere în direct paternitatea. Ba chiar vor fi unii care vor afirma că Raed Arafat are porniri pedofile şi certe preferinţe homosexuale.

Aşa că îndrăznesc să afirm cu tărie că doar exilul îl mai poate salva pe doctorul Raed Arafat de zoaiele ce i se vor scurge pe capul pleşuv.

Cele cinci principii ale răului în administraţia Scripcaru

2012-01-11T12:42:00.000+02:00

(Apel către braşoveni)

”Brașov, cel mai frumos oraș. Brașov, capitala verde. Braşovul, oraş de poveste.”

Dincolo de aceste sintagme de propagandă, Braşovul este un oraş guvernat în mod discreţionar şi autoritar de primarul George Scripcaru, vicepreşedinte la nivel naţional al PDL. Un oraş cu taxe mari, fără investitori, fără locuri de muncă, un oraş cu o administraţie profund coruptă, cu un sistem clientelar ce funcţionează pe bani publici doar pentru PDL. Braşovul este un oraş fără perspectivă, fără proiecte de anvergură, un oraş în care singurele investiţii sunt în asfalt, borduri şi flori.

După opt ani de mandat se poate constata că administraţia Scripcaru, bazată pe cinci principii ale răului funcţionează exclusiv în interesul său personal şi al celor care-i sunt apropiaţi.

1. CORUPŢIA. De la simplii pieţari la oameni de afaceri, toată lumea trebuie să plătească „zeciuiala” către persoane importante din administraţie. Chiar primarul Scripcaru este acuzat că a primit nu mai puţin de 30.000 de euro, mită pentru deschiderea unei pieţe. Şeful OPC Braşov, Ionel Spătaru a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru că a luat mită 60.000 de euro pentru redeschiderea unei pieţe de en gros din Braşov. Un alt caz care arată nivelul corupţie este cel al prefectului Ion Gonţea. Acesta este judecat într-un dosar în care este acuzat de fals intelectual şi uz de fals, iar mai nou numele său este implicat în dosarul luării de mită pentru redeschiderea pieţei din Stupini.Directorul DSV Braşov, Dorin Enache, cercetat în acelaşi caz împreună cu directori din Primăria Braşov. Directori de la Direcţia Judeţeană Vamală Braşov acuzaţi şi cercetaţi în dosare de corupţi şi trafic de carburanţi.

2. RISIPA. Banii publici sunt cheltuiţi fără discernământ pe investiţii care au rolul de agent electoral. Risipa banilor din bugetul local şi nu numai a atins cote inimaginabile la Braşov. S-au făcut împrumuturi de la bănci – aproximativ 15 milioane de euro - pentru achiziţionarea de autobuze în condiţiile în care se puteau accesa bani de la Uniunea Europeană. Se împrumută 12 milioane de euro pentru reabilitarea reţelei de distribuţie a agentului termic, cu toate că Uniunea Europeană ne pune la dispoziţie fonduri nerambursabile pentru un asemenea proiect. Nu mai puţin de 10 milioane de euro au fost risipite pentru resistematizarea intersecţiilor din oraş, în condiţiile în care s-au făcut patru lucrări de anvergură în fiecare intersecţie în loc de una singură, cum ar fi fost normal. Patinoarul supraevaluat de la 3 la 11 milioane de euro, florile care se schimbă de câte trei ori pe an în sensurile giratorii, bordurile înlocuite an de an şi multe altele ne arată că deşi în aparenţă Braşovul suferă schimbări în bine, cu banii cheltuiţi se puteau face cel puţin de două ori mai multe lucruri pentru comunitate.

3. INEFICIENŢA. Zeci, dacă nu chiar sute de milioane de euro, au fost îngropate în lucrări care nu au creat plus valoare. La Braşov nicio investiţie care să aducă bani înapoi la buget nu a fost pusă pe picioare în opt ani de mandat. An de an cheltuielile pentru întreţinerea oraşului cresc, administraţia se bazează doar pe taxele şi impozitele locale, fapt ce duce în mod firesc la creşterea dărilor, a presiunii pe cetăţeni şi mediul de afaceri local. Banii se duc pe asfalt, flori şi borduri în timp ce nicio mare companie nu găseşte motive de a investi în BraşovCET Braşov este în faliment, Regia de transport funcţionează pe pierdere, în pieţele oraşului lucrurile au scăpat de sub control – înţelegerile de tip cartel, producători puţini – afacerea ridicărilor de maşini care a adus prejudicii însemnate bugetului RAT.

4. DISPREŢUL FAŢĂ DE CETĂŢENI. În aproape opt ani de mandat primarul George Scripcaru s-a îndepărtat în mod constant de cetăţenii Braşovului. Plecând de la faptul că braşoveanul de rând nu mai are acces la o banală audienţă la primar, trecând prin simulacrul dezbaterii bugetului unde sunt chemaţi doar cei care nu au nimic de obiectat şi terminând cu lipsa consultărilor publice pe proiecte de importanţă, comunitatea braşoveană care contribuie cu taxe şi impozite, este văzută doar ca o sursă de venit la bugetul local.

Legea administraţiei publice locale arată foarte clar că forul deliberativ, adică Consiliul Local, dezbate, amendează şi aprobă proiectele de hotărâri. Ori în Consiliul Local Braşov rolul acestei instituţii a fost deturnat şi transformat în maşinăria de vot a primarului. Opiniile, propunerile sau iniţiativele consilierilor locali sunt ignorate fără argumente. Niciun proiect de hotărâre nu este dezbătut cu adevărat, iar consilierii locali care reprezintă în fapt opţiunile politice ale brașovenilor, sunt trataţi, indiferent din partidul din care fac parte, ca nişte marionete. După principiul cine nu e cu noi, nu contează, primarul George Scripcaru consideră că are un drept feudal asupra Braşovului şi a braşovenilor.

5. SISTEMUL CLIENTELAR. Este cel puţin ciudat faptul că în Braşov o singură firmă este abonată la toate marile lucrări pe bani publici. Asfaltarea, deszăpezirea, salubrizarea, întreţinerea drumurilor, realizarea tronsoanelor I şi II de ocolitoare, modernizarea şi administrarea domeniului schiabil din Poiana Braşov, toate sunt efectuate de o singură societate – Vectra.

Patinoarul supraevaluat a fost construit de firma unui consilier local PDL din Turda. Cartierele rezidenţiale de lux din Municipiul Braşov – construite pe terenurile Primăriei – au fost ridicate de „investitori” apropiaţi PDL. Publicitatea stradală a fost oferită unei societăţi conduse de apropiaţi ai primarului Scripcaru. Toaletele publice, transformate în cluburi şi cafenele, au fost oferite fără licitaţie oamenilor care sponsorizează PDL.

În mod evident, George Scripcaru a pus la punct şi a perfectat un sistem clientelar, bazat pe banii publici, a cărui funcţionare asigură atât finanţarea PDL Braşov cât şi a lui Scripcaru personal.

Lansez acest apel către braşovenii care nu doresc să vadă dincolo de spoiala cu iz electoral şi pe bani publici. Cred că trebuie să ne uităm şi la ce stă în spatele aşa-ziselor realizări ale primarului, la esenţa administraţiei publice locale ce a fost parazitată de interesele personale şi de grup. Este momentul să abandonăm principiul „A furat, dar a şi făcut…”şi să avem pretenţii mai mari de la cei în mâinile cărora ne încredinţăm destinul. Să nu mai permitem unei persoane, indiferent cum se numeşte şi de unde vine, să dispună discreţionar de banii publici. Este timpul să dovedim mai mult respect pentru noi, pentru bunurile comunităţii, pentru oraşul pentru care au trudit din greu părinţii şi bunicii noştri. Şi nu putem face toate acestea decât dacă ne implicăm, dacă luăm atitudine, dacă participăm la dezbateri şi dacă le cerem să ne consulte atunci când se trezesc luând decizii pentru noi şi copiii noştri.

Cu maşina în şanţ…

2012-01-09T23:46:00.002+02:00

Zilele trecute, pe ninsoarea aia de poveste…mă îndreptam către Tărlungeni. Şi tot ca într-o poveste îmi spuneam în barbă că şi anul aceste este la fel. Adică prima ninsoare mai serioasă ia pe nepregătite autorităţile. Nici măcar un singur utilaj de deszăpezire, mic şi fără prea mult material antiderapant în benă, nu a trecut pe un drum care se presupune că este o variantă alternativă la DN1.

Din cauza condiţiilor meteo şi a bolidului pe care îl conduc (Fiat Panda) viteza de deplasare nu o depăşea pe cea a unui biciclist în formă pedalând pe o semicursieră într-o dimineaţă de vară. Pe drum se formase o mâzgă păcătoasă care putea transforma orice vehicul într-o veritabilă sanie trasă se sute de cai putere…exact ca într-o poveste.

Şi cum mergeam eu aşa adâncit în gânduri simt cum maşina o ia razna sub mine. În loc să-şi vadă de drumul ei, trece de-a curmezişul şoselei şi ajunge pe contrasens. Încerc să o redresez, nu de alta, dar vedeam venind spre mine, la oarecare distanță un Opel Vectra de prin anii 80. A naibii maşină nu dădea nici un semn de supunere. Reuşesc în cele din urmă părăsesc banda de circulaţie pe care nu eram în avantaj şi să pun micuţul Panda pe o trasă care să mă ducă din nou pe sensul meu de mers. Numai că macaronarul a dat dovadă de docilitate doar o fracţiune de secund. Şi-a schimbat ce-i drept direcţia de alunecare – nu se mai punea problema de rulare – am revenit pe banda mea şi am răsuflat uşurat. Nu mă mai putea pocni nimic din faţă. Mai erau câteva amănunte care mă încurcau pentru moment. Eram tot de-a curmezişul, roţile nu-mi dădeau ascultare şi alunecam graţios către şanţul de pe marginea drumului. Şi inevitabilul s-a produs. M-am proptit cu botul maşinii în şanţul adânc de vreun metru şi cu roţile din spate suspendate la vreo 30 de cm deasupra pământului.

Am oprit motorul şi am coborât să văd şi să evaluez scurt pagubele. Surprinzător sau nu, maşina nu a avut absolut nimic în afară de o mică fisura la masca de plastic din faţă. Următoarea problemă era cum şi când voi reuşi să scot maşina de acolo. Ironia sorţii face ca imediat după acrobaţia mea să treacă pe acolo doi cetăţeni – un bărbat şi o femeie - cu un Mitsubishi L200. Oamenii foarte săritori, au tras pe dreapta şi m-au întrebat dacă mă pot ajuta cu ceva. Le explic că le voi fi veşnic recunoscător dacă vor face efortul de a-mi scoate maşina de acolo. În timp ce legam cablurile de tractare i-am înjurat cât am putut de apăsat pe cei care trebuiau să facă deszăpezirea, adică pe cei de la Vectra. Bărbatul mă aproba în mod tacit, până când la un moment dat, am descoperit motivul atitudinii sale reţinute. Mitsubishi-ul pe care îl conducea era inscripţionat mare pe ambele laturi : Vectra Service.

În fine…după mai bine de oră de chinuială, în care cablul acela nenorocit s-a rupt de două ori şi niciun participant la trafic nu avea în dotare aşa ceva, indiferent de tipul de maşină condusă, am reuşit să tragem afară micuţul Panda. Acest lucru nu s-ar fi putut petrece dacă norocul nu mi-ar fi surâs a doua sau a treia oară în aceeaşi zi.

Un domn foarte amabil, posesor de Toyota LandCruiser ne-a pus la dispoziţie doua cabluri de tractare. După ce primul pe care l-a scos din portbagaj s-a dovedit prea puţin rezistent şi a cedat după prima opintire mai serioasă a Mitsubishi-ului mi-a fost foarte clar că maşina mea avea să petreacă toată noapte în câmp. Dar, după cum spuneam, norocul mi-a rânjit larg. Omul cu Toyota a scos un al doilea cablu, gros de vreo trei degete care m-a scos din belea şi după ce le-am mulţumit tuturor pentru spiritul de solidaritate arătat faţă de un biet participant la trafic, ne-am văzut fiecare de drumul nostru.

A doua revoltă

2011-07-28T20:19:00.001+03:00

Flavius şi Iulian Rinder au preluat conducerea ziarului şi au pregătit trecerea la formatul color. Era perioada de creştere a presei scrise. Perioada în care cele ce apăreau tipărite pe foaia de ziar erau aproape literă de lege, iar ziariştii se aflau în topul încrederii şi credibilităţii.

La ziar erau puţini cei care îşi culegeau singuri textele la calculator. Mai toată lumea scria cu pixul pe hârtie după care dădea textul la cules. Eu mă ocupam de partea de eveniment-fapt divers. Contactele mele cu lumea politică – administrative erau aproape inexistente. Poliţie, accidente, infractori şi crime erau palierele pe care învăţam meserie. Am ţinut-o aşa ceva vreme. Aproape un an. S-a format o echipă care lucra în primul rând din plăcere şi din pasiune pentru această meserie. Cel puţin aceasta este impresia mea acum.

Însă ca orice lucru frumos care nu ţine prea mult şi această perioadă a luat sfârşit tot ca urmare a unei revolte a celor care făceau ziarul. Din motive care îmi scapă, Iulian Rinder a fost dat afară de patron. Ca şi la precedenta revoltă, au început să ne intoxice cu tot felul de zvonuri şi informaţii despre cât de rău este patronul şi ce distructivă este politica sa faţă de ziar. Iulian Rinder, proaspăt concediat, alimenta aceste zvonuri şi ne explica faptul că patronul trebuie determinat să vândă ziarul. Cui? Unui grup de politicieni în frunte cu Vasile Bran – preşedinte PD pe atunci. Om de legătură nimeni altul decât Libiu Mateescu, ajuns ulterior prefect.

Şi uite aşa, într-o zi, ne-am trezit cu toţii că părăsim redacţia în semn de protest ca patronul nu vrea să vândă ziarul pe care intenţiona să-l aservească politic. Un demers curajos şi plin de deontologie, credeam noi. Şi acum îmi vine să râd când mă gândesc cum am fost duşi de nas şi cât de uşor am fost manipulaţi. Am plecat cu mic, cu mare la Restaurantul “Cina” mândri de iniţiativa noastră. Rinder ne-a explicat plin de importanţă că dacă ziarul nu va ieşi pe piaţă o zi, atunci patronul îl va vinde. Seara nu a adus nimic nou. Stăteam cu toţii la “Cina” şi aşteptam. Ce? Să primim un semn cum că ziarul a fost vândut. După ora 21.00, mare parte dintre noi îşi cam pierduseră răbdarea şi încrederea în omul de legătură, Iulian Rinder. Atunci şi-a făcut apariţia Mateescu, trimisul direct al celor care vroiau să cumpere publicaţia. Ne-a explicat şi el că exact în acele momente se negociază tranzacţia, că presiunea pe patron este imensă şi că trebuie să mai avem puţină răbdare. Şi noi l-am crezut.

După încă o oră de aşteptare nu primisem nici o veste. Se evaporaseră şi Rinder cu Mateescu. Am decis atunci să mergem pânăla redacţia ziarului, pustie după cum ne închipuiam noi, să vedem dacă se întâmplă ceva acolo. Eu şi cu încă un coleg am luat această misiune asupra noastră şi pornit spre sediul ziarului de pe strada 15 Noiembrie. Când ne-am apropiat am constatat că era lumină. Nu am intrat. Nu am îndrăznit, dar ne-am uitat pe geam. Surpriză! La ziar se lucra. Exact ca într-o redacţie normală. Se culegeau texte, se tehnoredactau pagini şi altele. Cu alţi oameni. Nici vorbă de jale şi panică cum ne aşteptam noi să găsim.

Ne-am întors într-un suflet la “Cina” să le dăm colegilor vestea că fusesem înlocuiţi. Trebuia să ne sfătuim de urgenţă şi să chemăm la faţa locului pe cei doi care ne-au vândut gogoşi atâta timp. Însă nici urmă de Rinder şi Mateescu şi evident că nici la telefon nu răspundeau. Am început să ne sfătuim, dar încet şi sigur am ajuns să ne certăm. Căutam vinovaţii printre noi şi fiecare arăta cu degetul către celălalt. Cum la aceea oră nu se mai putea face nimic am plecat fiecare către casa lui cu promisiunea că a doua zi ne vom întâlni în aceeaşi locaţie pentru a evalua situaţia. Noaptea a fost un sfetnic bun pentru că majoritatea ne-am dat seama că am fost păcăliţi, dar mai ales că nu suntem de neînlocuit. Dis de dimineaţă am dat fuga la primul chioşc de ziare şi am cerut “BZB”. Vânzătoarea s-a aplecat liniştită şi mi-a întins un exemplar pe care l-am luat şi am început să-l răsfoiesc. E drept că nu avea prea multă informaţie la zi şi nici semnături la texte, dar exista. Se vindea la chioşcuri. Întreg eşafodul meu de argumente legate de rolul nostru la ziar şi faptul că putem determina vânzarea publicației s-a prăbuşit. Am ajuns la locul de întâlnire cu ceilalţi protestatari. Bineînţeles că Rinder şi Mateescu nu erau şi ne era foarte clar că nu o să apară. Le-am explicat colegilor că după părerea mea am fost duşi de nas, manipulaţi, păcăliţi, prostiţi. Din punctul meu de vedere, soluţia era să ne întoarcem, să avem o discuţie cu patronul, să-i explicăm că am fost manipulaţi, să ne turnăm cenuşă în cap şi să ne apucăm de treabă. Ideea nu a fost împărtăşită de toată lumea drept pentru care s-au format două grupuri. Nici unul nu dorea să renunţe motiv pentru care noi, cei care doream să ne întoarcem, am făcut exact ce ne-am propus fără a mai ţine cont de ceilalţi.

L-am găsit pe patron în redacţie. Era prima dată când îl vedeam pe Petrică Hogea. I-am explicat cum am putut noi mai bine ce se întâmplase şi care era opinia noastră despre acest episod. S-a lăsat convins de naivitatea noastră şi ne-a promis că va trece peste tot ce s-a întâmplat cu condiţia să ne vedem de treabă pe viitor. Evident că am fost de acord. Şi mai era o condiţie! Toţi se puteau întoarce la ziar cu excepţia câtorva care, în opinia lui Hogea, nu erau chiar aşa de nevinovaţi şi erau capii revoltei. Printre ei se afla şi Flavius.

Prima revoltă

2011-07-19T07:23:00.001+03:00

Eram angajat la ziar de două săptămâni. În perioadă de probă. Şi mai aveam două, după care redactorul şef urma să decidă dacă rămân sau nu. Între timp, ca urmare a unui concurs organizat de conducerea ziarului, a fost angajată şi nevastă mea, Bianca, tot în probe 30 de zile.

Atunci i-am reîntâlnit pe Flaviu, pe Ovidiu Vrânceanu şi i-am cunoscut pe Iulian Rinder, Mitel Popescu şi mulţi alţii. Mă chinuiam de ceva vreme cu un material care îmi era, în mod constant, refuzat de către redactorul şef, Adrian Popescu. Era un reportaj despre tinerii care pleacă să muncească pe vasele de croazieră. Un material bun – credeam eu la vremea respectivă. Un material pueril şi care nu spunea nimic nou chiar dacă era corect documentat. Atunci am învăţat că subiectul poate fi bun, dar dacă unghiul de abordare este greşit, atunci nu merită a fi publicat.

Într-o dimineaţa, când am intrat împreună cu Bianca în redacţie am observat o agitaţie neobişnuită. Oamenii vorbeau în şoaptă. Unii se uitau cu coada ochiului la noi, alţii se făceau că lucrează. În cele din urmă Flavius şi Ovidiu Vrânceanu ne-au luat pe amândoi din scurt. Ne-au pus în faţă o petiţie din partea tuturor angajaţilor adresată patronului prin care se cerea schimbarea de urgenă a redactorului şef şi a directorului ziarului, Puiu Vladimir. Pe verso, fiecare angajat, reporter, tehnoredactor, culegător sau corector, erau trecuţi nominal, iar în dreptul fiecărui nume…semnătura. Eram singurii de pe listă care nu semnasem. Ne-a fost explicat că Popescu şi Vladimir erau răi. Că nu făcea bine ziarului, că vroiau să-l ducă la faliment şi că singura şansă de a ne exercita meseria era ca cei doi să dispară. Petiţia şi semnăturile urmau să ajungă în scurt timp la proprietarul publicaţiei.

Trebuie să recunosc faptul că nu a fost o decizie uşor de luat. Ne-am gândit că dacă semnăm, iar conducerea ziarului pleacă, nu avem nimic de pierdut. Dar dacă nu pleacă, atunci evident vom fi daţi afară, împreună cu majoritatea de pe listă. Pe de altă partea, dacă nu semnam, o echipă nouă de conducere ne-ar fi concediat oricum pentru că am fi fost consideraţi trădători. Drept pentru care am luat pixul şi ne-am aşternut semnăturile în dreptul numelor noastre.

Începuse o zi lungă, tensionată, cu zvonuri şi presupuneri despre ce se întâmplă. Nimeni nu mai lucra. Atât Adrian Popescu cât şi Puiu Vladimir au înţeles ce se întâmplă şi toată lumea aştepta. Într-un ultim efort de a întoarce situaţia în favoarea lor, directorul ziarului a început să discute cu fiecare angajat în parte. Vroia să ne întrebe care sunt motivele reale ale nemulţumirii şi să ne promită că se va schimba ceva. Majoritatea au plecat din redacţie pentru a nu fi supuşi interviului. Eu am rămas. Am fost luat la întrebări şi întors pe toate feţele de un om versat care a încercat să stoarcă orice informaţie de la mine. I-am îndrugat verzi şi uscate despre ce credeam eu că nu e bine…lucruri pe care le auzisem la ceilalţi, eu fiind prea nou pentru a-mi da seama de ele. Dar trebuia să ofer nişte răspunsuri şi nu puteam spune că am semnat “petiţia” la plezneală. Acum sunt ferm convins că nu a crezut un cuvinţel din tot ce a spus eu acolo.

Într-un târziu…spre după amiază, am fost informaţi că patronul a acceptat schimbarea conducerii, dar că acest lucru nu se va petrece mai repede de două săptămâni. Începea o nouă etapă…atât pentru noi, cât şi pentru ziar. Publicaţia se pregătea să treacă la ediţia color.

Redactorul şef

2011-06-26T18:44:00.002+03:00

Aşteptam într-un soi de secretariat de mai bine de 10 minute. La un moment dat uşa s-a deschis şi o domnişoară mi-a făcut semn să intru. Am făcut câţiva paşi şi m-am oprit. Am salutat respectuos, dar bărbatul din spatele biroului parcă nici nu m-a observat. Era atât de absorbit de corectarea unor texte încât parcă nimeni şi nimic nu exista în jurul lui. Câteva minute nici măcar nu şi-a ridicat privirea de pe textele venite de la reporteri. Nici unul nu scăpase de pixul roşu al redactorului şef care tăia, corecta şi modifica fraze întregi fără milă.

În cele din urmă şi-a adus aminte că mai este cineva în birou. Şi-a ridicat privirea, m-a privit din spatele ochelarilor cu ramă groasă şi m-a poftit să iau loc. Era scund, după câte am putut să-mi dau seama şi destul slab. Faţa trasă, cu riduri pronunţate era împodobită de barbă tunsă scurt de un castaniu spălăcit, aceeaşi nuanţă cu părul. Nu semăna deloc cu redactorii şefi pe care-i văzusem în filme. Nu striga, nu era agitat, nu arunca cu dosare şi nici nu vorbea continuu la telefon. Pot spune chiar că era cam zgârcit la vorbă. M-a întrebat dacă ştiu ceva despre meseria de jurnalist. În timp ce îi explicam că am colaborat o perioadă cu Gazeta de Transilvania îşi mângâia barba, mă privea fix, iar pe buze îi flutura un surâs. Ajunsesem la el printr-o cunoştinţă comună care m-a recomandat şi de care m-a întrebat ce mai face şi cum îi mai merge. Mi-a spus scurt şi fără prea multe explicaţii că urma să petrec acolo o perioadă de probă de o lună după care, dacă va fi mulţumit de prestația mea, mă va angaja. I-am mulţumit şi am ieşit din birou fără să mai spun nimic, nu pentru că nu ştiam ce să mai zic, ci pentru simplu simplul motiv că Adrian Popescu, redactorul şef de la Bună Ziua Braşov îşi reluase activitatea de corectare a textelor. Era vara anului 1997.

Începuturi

2011-06-21T02:18:00.003+03:00

Primul meu contact cu presa a avut loc pe când eram în clasa a XI a, adică prin 1995. Până atunci nu eram prea interesat de acest domeniu şi, ca orice adolescent, nici măcar nu urmăream ştirile şi aveam alte tâmpenii în cap. Dar prin intermediul unor prietene, eleve la Liceul Honterus am ajuns în redacţia Gazetei de Transilvania unde Flavius Obeadă şi Iulia Chealfă se ocupau de un proiect ambiţios la acea vreme – Pagina liceenilor. Era un fel de “Şcoala vedetelor” a presei braşovene.

Elevi din liceele Braşovului care simţeau o aplecare către această meserie erau cooptaţi într-o echipă de minijurnalişti. Un fel de “atelier de jurnalism”, dar mult mai aplicat. Pe lângă noţiunile de bază despre jurnalism pe care le învăţam, mai aveam şi satisfacţia de a ne făli cu textele publicate în ziar. Pagina liceenilor apărea odată pe săptămână şi era parte integrantă a Gazetei de Transilvania. Era perioada de creştere a presei scrie.

În scurt timp Pagina liceenilor devenise o adevărată şcoală de jurnalism. O gaşcă de adolescenţi, băieţi şi fete colindau prin oraş, prin şcoli şi licee şi căutau subiecte pe care apoi să le aştearnă pe hârtie cum ştiau ei mai bine. Subiecte banale, despre curtea şcolii, muzica de la postul de radio al liceului, despre viaţa elevilor din cămine sau despre profesori şi diriginţi Eram entuziaşti şi ne străduiam să dăm tot ce e mai bun din noi. Textele erau analizate în grup împreună cu Iulia şi Flavius, corectate, adăugite şi îmbunătăţite. Ni se spunea unde am greşit şi cum trebuie să facem pentru ca documentarea să fie completă sau cum trebuie să scriem pentru ca textul să fie unul jurnalistic, nu o teză la limba şi literatura română. Aici i-am întâlnit pentru prima dată pe Mircea Vălean, Diana Sârbu, Mihaela Obeadă (acum soţia lui Flavius), Ovidiu Vrânceanu şi alţii a căror nume nu mi-l amintesc acum.

Tot atunci am avut şi prima experienţă cu televiziunea şi ce înseamnă producţia din spatele unei emisiuni de televiziune. Activam la Pagina liceenilor împreună cu actuala mea soţie, Bianca. Într-o zi în redacţie a venit Ciprian Vişan, producător pe vremea aceea la RTT. Adică RTT era singurul post TV local şi se bucura de mare trecere în rândul braşovenilor. ProTV sau Antena 1 nu erau decât nişte proiecte despre care nu se vorbea foarte mult.

După cum spuneam, ne-a fost prezentat Ciprian Vişan care era în căutare de feţe noi şi proaspete pentru a prezenta “Topul săptămânii” în fiecare duminică. După ce omul s-a consultat cu Flavius şi Iulia ne-a făcut propunerea nouă. Mie şi Biancăi. Evident că am acceptat şi din săptămâna următoare am început filmările. Operatori, regie, filmări în parc, tot ce ţinea de prezentarea unei emisiuni tv. Topul muzical se făcea în parte pe baza propunerilor venite din partea telespectatorilor, parte pe baza opţiunilor realizatorilor. Îmi aduc aminte că a fost mare supărare din partea conducerii postului când am prezentat-o pe Tina Turner ca “bătrâna doamnă a rockului” şi mi s-a atras atenţia să nu mai folosesc astfel de formulări.

În fine, a fost o experienţă interesantă şi utilă, dar care nu a durat foarte mult. Conducerea Gazetei de Transilvania a decis ca înainte de finalul clasei a XII a să ne “elibereze” ca să putem învăţa pentru bacalaureat, dar şi pentru a face loc unui nou ciclu de “liceeni jurnalişti”.

A fost prima întâlnire cu meseria de jurnalist. Fără bani, fără avantaje, fără interese, fără încrâncenare. Nu am văzut decât partea frumoasă, suficient însă ca pasiunea pentru jurnalism să ne cuprindă, pe unii dintre noi pentru foarte mult timp.

Eterna şi fascinanta Românie

2011-06-19T22:49:00.001+03:00

Pentru că duminică a fost vreme frumoasă, mi-am luat copii şi nevasta şi am plecat într-o plimbare până în Poiana Braşov. Când am ajuns acolo era în plină desfăşurare campionatul naţional – sau ceva de genul acesta –de drifting, chiar în parcarea mare de la intrarea în Poiana. Un poliţist agitat ne-a făcut semn să mergem să lăsăm maşina în parcarea de la Şura Dacilor.

Chiar lângă parcare, pe un spaţiu verde este amenajat un loc de joacă pentru copii. Nu e mare lucru, doar nişte leagăne şi o învârtitoare. Spectacolul pe care l-am văzut acolo în timp ce-l dădeam pe leagăn pe fiu-meu cel mare mi-a reamintit de ce este România şi eternă şi fascinantă.

O gaşcă de ţigani (rromi – pentru cei care se dau apărătorii drepturilor omului) se instalase confortabil la iarbă verde chiar acolo. E drept că locul de joacă nu este delimitat şi este amenajat printre nişte brazi. Erau trei generaţii acolo. Copii alergau ca apucaţii, zbierau şi săreau din leagăne ca bezmeticii. Pe iarbă, la umbra brazilor, tolăniţi pe nişte pături mov, zăceau tolăniţi bunicii. Cu ochelari de soare la ochi, fără papuci, doar în şosete flauşate, zăceau toropiţi de căldură mormăind din când în când câte ceva unul către celălalt. În jurul lor erau împrăştiate pahare de plastic, peturi de suc şi multe, foarte multe coji de seminţe negre.

Generaţia a doua dăduse în mintea copiilor. Un magraon cât un dulap încerca rezistenţa leagănelor. Rândea ca prostul şi răcnea în gura mare ceva pe limba lor în timp ce se bălăngănea în leagănul pentru copii. Din fericire acesta a trecut testul de rezistenţa. După ce s-a plictisit, huiduma a trecut la o învârtitoare pe care s-a suit împreună cu un puradel chel şi slab. Învârtiroarea a rezistat şi ea cu bine presiunii la care a fost supusă. Vorbea tare, scuipau seminţe şi se maimuţăreau fără să se sinchisească de ceilalţi oameni din jurul lor.

La un moment dat, bătrânul, ridicat într-un cot, a gâjâit o comandă scurtă şi toată lumea s-a pregătit de plecare. Şi-au scuturat păturile roz de seminţe, le-au împăturit şi s-au îndreptat cu toţii către maşină, un microbuz Mercedes cu numere de Braşov.

Au lăsat în urma lor un aşternut de seminţe, paharele de plastic şi peturile goale.

Lumea reală

2011-06-16T19:41:00.000+03:00

În timp ce întreaga naţiune se frământă cu reîmpărţirea teritorială şi toată lumea e cu ochii pe scena politică, există oameni care au şi alte preocupări. Nu mulţi, dar există. Un cetăţean a străbătut tot oraşul într-o după amiază pentru a-mi semnala un fapt extrem de deranjant pentru propria-i persoană. Activitatea administratorului asociaţiei de bloc.

Din fericire pentru individul în cauză supărarea distinsului concetăţean nu era îndreptată exclusiv asupra lui. Era împărţită aproape în mod egal cu preşedintele de asociaţie.

Omul era profund deranjat în primul rând de faptul că la factura de întreţinere, calculată lunar de împricinatul administrator, sunt adăugate şi pierderile la apă rece. “Pe ce bază se calculează aceste pierderi şi unde se duc banii? Ăştia îi bagă ei în buzunar!”. Iar plângerile nu se opresc aici. Trecem la un alt element de pe factură sau mai exact de pe lista cu cu cheltuielile comune ce se afişează în scara blocului. “Îmi calculează ei mie 0,063 de ron pe metru pătrat pentru casier şi o,75 ron/mp pentru administrator. Cică astea sunt salariile lor. Cum să-mi calculeze pe mp? Nu e corect…Ar trebui să se stabilească o sumă pe fiecare apartament”

El este ferm convins că la asociaţia de proprietari în cauză se petrec nereguli. Şi îmi prezintă concluziile unei anchete personale cu privire la evoluţia statutului social şi material al administratorului şi a preşedintelui de asociaţie. “De când a fost pus acest domn la asociaţie, acum trei ani şi jumătate, s-a îmbogăţit. De la un hârb de Dacie a trecut la Skoda. De unde bani? Are doi copii minori de crescut! Nevasta nu lucrează! Iar el se ocupă doar de asociaţie! De unde a avut bani? Din ce fură de la noi! Şi preşedintele e la fel. Ăştia sunt mână în mână! Fi-su schimbă maşinile săptămânal. Tot la o săptămână îl văd cu altă maşină…Aşa ceva e prea de tot!”

Şi continuă să-mi explice despre demersurile pe care le-a făcut la Primărie, cum sunt toţi în cârdăşie şi se acoperă unul pe celălalt, dar şi despre decizia pe care a luat-o de a nu mai plăti pierderile la apa rece.

„Suntem prea mici ca să contăm!”

2011-06-15T23:37:00.001+03:00

Mă întâlnesc cu o veche cunoştinţă. Ne salutăm, facem schimbul uzual de politeţuri şi banalităţi, după care trecem al problemele care frământă cu adevărat naţiunea. Reorganizarea teritorială.

- Ce părere ai de chestia cu regiunile? – mă întreabă cunoştinţa.

- Nu ştiu ce să zic, îi răspund.

Nu prea aveam chef să discut subiectul.

- Adevărul este că trebuia făcută! Nu se mai putea aşa…, îmi spune omul cu o undă de resemnare în glas.

- Dar de ce trebuia neapărat făcută?

- Pentru că e mai bine…se face economie…, îmi serveşte el argumentul.

- Ce economie? Explică-mi şi mie unde se face economia aia?

- Păi…în administraţie. Unde altundeva!? Şi se reduce şi birocraţia…

Mă uit la el şi aştept curios continuarea expunerii, care însă întârzie să vină.

- Din câte îmi dau eu seama nu se reduce nimic, încerc să-i explic eu. Din contră. Va fi mai multă…Cei din Alba sau Mureş vor avea de trecut de serviciile judeţene pentru a ajunge la o Direcţie regională care se va afla la Braşov…

Nu pare deloc convins şi îmi mai oferă un argument pro reorganizare:

- Lasă că e bine că fac capitala regională la Braşov!

- Şi dacă se răzgândesc şi o mută la Sibiu sau Alba, tot o să îţi convină?

Omul stă o clipă pe gânduri ţi îmi răspunde cu nonşalanţă şi foarte sigur:

- Eh…nu o s-o facă!

- Şi totuşi…nu ţi s-ar fi părut normal să ne întrebe cineva şi pe noi dacă vrem sau nu să ne unim cu Harghita sau cu Sibiu? S-au pe ei să-i întrebe dacă vor să se unească cu noi?

De data aceasta îmi răspunde fără să mai stea pe gânduri:

- Atâta timp cât Constituţia sau altă lege nu îi obligă…pot să o facă fără referendum!

- Da, da…dar totuşi este o decizie cu consecinţe pentru întreaga populaţie a ţării pe termen foarte lung. Nu poţi să o faci nici măcar fără dezbatere parlamentară, doar prin asumare…

- De ce nu? Ce să mai pierdem vreme …oricum politicienii nu au interes să o treacă prin Parlament…lor le convine aşa cum este acum!

Îmi dau seama că este inutil să-i explic cum că tot din tagma politicienilor face parte şi iniţiatorul acestei anomalii administrative.

- Din punctul meu de vedere este anormal să faci referendum pentru scăderea numărului de parlamentari, referendum care oricum este inutil, atâta vreme cât nu produce nici un efect. Modificarea constituţiei urmează alte proceduri, iar referendumul este ultimul pas. Mai întâi se face comisie parlamentară de modificare a constituţiei după care este nevoie de o treime din voturile parlamentarilor pentru aprobarea modificărilor şi numai după aceea se face referendum pentru validarea de către populaţie noii constituţii. Şi oricum din spusele preşedintelui modificările la actuala Constituţie sunt mult mai multe decât cele două întrebări care au fost puse la referendumul din 2009…adică scăderea numărului de parlamentari şi parlament unicameral…

În momentul acela am realizat că l-am pierdut. Efectul explicaţiei mele a fost asemănător cu impactul pe care îl are un asupra unui perete de cărămidă un ou aruncat cu putere.

- Ce rost are să cheltuim timp şi bani cu un alt referendum…îţi dai seama că opoziţia va face tot posibilul să nu iasă…Şi oricum timpul este scurt…iar pierdem banii de la UE. Trebuia ruptă odată şi odată pisica…Nu a avut nimeni curajul să o facă până acum…

Este confirmarea faptului că mi-am răcit gura de pomană. Încerc să-i mai explic că fondurile UE nu au nici o legătură cu regionalizarea, că aici nu e vorba de curaj şi ambiţii, ci de schimbări fundamentale ale structurii de stat, că este evident interesul politic şi electoral, că dezavantajele sunt mai multe decât avantajele.

- Auzi…stai tu liniştit că noi suntem prea mici ca să contăm, îmi spune vechea mea cunoştinţă puţin iritată. Şi unii şi alţii vor face în aşa fel încât să le fie bine tot lor…

De unde trag concluzia că fatalismul nostru proverbial şi uşurinţa cu care acceptăm ca alţii să ia decizii în locul pentru noi, nu s-a schimbat aproape deloc de la momentul aşternerii pe hârtie a poveştii cu drobul de sare şi până în ziua de azi.

„Mama lor de prăpădiţi…”

2011-06-14T01:58:00.000+03:00

Se uita la ei atent de câteva minute bune. Îi ştia pe fiecare în parte. Le cunoştea slăbiciunile, viciile, afacerile, amantele…Ştia totul despre ei. Mai mult chiar decât şi-ar fi dorit. Nici unul nu avea curajul să rupă tăcerea. Îi chemase la întâlnire pentru a le comunica ceva important, dar acum stătea pe gânduri dacă să le mai spună sau nu. Cu sau fără ei, decizia oricum o luase. Oricum ei nu aveau puterea să schimbe ceva. „Sunt zero fără mine. I-am făcut oameni…mama lor de prăpădiţi”, îşi spuse în sinea sa. „De ce dracu’ nu zice nici unul nimic. Lacheii naibii….spune-ţi dracului ceva…deschideţi gurile alea …”, îi mai îndemnă el în gând.

- Să ştiţi că am luat o hotărâre, spuse brusc, fără nici o introducere.

Nimeni nu schiţează un gest. Se uită la el şi aşteaptă continuarea. Toţi 15 ştiu ce decizie a luat, dar nu au curajul să încerce să-l convingă să se răzgândească. Şi oricum nu ar avea nici un rost. „Cât de prăpădiţi sunt…Ştiu foarte bine că fără mine sunt pierduţi, dar nu încearcă nici unul să mă facă să mă răzgândesc…O să plec şi o să vină altul în locul meu. Altul care nu-i înghite deloc…care are oamenii lui …afacerile lui…Dar oare mă pot răzgândi dacă roagă ăştia? Nu cred! Pentru ce…Mi-am mâncat nervii şi sănătatea, iar voi nenorociţilor v-aţi îmbogăţit pe spinarea mea…E drept că nici eu nu am stat degeaba…dar numai eu ştiu cât mi-a fost de greu. Toată lumea cu ochii pe mine….presă, bliţuri, reporteri băgăcioşi…M-au căutat şi în cur ca să-mi găsească ceva. Şi tot degeaba!” Şi prins aşa de gânduri îi trecu în revistă iarăşi pe toţi. Unul a făcut avere din asfalt, altul din administrat pieţe, unul a primit în grijă un cartier întreg, altul a primit contracte pentru trasat marcaje rutiere…şi aşa mai departe. Pe unul l-a pus prefect, pe altul director de deconcentrată, altuia i-a dat să izoleze blocuri. A mers mai departe şi unora le-a oferit mai mult. Au primit încălzirea oraşului, iluminatul public, ridicatul maşinilor şi…nici nu mai ştia câte şi mai câte. Despre asocieri şi parteneriate, le-a şi pierdut şirul. „Toţi au mâncat o pâine de pe urma mea. Futu-le muma-n cur să le fut de milogi. M-ar da în gât fără să clipească dacă le-ar zornăi cătuşele pe la urechi!” Un surâs aproape imperceptibil îi flutură pe faţă. Dar doar preţ de o secundă.

Să le spună că s-a decis să nu mai candideze anul viitor pentru postul de primar sau nu? Să le spună că vrea să fie guvernator sau nu? „ Probabil că oricum ştiu…ori fi ei lacomi, dar chiar proşti nu sunt…Şi dacă plec …iar ăla care vine după mine se apucă să scormonească rahatul…Iar pe ăştia nu mă pot baza că îşi ţin gura…Ca guvernator o să am influenţă mai mare. Dar ce, au o să am timp să mă ocup de toate amănuntele, să tot acopăr ce am lăsat în urmă…Or să mă pupe toţi în fund. Ca ăştia de aici o să fie o sută…”. Se tot încrunta în timp ce se frământa cu astfel de gânduri. Toţi ceilalţi se uitau la el şi încercau să-şi dea seama dacă intuiseră bine motivul convocării pentru duminica după amiaza.

„Dă-i în mă-sa că n-au ce să-mi facă…”, concluzionă el mulţumit.

- Candidez pentru funcţia de guvernator! Nu mai candidez la Primărie! făcu în cele din urmă anunţul pe care, de altfel , îl aştepta şi-l intuia toată lumea…

Dar pe noi nu ne întreabă nimeni ce vrem?

2011-06-12T01:00:00.000+03:00

Pun şi eu o întrebare de simplu cetăţean: „Pe noi de ce nu ne întreabă nimeni ce părere avem despre reîmpărţirea asta administrativ teritorială? Poate o vrem sau poate nu!” Nu vreau să fac nici un fel de analiză pentru că nu îşi are locul aici. Toată lumea, mai mult sau mai puţin avizată şi documentată, dezbate şi răsuceşte pe toate părţile subiectul. Însă trag concluzia că toată zbaterea asta publică, mediatică şi civică, nu are nici un sens. Adică tătucul naţiunii ne-a dat de înţeles din prima zicere pe acest subiect că voinţa poporului se va exprima în acest caz doar prin vocea aleşilor din parlament. Prin asumare de răspundere din partea Guvernului.

Într-o chestiune care va afecta în mod direct fiecare cetăţean al acestei ţării, Traian Băsescu nu consideră oportun şi justificat referendumul. Nu i se pare că şi noi ar trebui să ne exprimăm cu privire la o asemenea decizie care va modifica modul de viaţă al tuturor celor 21 de milioane (sau câţi mai suntem pe aici) de români. Nu numai al adulţilor sau a celor cu drept de vot, dar şi al copiilor.

În schimb preşedintele consideră că opinia poporului este absolut vitală când se pune problema scăderii numărului de parlamentari şi a desfiinţării unei camere din Parlament. Din punctul meu de vedere asta seamănă cu folosirea referendumului doar în scop electoral, ca pretext pentru a intra în campanie electorală.

Treaba asta cu referendumul este cam aşa: La mine în oraş vine cineva şi mă întreabă dacă vreau ca în consiliul local să fie 11 sau 21 de consilieri. După care intră la mine în curte îmi dărâmă gardul, îmi face curte comună cu a vecinului, dar nici pe mine şi nici pe vecin nu ne întreabă dacă vrem.

Nu discut nici de avantaje, nici de dezavantaje. Sunt convins că sunt şi de unele şi de altele. Cred însă că ar fi fost nu numai oportună, dar şi corectă o consultare publică pe această temă a reîmpărţirii administrative a ţării. Pe noi, cei care plătim pentru toate trăsnăile ce le trec prin cap unora care se cred lideri istorici ai unei naţiuni, nu ne întreabă nimeni ce vrem?

Şah mat.Piesa de sacrificiu…

2011-06-07T10:56:00.001+03:00

Maestrul Teacă scria despre anunţul de tip „şah la preşedinte” al USL prin care vin cu trei propuneri legislative simple. Scăderea numărului de parlamentari, alegerea parlamentarilor dintr-un singur tur şi interzicerea migraţiei politice şi la nivel parlamentar. Şi pentru toate acestea nu e nevoie de modificarea constituţiei şi nici de referendum. E suficientă modificarea legii electorale în Parlament.
Ideea nu este rea. Numai că şi de această dată, Braşovul în particular şi Ardealul în general sunt sacrificate. Alegerea parlamentarilor dintr-un singur tur este evident în favoarea celor care sunt deja în funcţie. Ca la primari şi la preşedinţii de Consilii Judeţene. Toate calculele şi simulările sociologice de specialitate arată că în actualele condiţii electorale, primarii în funcţii au cele mai mari şanse să mai obţină un mandat. Este valabil şi pentru preşedinţii de consilii judeţene.
Ca să revenim la oile noastre, este de remarcat că la alegerile din 2008 în municipiul Braşov, primarul în funcţie George Scripcaru a scos patru deputaţi şi doi senatori. Că nu au intrat în Parlament decât o parte dintre ei…este o altă discuţie. Dar procentele consistente s-au datorat într-o proporţie covârşitoare transferului de imagine de la Scripcaru la ceilalţi. Actualul primar îşi va conserva o mare parte din capitalul de imagine şi încredere şi după alegerile locale din 2012 ceea ce va face să încerce să scoată un scor electoral foarte bun şi pentru deputaţii şi senatorii PDL. Există astfel o mare probabilitate ca primarul în funcţie, scăpat de povara alegerilor locale, să se angreneze puternic în campanie pentru a-şi ridica partidul. Drept pentru care scorul electoral al PDL la Braşov va depăşi cu siguranţă media pe ţară. La toate acestea putem adăuga fondurile de care dispun pentru finanţarea campaniei electorale, atât a părţii văzute, cât mai ales a celei nevăzute. Despre modul în care se cumpără voturi, despre migraţia votanţilor s-a mai scris şi s-a vorbit, dar nimeni nu a dat socoteală.
Această stare de fapt se poate extrapola la nivelul majorităţii judeţelor din Transilvania unde PDL stă foarte bine şi are un număr consistent de primari de mari municipii dacă ne gândim doar la „axa” Braşov – Cluj – Arad. Este drept că mat fără să sacrifici anumite piese de pe tablă nu se poate. Însă nu e plăcut să ştii că eşti piesa sacrificată.

De ce şi-a dat drumul jocul naţionalei?!

2011-06-04T17:07:00.000+03:00

Naţionala de fotbal a României a reuşit să spargă gheaţa. Adică cei 11 jucători antrenaţi de Răzvan Lucescu au bătut în cele din urmă şi ei pe cineva. Că cei cu care au jucat sunt buni sau nu, nu mai contează. Ne-au bătut la ei acasă, iar aici i-am bătut noi. La meci a fost şi Mircea Lucescu. Mi-am pus întrebarea firească: Cine a fost antrenorul, de fapt? Lucescu de la ucrainieni sau Lucescu acesta mic şi puţin frustrat că nu reuşeşte să-l depăşească pe taică-su.
Oricum dacă ne uităm cu atenţie la ce s-a petrecut în jurul echipei naţionale în ultima vreme, putem descoperi cine se face vinovat de prestaţia de până acum. Cristi Chivu s-a cărat de la naţională după ce trimis o scrisoare patetică Federaţiei Române de Fotbal. Zicea că nu mai poate, că accidentările şi programul competiţional încărcat nu-i mai permit să evolueze la forma maximă. Vrăjeală! I-a fost frică de un nou eşec în meciul cu Bosnia şi şi-a luat tălpăşiţa.
Apoi Răzvan Lucescu. Toată lumea ştia că este ultimul său meci ca antrenor la naţională. Şi că ajunsese la un acord cu Rapidul. Se pare că nici jucătorii nu prea l-au înghiţit, mărturie stă ultimul joc de ieri în care chiar au jucat fotbal. Mutu şi Marica au fost şi ei prezenţi în teren în calitate de jucători de fotbal! Probabil toată lumea era mulţumită că micul Lucescu pleacă de la naţională.
Bineînţeles că putem luam în calcul şi teoria conspiraţionistă potrivit căreia barosanii din fotbal cum ar fi fraţii Becali, Borcea, Mititelu şi alte specimene au complotat cu jucătorii pentru a-i sabota pe Luceşti.

Eroii vechi şi noi

2011-06-03T14:36:00.001+03:00

În fiecare an de Înălţare se celebrează şi Ziua Eroilor. Drept pentru ne-am făcut datoria şi am fost să depunem coroane de flori la cimitirele eroilor din Braşov. Mai exact la cimitirul unde sunt îngropaţi cei ce au murit la Revoluţie şi la locul de veci al celor care şi-au pierdut viaţa în cel de-al Doilea Război Mondial.
Când am ajuns in Cimitirul Eroilor din centrul oraşului, pregătirile erau în toi. Staţie de amplificare, boxe, microfoane şi o masă cu colivă şi alte pomeni aşezate în ordine pentru a fi sfinţite. Peisajul era completat de vreo 50 de cetăţeni deţinători de certificate de revoluţionar, pe care în continuare îi voi numi revoluţionari, cu cocarde tricolore în piept. Evident că era şi un preot de vreo 90 de ani a cărui nume, spre ruşinea mea, nu l-am reţinut.
La un semn al liderului Mardare revoluţionarii au strâns rândurile şi s-au pregătit pentru intonarea imnului de stat. După ultimele acorduri s-a trecut la oficierea slujbei. Nu înainte însă ca Mardare să ni-l prezinte pe preot ca fiind singurul popă braşovean care a susţinut revoluţia din decembrie.
Părintele a îndeplinit destul de rapid ritualul, a sfinţit ce era de sfinţit, a spus două pilde şi a lăsat locul discursurilor. A început acelaşi Mardare care le-a reproşat celor prezenţi că nu au venit îmbrăcaţi potrivit pentru un asemenea eveniment, adică în costum negru şi cămaşă albă. A mai îndrugat el acolo ceva despre importanţa mişcării din decembrie 1989 şi despre lipsa de respect a autorităţilor faţă de luptătorii din revoluţie, după care a cedat microfonul unui anume Samson. Cu ochelari de soare la ochi şi o cămaşă cachi descheiată la mai mulţi nasturi pentru a i se vedea lanţurile de aur de la gât, numitul Samson a ridicat în slăvi mişcarea revoluţionară care a eliberat poporul român. Au mai cuvântat doi cetăţeni, s-au depus coroanele şi s-a spart gaşca.
De acolo am plecat la Cimitirul Şprenghi unde trebuia să aibă loc ceremonialul militar şi religios în memoria eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial. Altă lume, alt standard, altă organizare. Echipaje de poliţie dirijau circulaţia în zonă, garda de onoare era pregătită, fanfara militară de asemenea. Trei preoţi militari aşteptau răbdători sosirea oficialităţilor. Ofiţeri ai Garnizoanei Braşov stăteau pe loc repaus de o parte şi de alta a treptelor ce urcă spre cimitir, reprezentanţi ai partidelor politice cu coroane de flori şi o grămadă de elevi aduşi de profesori la eveniment. Aproape de ora 11.30, la faţa locului au sosit prefectul, viceprimarii Braşovului şi reprezentanţii Consiliului Judeţean, iar când ceasul a bătut 11.30 a fost intonat imnul de stat. Bineînţeles că ceremonialul a fost deschis cu slujba soborului de preoţi care şi-au făcut datoria cu simţ de răspundere, milităreşte. Au urmat discursurile. La fel de patetice, citite fără nici un pic de imaginaţie de pe o coală de hârtie, copiate parcă după cele de anul trecute şi de acum doi ani….
După aproximativ o oră manifestarea s-a încheiat cu prezentarea onorului, iar toată lumea s-a împrăştiat în treaba ei. Toţi au fost mulţumiţi că au mai bifat o acţiune.

Regele cu izmenele rupte

2011-05-29T22:49:00.002+03:00

Nu sunt un pasionat al fotbalului. Sunt însă la curent cu ce se întâmplă în acest sport, atât la noi, cât şi peste hotare. Din păcate, nu mai urmăresc de ceva vreme meciurile din campionatul intern. Spun din păcate pentru că nu găsesc nici un motiv pentru care să fac acest lucru. Cineva mi-a spus la un moment dat că este un sport pentru manelişti şi beţivi. Nu cred ca avea nimic cu cei cărora le placea genul muzical pomenit, dar a exprimat perfect cam cum se vede fotbalul românesc în momentul de faţă.
Vorbesc din postura unui umil spectator. Nu sunt nici specialist, nici analist şi nici comentator. Doar un spectator care apreciază acest sport de echipă. Şi nu pot să nu mă …enervez e prea mult…să nu simt un profund dezgust când trec în revistă prestaţiile echipelor din campionatul intern, a vieţii extrasportive a jucătorilor, a atrenorilor, dar mai ales a patronilor de cluburi. Se porcăiesc ca la uşa cortului, se ameninţă, se înjură, după care se pupă, se înrudesc sau se declară cei mai buni prieteni. Tratează jucătorii ca pe nişte obiecte de inventar, nu investesc un leu într-o şcoală de fotbal pentru copii. Nici un club din România nu are o secţie de copiii şi junior adevărată. Nimeni nu se gândeşte de performanţă decât prin prisma banilor pe care-i poate câştiga. Antrenorii nu sunt decât paravane pentru mofturile patronilor şi sunt schimbaţi fără nici o reţinere atunci când finanţatorul a visat urât noaptea.
Îl ascultam zilele trecute pe binecunoscutul Gigi Becali care spunea, cu pieptul scos în faţă şi bărbia ridicată, că la Steaua nu se poate vorbi de proiecte pe termen lung. Se referea la antrenori. Cu alte cuvinte orice antrenor vine la Steaua trebuie să ştie că viitorul său profesional poate fi făcut praf de miliardarul din Pipera.
În acelaşi timp nu pot să nu remarc modul în care restul Europei tratează fotbalul. Nu am auzit nici în Anglia, nici în Spania şi nici măcar în Italia, ca patronii cluburilor să se înjure şi să se acuze de blaturi cu arbitrii. Banii investiţi în şcolile de copii, în căutarea de talente, în atragerea spectatorilor pe stadion, în atrenori şi jucători dau roade. Putem urmări un fotbal spectaculos, de angajament, cu jucători care îşi dau duhul pe teren (sunt plătiţi pe măsură),cu stadioane pline ochi, cu oameni care se bucură, nu care se adună pe o arenă sportivă pentru a se lupta cu forţele de ordine.
Stau şi mă întreb cum naiba au ajuns britanicii ca de la temuţii „hooligans” să ajungă la stadioane fără nici un fel de gard de protecţie? Cum se face că finala Ligii Campionilor a fost condusă de un arbitru provenit dintr-o ţară care nu mai are nici o legătură cu fotbalul profesionist (Ungaria), iar arbitrii noştri nu prind nici măcar tuşa? Şi exemplele care fac diferenţa pot continua până când ne dăm seama că avem o mare problemă, nu de bani, ci de mentalitate. Regele sporturilor este de fapt în România, un biet monarh, sărac cu duhul, sărac lipit, cu pretenţii princiare, dar cam nespălat şi cu izmenele rupte.

Aseară m-am drogat...

2011-05-24T01:28:00.000+03:00

Nu cu etnobotanice , nu cu alte substanţe halucinogene mai mult sau mai puţin legale. M-am drogat cu muzică! Mi-am pus căştile pe urechi, am pornit banalul Winap, iar din playlist am ales doar acele piese despre care ştiam că au başii suficient de bine conturaţi. M-am jucat puţin cu setările Winap – ului astfel încât joasele să fie şi mai accentuate, am dat volumul la limita suportabilităţii şi m-am lăsat dus de val. O senzaţie cum greu poate fi descrisă în cuvinte! M-am rupt total de lumea înconjurătoare. Devenisem uşor ca un fulg, iar toate problemele cotidiene erau atât de mici şi de neînsemnate încât eram convins că după o asemenea cură de muzică bună care să-mi pătrudă la nivel celular în întreg corpul, nimic nu îmi mai poate sta în cale. Am avut aceeaşi senzaţie ca un fumător care tânjeşte după o ţigară zile în şir, iar după ce trage primul fum îl simte până în vârful degetelor de la picioare. Numai că prin venele mele treceau de această dată sunete, vibraţii, decibeli. Urcam şi coboram de parcă eram într-un montagne rusee uriaş. După o oară de audiţie extremă, mi-am scos căştile şi am revenit la realitate. Mă simţeam ca şi cum atunci venisem dintr-o călătorie într-o altă lume, în altă dimensiune...
Ce am ascultat nu are foarte mare importanţă pentru că gusturile diferă. Dar am trecut de la Whitesnake (Here I go again) la Mylene Farmer (California) şi de la Phil Collins (You ll be in my heart) la Ozzy Osbourne (Dreamer) şi Metallica (One). Şi lista a continuat cu Manowar (Carry On), Helloween (Keeper of the seven keys), Simon and Garfunkel (The sound of silence), Mark Knopfler (Border river), U2 (Where the streets have no name), Deep Purple (Soldier of fortune), Kiss (I finally found my way) şi mulţi alţii. Nu i-am uitat nici pe Tudor Gheorghe (Au înebunit salcâmii), Cargo (Aproape de voi), Timpuri Noi (Tata) sau Phoenix (Te întreb pe tine soare).

Ce-i lipseşte presei braşovene!?

2011-05-22T15:58:00.000+03:00

Nu cu mult timp în urmă îmi dau întâlnire cu un amic la o cafenea din zona Teatrului „Sică Alexandrescu”. Era într-o luni. În prima zi a săptămânii, anticariatul din zonă face achiziţii. Tot timpul e coadă, oamenii amărâţi aşteaptă cuminţi la rând să primească nişte bani, întotdeauna insuficienţi, pentru cărţile adunate de o viaţă. Este o imagine care mi-a displăcut întotdeanua. Dar acea zi mi-a rămas în minte pentru simplul motiv că printre cetăţenii cuminţi de la rând, cu cărţile în plase şi privirile obosite, l-am recunoscut pe Jan (Ion) Barbu. În mod cert pentru mulţi acest nume nu înseamnă nimic. Un fost ziarist braşovean, unul dintre puţinii care au reuşit să iasă la pensie după 1989 din postura de jurnalist.
Mi-am adus aminte de o întreagă generaţie de ziarişti despre care poate că putem spune cu nu au fost de primă mână. Că nu au ţinut pasul cu dinamica presei scrise. Că făceau parte din veche şcoală sau că uneori erau mult prea conservatori. Că îşi predau textele pe coli de hârtie, scrise de mână iar acest lucru enerva cumplit.
Însă niciodată nu vom putea spune că nu şi-au iubit meseria. Au fost jurnalişti din pasiune şi din plăcere. Nicidecum pentru bani sau faimă. Îmi aduc aminte şi de Mitel Popescu – Dumnezeu să-l odihnească – care în felul său a fost un aprig apărător al drepturilor colegilor de breaslă. Agitat, puţin boem şi mereu în mişcare, a fost unul dintre cei care se dovedea de neînduplecat când venea vorba de respectarea drepturilor, cu precădere salariale, ale ziariştilor.
Au stat în branşă când a ploat, când a fost frig, când patronii nu ştiau cum să scape de ei sau când nu li se plătea salariul cu lunile. Indiferent de greutăţile din presa braşoveană nici unul dintre ei nu a abandonta şi au reuşit să fie jurnalişti până la capăt. Indiferent unde a fost acel capăt. Pe ei şi pe mulţi alţii îi admir că au avut această putere.
Cred că asta lipseşte presei în ziua de azi. Pasiunea. Plăcerea de a fi ziarist a dispărut. Interesele politice şi economice în presa locală au distrus orice urmă de conştiiţă jurnalistică. Nimeni nu mai este interesat să facă o carieră în presă pentru simplul motiv că nimeni nu mai crede în principiile jurnalismului. Încrederea în presă a ajuns aproape de zero, iar vinovaţii sunt deopotrivă politicienii, patronii de presă şi ziariştii.

Primăria, mielul şi pătrunjelul

2011-04-17T19:56:00.001+03:00

Da, există o strânsă legătură între Primărie – Consiliul Local şi pătrunjelul din pieţele oraşului. Şi asta pentru că ceea ce face Primăria Braşov sau ceea ce ar putea face, are o influenţă directă asupra preţului pătrunjelului, dar şi asupra produselor care se vând în general în pieţele agro alimentare. Adică foarte concret. Politica de taxe a primăriei pentru cei care vând în pieţe, influenţează în mod direct preţul produselor de pe tarabă. Taxa de ocupare a tarabei, taxa de depozitare a mărfurilor şi alte taxe conexe se regăsesc în preţul legumelor, fructelor şi a altor produse vândute în piaţă. Astfel, dacă primăria decite să majoreze taxele din pieţe, automat preţurile vor creşte. Potrivit aceluiaşi principiu, dacă se decide scăderea acestor taxe, evident şi preţul mărfurilor va scădea. Este logic, este elementar, dar pentru a practica o astfel de politică trebuie să-ţi pese de cetăţenii acestui oraş. Să te gândeşti mai departe de turnarea asfaltului şi să înţelegi că cetăţenii Braşovului au nevoie de o administraţie locală care să se preocupe şi de situaţia lor materială, căreia să-i pese şi de problemele şi grijile lor zilnice.
În altă ordine de idei şi foarte punctual, am propus primăriei un mecanism simplu prin care să controleze, pe o perioadă determinată, preţul mieilor în pieţe. Să ofere posibilitatea producătorilor şi comercianţilor care doresc să vândă miei pentru Paşte în locuri amenajate din pieţe, să nu plătească nici un fel de taxe dacă vând kilogramul de carne de miel sub preţul de 17 lei/kg. O propunere pentru şi în sprjinul braşovenilor pe care Primăria Municipiului Braşov nu a catadicsit să o ia în seamă. Oficialii s-au eschivat şi au invocat diverse motive pentru a nu o pune în aplicare. În schimb primarul Radu Mazăre la Constanţa a reuşit să o facă. Iar constănţenii au avut de Paşte acces la carne de miel iefină. În schimb primarul Scripcaru le-a refuzat braşovenilor această şansă.
Administrarea pieţelor este un atribut exclusiv al Primăriei şi Consiliului Local, iar o politică socială în acest domeniu poate face ca braşovenii să suporte mult mai uşor explozia de preţuri care-i loveşte în plin. Oferirea de facilităţi pentru cei care comercializează anumite produse, scăderea taxelor în pieţe, pieţe volante fără taxe sau cu taxe foarte mici, înfiinţarea unei pieţe cu mercurial – unde comercianţilor nu li se percep taxe dacă se încadrează în anumite limite de preţ – sunt doar câteva dintre propunerile avansate către Primăria Braşov şi a căror principal beneficiar este braşoveanul. Toate acestea sunt posibile, sunt realizabile trebuie doar ca la nivelul administraţiei publice locale să există voinţă.

Partea a III a (ultima)

2011-04-02T22:04:00.000+03:00

http://www.brasovultau.ro/

Partea a II a

2011-03-27T19:55:00.001+03:00

http://www.brasovultau.ro/

O alta abordare...

2011-03-21T10:40:00.001+02:00

http://www.brasovultau.ro/

Cum îşi bate joc Primăria de braşoveni

2011-03-09T10:29:00.002+02:00

Cu ceva timp în urmă am cerut Primăriei şi RAT Braşov, în nume personal, să-mi comunice unele informaţii legate de activitatea acestor două instituţii. Nici până în momentul de faţă nu am primit răspunsul la adresele respective cu toate că am specificat în mod expres adresa la care să-mi fie comunicate informaţiile solicitate.

Culmea este că ieri purtătorii de cuvânt de la Primărie şi de la RAT Braşov au afirmat că răspunsurile au fost transmise în termenul legal de 10 zile, dar fără să precizeze adresa la care au fost expediate, dar lăsând să se înţeleagă că au folosit adresa personală. Mai mult decât atât Sorin Toarcea (purtător de cuvânt la Primărie) susţine că răspunsul s-a întors la expeditor cu ştampila de „destinatar necunoscut”. Suntem mai rău ca în Caragiale şi a sa scrisoare pierdută!

Am însă o nelămurire: De unde au Primăria Braşov şi RAT Braşov adresa mea personală? Este o întrebare legitimă, iar răspunsul poate aduce în atenţia opiniei publice un element nou în modul de lucru al acestor instituţii. Că oricine poate scotoci în datele noastre personale fără nici o justificare, fără acordul nostru şi fără să dea socoteală.

Pe de altă parte, cele două istituţii se fac vinovate de încălcarea articolului 6, alin.3, lit.c din Legea nr.544 – privind liberul acces la informaţii de interes public care spune „(3) Solicitarea în scris trebuie să cuprindă următoarele elemente: c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care solicita primirea raspunsului.”

Toate aceste amănunte au fost trecute foarte clar şi explicit în solicitarea mea, iar la adresa menţionată nu s-a primit nici un răspuns.

Un joc complex de strategie

2011-03-07T10:18:00.001+02:00

De fiecare dată în perioada premergătoare alegerilor, în orice partid politic au loc mişcări interesante. Aşa e natura lucrurilor şi nu se întâmplă numai la noi. Se reaşează piesele pe tablă. Se schimbă garnitura, se fac strategii, se disimulează şi se caută întotdeauna soluţia câştigătoare. Aparenţele pot fi înşelătoare sau doar e indusă această idee. Fiecare caută să obţină maximum posibil în funcţie de poziţia pe care o deţine, de influenţă, de determinare şi nu în ultimul rând de banii de care dispune. Pentru că este adevărat, ne place sau nu, dar politică fără bani nu se poate face.

Evident că apar supărări, frustrări şi nemulţumiri. Bătălia pentru un loc eligibil, pentru o poziţie de candidat, este deschisă şi se duce pe toate fronturile. Unii vor să candideze, dar nu conving. Alţii se impun prin muncă şi devotament, în timp ce pentru câţiva drumul este uşurat de generozitatea cu care oferă sponsorizări. Dar nu toţi reuşesc. Uneori criteriile de selecţie sunt ciudate şi parcă nu au legătură cu realitatea, dar au la bază interese strategice şi politice şi mai puţin electorale în prima fază.

Politica este un joc complex şi interesant. Un joc de strategie în care trebuie să-ţi calculezi foarte bine mişcările. Să anticipezi şi prevezi, să drămuieşti resursele şi nu în ultimul rând să ştii să te repliezi atunci când încasezi o lovitură. În politică nu există eşec! Ci doar o reorientare, o schimbare de opţiune, o modificare a unghiului de abordare a lucrurilor astfel încât să faci faţă unei noi provocări dintr-o altă postură. Cineva spunea la un moment dat că politica este pentru cei cu nervii şi ficatul tare pentru a putea încasa lovitură după lovitură. Iar cea mai mare virtute a unui politician este răbdarea.

Eu am şi ficatul tare şi nervii proaspeţi, dar am şi suficient de multă răbdare.

Munţii noştri aur poartă...

2011-03-04T11:12:00.000+02:00

Mă uitam ieri la o ştire pe ProTV în care se arăta că România deţine zăcăminte de aur şi cupru în valoare de aproximativ 50 miliarde de dolari. Şi era prezentată cea mai recentă descoperire a unei firme canadiene – evident – de cercetare care a identificat un zăcământ virgin de aur şi cupru cu o valoare estimată de 12 miliarde de dolari.

Partea incredibilă acum începe. Cu toate că deţine o asemenea avere, România nu are dreptul de a folosi aurul în scop investiţional pentru că a pierdut dreptul de a ştanţa lingouri. Asta din cauza unui scandal de corupţie la privatizarea singurei societăţi din ţară care avea o asemenea licenţă. Cu alte cuvinte, imensa bogăţie care ne aparţine este exploatată de alţii, iar nouă ne revin firmiturile de la masa lor. Stau şi mă întreb cam cum se pune problema interesului naţional în acest caz.

Lupta cu balaurul

2011-02-24T10:16:00.003+02:00

O reprezentare "artistică" a ceea ce fac eu. De la stânga la dreapta: George Scripcaru - Miklos Gantz - Augustin Pulpea

Bancuri reale cu olteni

2011-02-21T13:14:00.000+02:00

Citeam astăzi o ştire pe realitatea.net cum fotbalistul craiovean Claudiu Răducanu a ajus la sapă de lemn. Cică nevasta şi soacra l-au uşurat de 1,5 milioane de euro. Şi până la finalul ştirii nu am înţeles cum de un om poate fi atât de idiot şi credul să-şi treacă toată de averea de peste un milion de euro pe numele soacrei. Dar până la urmă m-am lănurit:

„Claudiu Răducanu a devenit celebru datorită perlelor sale. El a spus că şi-ar dori să locuiască într-un blocnotes, că ar vrea să îşi cumpere o maşină iaht, iar despre caniculă credea că este un criminal în serie. În 2004, pe când era legitimat la Espanyol, la Madrid, au avut loc atentate teroriste. Fotbalistul craiovean a crezut tot timpul ca la televizor vede un film de acţiune.”

Cetăţeanul Braşovului

2011-02-15T13:28:00.004+02:00

Pentru că „specialiştii” din Primăria Braşov interpretează legile după cum îi convine lui George Scripcaru am schimbat şi eu strategia. Adică...Primăria refuză să răspundă la solicitările pe baza Legii nr.544 privind liberul acces la informaţii de interes public făcute în numele PSD Braşov şi motivează ca a trimis răspunsurile persoanei fizice semnatară a adreselor. În pofida faptului că în solicitările respective se specifică foarte clar care este adresa de corespondenţă.

Aşa că am refăcut toate solicitările în numele unui „cetăţean al Braşovului”, Răzvan Popa.

SCRISOARE DESCHISĂ

2011-02-04T13:50:00.000+02:00

Domnule Primar GEORGE SCRIPCARU,

Vă solicit public să interveniţi, în calitate de şef al Executivului Primăriei Braşov, pentru ca directorul RAT Braşov, Augustin Pulpea, să respecte legea. Principiul transparenţei în administraţia publică trebuie să fie respectat de toate instituţiile aflate în subordinea Consiliului Local şi a Primăriei atâta timp cât în discuţie se află bani publici.

Plec de la premisa că nu aveţi cunoştinţă despre faptul că managerul regiei de transport tratează cu un dispreţ total atât legea cât şi cetăţenii acestui oraş. Şi pentru o bună şi corectă informare vă înştiinţez că am solicitat, în baza Legii nr.544 privind liberul acces la informaţii de interes public, să ni se spună care este procentul pe care RAT îl încasează ca urmare a concesionării serviciului de ridicare a autoturismelor parcate ilegal pe domeniul public. Conducerea regiei de transport refuză cu obstinaţie să ofere această informaţie fără un motiv temeinic încălcând în mod flagrant legea. Este greu de înţeles care este raţiunea pentru care managerul RAT ţine ascunse informaţii de interes public, fapt care nu face altceva decât să alimenteze zvonurile conform cărora banii rezultaţi din această activitate sunt dirijaţi în interese personale şi de grup. Vorbim despre fonduri publice şi despre dreptul legitim al cetăţenilor Braşovului de a cunoaşte ce se întâmplă cu banii lor.

Domnule primar, sunteţi preşedintele PDL Braşov, formaţiune politică ce deţine majoritatea în Consiliul Local. Aveţi obligaţia morală şi legală să vegheaţi ca instituţiile aflate în subordinea Consiliului Local şi a Primăriei Braşov să respecte legea şi să funcţioneze corect în interesul cetăţenilor. Poate că anii îndelungaţi pe care Augustin Pulpea i-a petrecut la conducerea RAT Braşov l-au făcut să uite că este managerul unui serviciu public şi primii în faţa cărora trebuie să dea socoteală sunt cetăţenii.

Vă cer în mod direct şi fără nici un fel de ocolişuri să vă delimitaţi de comportamentul abuziv, arogant şi plin de dispreţ al managerului Augustin Pulpea şi să dispuneţi respectarea Legii nr.544 de către conducerea regiei locale de transport astfel încât braşovenii să ştie câţi bani câştigă RAT ca urmare a concesionării activităţii de ridicare a autovehiculelor parcate ilegal pe domeniul public.

Iar pentru modul în care Augustin Pulpea înţelege să respecte legea şi pe cetăţenii Braşovului vă cer să-l demiteţi de urgenţă sau să-şi prezinte singur demisia în faţa Consiliului Local.

Domnule primar, închei prin a vă atrage încă odată atenţia că aveţi datoria, în primul rând faţă de braşoveni, de a face ordine la RAT Braşov, iar acceptarea unui asemenea comportament din partea celor care conduc regia vă face în egală măsură răspunzător, dacă nu din punct de vedere legal, atunci moral cu siguranţă.

Studiu de caz

2011-01-30T16:02:00.004+02:00

Vineri a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Braşov. Consilierului Atomei face următoarea interpelare (citez din memorie):

- De ce domnule primar aţi plătit o amendă, conform sentinţei nr...., din bani publici...

Intervine consilierul Kraila, preşedinte de şedinţă:

- S-a înţeles domnule Atomei...Dar aici suntem la şedinţa Consiliului Local, interpelările se fac vizavi de Consiliul Local....Asta nu este o problemă care priveşte Consiliul Local. Şi doi la mână...nu faceţi atacuri la persoană.

Consilierul Atomei insistă să primească răspuns la întrebare şi atât.

Din acest scurt dialog trag următoarele două concluzii:

1. Nici unul dintre cei doi consilieri nu cunoaşte legea administraţiei publice locale şi regulamentul Consiliului Local. Consilierii locali au dreptul legal şi obligaţia morală să adreseze interpelări Executivului Primăriei care are obligaţia de a răspunde. Primarul este şeful executivului.

2. În mintea talibanilor pedelişti, orice întrebare adresată primarului George Scripcaru reprezintă un atac la persoană.

Presa liberă şi şantajabilă

2011-01-28T12:05:00.002+02:00

Din practicile celor de la RAT Braşov am uitat să menţionez ŞANTAJUL. Am vorbit despre furt din banii publici, dispreţ, abuz în funcţie, dar nu şi despre şantaj. Un „amănunt” pe care l-am omis.

Zilele trecute am emis un comunicat ca urmare a refuzului conducerii RAT de a spune public câţi bani încasează din concesionarea serviciului de ridicare a autoturismelor parcate ilegal de domeniul public. Spuneam că vom face plângere penală împotriva directorului Augustin Pulpea. Fapt ce l-a deranjat extrem pe mogulul transportului în comun care şi-a pus angajaţii să sune pe la ziare să nu publice comunicatul. Sub ameninţarea, mai mult sau mai puţin voalată, că nu vor mai primi gratuit legitimaţii de călătorie pe toate liniile. După umila mea părere asta se cheamă ŞANTAJ. Bineînţeles că o astfel de practică nu poate da roade dacă nu există şi „elementul” şantajabil.

Plângere penală împotriva conducerii RAT

2011-01-26T13:27:00.002+02:00

Textul de mai jos este un comunicat trimis către presa locală ca urmare a refuzului conducerii RAT Braşov de a spune foarte clar câţi bani încasează din activitatea de ridicat autovehiculele parcate ilegal.
Exceptând ziarul Braşovul Tău, celelalte trei cotidiene din oraş au considerat că nu se cade să-l deranjeze foarte tare pe primar şi pe supuşii săi subordonaţi.

PSD Braşov îl somează public pe managerul RAT Braşov, Augustin Pulpea să prezinte în termen de 24 de ore datele referitoare la procentul pe care regia îl încasează din concesionarea către două societăţi private a serviciului de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar. În caz contrar ne vedem nevoiţi să-i facem plângere penală lui Augustin Pulpea pentru încălcarea Legii nr. 544 privind liberul acees la informaţii de interes public pentru tăinuire şi pentru abuz în serviciu. În egală măsură îl considerăm vinovat de aceste lucruri şi pe primarul George Scripcaru pe care îl acuzăm de complicitate.

PSD Braşov a solicitat RAT Braşov, în baza Legii nr. 544 privind liberul acces la informaţii de interes public, să facă publice datele legate de contractul de concesiune pentru activitatea de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar pe domeniul public. Dovedind o lipsă totală de transparenţă, RAT Braşov refuză să prezinte documentele drept pentru care suntem dezlegaţi de a mai acorda prezumţia de nevinovăţie. Astfel, considerăm că refuzul de a respecta legea este determinat de una din următoarele cauze:

1. Procentul pe care îl încasează RAT este foarte mic, iar majoritatea banilor sunt dirijaţi prin cele două societăţi de casă ale Primăriei către PDL Braşov pentru susţinerea campaniei electorale – Acţiunea „bani pentru partid”.

2. RAT Braşov nu încasează nimic din concesionarea acestei activităţi. Declaraţiile primarului George Scripcaru potrivit cărora activitatea de ridicare a fost mutată din subordinea Primăriei în cea a RAT, fiind doar de imagine, acţiunea având ca principal scop acoperirea jafului şi a deturnării de fonduri ce au loc la RAT şi produc pierderi de milioane de euro.

De altfel, modul în care conducerea RAT Braşov împreună cu Primăria înţeleg să respecte legea arată foarte clar dispreţul pe care îl au faţă de cetăţenii acestui oraş care contribuie la bugetul local cu taxe şi impozite.

Dispreţ, batjocură, furt, mafie, abuz...

2011-01-25T13:42:00.003+02:00

Dispreţ, batjocură, furt, mafie, abuz, tăinuire....toate pe banii noştri şi împotriva noastră. Cam asta îmi trece prin cap când mă uit la răspunsul pe care l-am primit de la RAT Braşov. Plângerea penală pentru abuz în serviciu şi tăinuire este singura variantă. Şi voi apela la ea.

Cu ceva timp în urmă am cerut (punctul nr.4 din adresă) de la RAT Braşov să ne spună care este procentul pe care-l încasează de la două societăţi comerciale private ca urmare a concesionării activităţii de ridicare de pe domeniul public a autoturismelor parcate ilegal. Mi-au răspuns că vor face o analiză a acestei activităţi şi vor decide după aceea dacă mai continuă sau nu. Adică eu întreb despre mere şi ei îmi răspund despre starea vremii. Am mai trimis o adresă prin care le cer să răspundă punctual la întrebarea respectivă. Îmi răspund că îşi menţin punctul de vedere. Cam aşa arată relaţia autorităţi publice - cetăţeni în Braşov sub atenta supraveghere a primarului George Scripcaru.

Ei îşi închipui că îşi bat joc de mine. Nu de mine îşi bat joc, ci de cei pe care-i prostesc din patru în patru ani.

Îmi cer scuze...domnule primar!

2011-01-24T10:03:00.001+02:00

Ştiu că este poate prea târziu pentru a vă adresa această umilă epistolă. Însă remuşcările nu-mi dau pace, iar conştiinţa nu-mi poate sta liniştită atunci când mă gândesc la neplăcerile pe care le-am provocat ilustrei dumneavoastre persoane.

Nu sunt decât un cetăţean al acestui oraş care are privilegiul de a avea un primar de talia domniei voastre. Felul meu de a fi însă nu poate să aprecieze ca pe un dat aproape divin faptul de a vă avea primar. Îmi cer scuze pentru că uneori v-am criticat şi am considerat că activitatea dumneavoastră nu este conformă cu ceea ce vor şi aşteaptă braşovenii şi de multe ori nici măcar cu etica administrativă.

În inconştienţa mea mi-am permis să vă cer mai multă rigurozitate în cheltuirea banilor publici. Şi am avut neobrăzarea de a întocmi cereri în baza legii care prevede liberul acces la informaţii de interes public. Regret şi acum că v-am pricinuit un oarecare deranj atunci când am cerut informaţii legate de cum s-au chetuit banii pentru sensurile giratorii, patinoar, autobuze, sondaje de opinie sau reparaţii de străzi.

Recunosc. Nu mă împac cu gândul că în Braşov se toarnă cel mai scump asfalt din ţară. Cum nu pot să mă împac cu ideea că florile din sensurile giratorii se schimbă de trei ori pe an, pe banii noştri sau că am cheltuit peste 10 milioane de euro cu ridicarea unui patinoar în timp ce spitalele stau să cadă. Ştiu că ar trebui să mă înclin în faţa geniului primarului aşa cum face majoritatea şi mai ales cei din partidul pe care îl cârmuiţi cu atâta măiestrie. Ştiu că în ochii lor ideile şi zicerile domniei voastre echivalează cu adevărurile bliblice care trebuie acceptate fără urmă de îndoială. Cu toate acestea însă conştiinţa omului simplu care sunt m-a împins la unele lucruri nesăbuite. Cum ar fi să vă sugerez unele direcţii de acţiune. Să elaboraţi o strategie de marketing turistic sau să puneţi în valoare Cetatea Braşovului şi edificiile istorice de pe Tâmpa. Dar nu mi-am dat seama că sunt prea mic. Auguştii conducători au tot timpul cele mai bune solţii chiar şi atunci când nu le trec prin cap. Îmi cer scuze că mi-am permis să enunţ nişte idei care în fapt vă aparţineau.

V-am cerut socoteală pentru că nici până acum nu aţi rezolvat problema încălzirii sau pentru că aruncaţi banii pe lucrări electorale. Aş vrea să-mi îndrept greşeala. Tot dintr-o pornire fără temei v-am acuzat că nu daţi doi bani pe ceea ce vor braşoveni, că faceţi numai ce doriţi, în interes propriu şi al celor care vă înconjoară, şi nu îi consultaţi niciodată pe locuitorii oraşului cu privire la ce vreţi să faceţi cu banii lor. Îmi cer scuze! Lipsa mea de profunzime în gândire şi de viziune m-a făcut să ignor un lucru foarte clar evidenţiat în istorie. Marii conducători, Hitler, Stalin, Mussolini, Tito, Castro, Kim Yong Il, Ceauşescu sau mult mai cunoscutul Băsescu nu au avut niciodată nevoie să se consulte cu poporul petru a şti ce este mai bine pentru el.

Spiritul meu nu foarte conformist, care mi-a adus unele neplăceri de-a lungul timpului, mă va face să vă deranjez şi pe viitor cu unele aprecieri, adrese oficiale sau critici. Dar vă asigur că toate acestea sunt pornite dintr-un sincer respect pe care-l port acestui şi oraş şi locuitorilor săi. Şi nu vreau să dau crezare celor care susţin că v-aţi căpătuit de când sunteţi primar. Că aţi acordat contracte preferenţiale pentru anumite firme care asfaltează, că solicitaţi 10% din orice contract sau că banii braşovenilor sunt cheltuiţi cu generozitate doar pentru a îngroşa conturile unora. Sper doar că sunt simple speculaţii.

Închei cerându-mi încă odată scuze pentru că m-am născut în acest oraş şi am ajuns la maturitate într-o perioadă istorică a urbei noastre în care majoritate vă sunt recunoscători că sunteţi primar. Şi chiar dacă nu au un loc de muncă, nu au ce pune pe masă şi îi apasă datoriile, atunci când privesc echipele de muncitori care asfaltează şi repară de câteva ori pe an aceeaşi stradă, când se uită la florile frumos rânduite în sensurile giratorii şi când li se spune că trăiesc în cel mai frumos oraş din ţară sau când trec pe lângă falnicul patinoar, uită de toate nevoile şi necazurile bucuroşi că au un asemenea primar.

O nouă solicitare adresată Primăriei

2011-01-20T12:47:00.002+02:00

În fiecare an, cam în aceeaşi perioadă, avem o controversă legată de asfaltare, reasfaltare...de reparaţiile la reasfaltare şi aşa mai departe. Eu întreb cine plăteşte pentru intervenţiile la carosabil în mijlocul iernii, Primăria răspunde că se fac pe garanţie...Şi o ţinem aşa până în primăvară, iar anul următor o luăm de la capăt.

Pentru a veni în sprijinul municipalităţii m-a gândit să fac o solicitare în baza Legii nr.544 privind liberul acces la informaţii de interes public, prin care să aflăm în mod oficial cam care este treaba cu reparaţiile pe baza garanţiei, care sunt aceste artere de circulaţie aflate încă în garanţie, când expiră garanţia şi încă alte câteva amănunte ...zic eu interesante.

Acces direct vs.politică

2011-01-18T10:23:00.000+02:00

Câteodată stau şi mă întreb dacă mai avem vreo şansă de scăpare. Şi nu mă refer la criza în care ne bălăcim cu o plăcere sado masochistă, ci la noi ca societate. Ca indivizi, ca popor cu un nivel de ipocrizie peste limita normal acceptată în UE din care cu mândrie spunem că facem parte. În paranteză fie spus suntem membrii doar din punct de vedere politic şi geografic. La nivel social şi comportamental ne potrivim mult mai bine cu societăţile din America latină sau Africa centrală.

Nu există român în ţara asta care să nu învinuiască politicienii pentru orice. Toţi se arată scârbiţi de politică, de parlamentari, de guvernanţi şi de tot ce intră în contact cu aceştia. În mintea lor societatea este într-un declin aproape ireversibil din cauza politicienilor. Nivelul de trai, confortul personal şi insuccesele pe plan familial sau profesional sunt, în ochii românilor, cauzate de politicieni. Dacă întrebi pe stradă nouă din zece persoane susţin că nu mai urmăresc la televizor polica şi tot atâţia declară răspicat că nu mai au încredere în politicieni şi nu se mai duc la vot.

Şi în tot acest timp societatea noastră devorează pur şi simplu emisiuni de genul „Acces direct” unde viaţa bate filmul şi de fiecare dată audienţa bate recordurile. Un asemenea spectacol de un penibil ieşit din comun a avut loc ieri la emisiunea de la Antena 1. O doamnă, fostă soţie a mult mai celebrului Horia Moculescu, s-a prezentat în platou alături de un cetăţean, tot fost partener de viaţă (cu acte) cu care avea de împărţit ceva. Nu am înţeles foarte exact ce. Ideea este că doamna respectivă a turuit aproximativ 15 minute fără pauză chiar de când a intrat în platou. Coafată, atent machiată, cu unghiile date cu lac cu foarte mare grijă nu a evitat să aprecieze că domnul a folosit prea mult parfum ceea ce o îndreptăţeşte să tragă concluzia că respectivul este într-o oarecare stare de putrefacţie. La fel cum nu a ezitat să-l învinuiască în direct şi direct de incest şi de multe alte rele din viaţa ei. În acest timp domnul cu pricina s-a rezumat la a zâmbi aşteptând răbdător să-i vină rândul în spectacol. În cele din urmă i s-a permis să vorbească. Nu a apucat să exprime mai mult de trei fraze, că doamn a sărit isterică de pe scun şi l-a altoit cu o palmă peste obraz. Domnul s-a ridicat fulgerător, a ţintuit-o cu privirea şi a şuierat ceva printre dinţi. Probabil o ameninţare la fel de violentă. Cucoana, încurajată de faptul că era în direct şi naţiunea o privea înfrigurată i-a replicat: „Îndrăzneşte animalule!”. Şi nici una nici două i-a mai aplicat două palme. Moment în care în platou s-au repezit câţiva oameni pentru a împiedica o escaladare a conflictului. La timp pentru a-l opri pe domnul plesnit cu simţ de răspundere să nu o trăznească la rândul lui pe cucoana care-i rânjea batjocoritor exact în raza de acţiune a palmei deja ridicată şi pregătită să lovească. Numai că salvatorii nu au luat în calcul că isterica din platou, văzându-şi oponentul în imposibilitatea de a se manifesta, a prins şi mai mult curaj şi s-a aruncat şi mai turbată asupra lui. Alte două lovituri i-au vizat faţa proaspăt bărbierită, dar nu şi-au atins ţinta. În acest punct culminant producătorii s-au dezmeticit şi au băgat un calup de publicitate. După pauză situaţia nu era nicidecum mai liniştită numai că cei doi erau în platori separate, fără posibilitatea de a mai avea contact fizic. Probabil de frica CNA – ului, moderatoarea emisiunii a început a se căina şi a pune tot felul de întrebări retorice despre ce spun copii de acasă despre aşa ceva sau despre exemplul dat femeilor aflate într-o situţie asemănătoare. Zadarnic însă. Şi cum domnul şi doamna nu mai aveau posibilitatea unei lupte corp la corp şi-au canalizat toate energiile într-o confruntare verbală. „Vai ce palmă ţi-am dat”, se fălea doamna. „Palma ta doar m-a gâdilat”, i-a replicat domnul. La un moment dat, doamna s-a erijat în reprezentanta luptei pentru emanciparea femeilor şi a dat drumul unei tirade împotriva parlamentarilor graşi şi somnoroşi care nu fac nimic pentru a îmbunătăţi condiţia femeii în societate. Şi epitele, comparaţiile şi aprecierile au continuat într-un registru deloc academic.

Nu am aşteptat finalul. Am schimbat canalul fără să aflu pricina pasiunilor care i-au animat pe cei doi într-o confruntare atât de pasională.

Pot să înţeleg dezinteresul faţă de politică. Pot să înţeleg că, dezamăgiţi de politică, oamenii îşi îndreaptă atenţia către muzică, sport sau cultură. Însă atunci când majoritatea face rating pentru emisiuni difuzate la ore de maximă audienţă ca cea prezentată mai sus, stau şi mă întreb serios dacă mai avem vreo şansă de scăpare.

Rromul tot ţigan rămâne

2011-01-13T11:19:00.001+02:00

Vreme de mai bine un an, un an şi jumătate am executat diferite treburi gospodăreşti cu ajutorul unui cetăţean de etnie rromă. A tot venit pe la mine să-mi vândă lemne. Când nu vroiam să cumpăr mă ruga frumos şi îmi spunea că nu are cu ce-şi hrăni puradeii. Altă dată venea cu nevastă-sa cu burta la gură în căruţă şi cu fiu-su murdar şi plin de muci la nas ca să mă înduioşeze şi să-i mai cumpăr o căruţă de lemne.

În timp l-am pus să cosească iarba ca să aibă pentru gloaba numai piele şi os pe care o folosea la căruţă. Alteori venea şi se oferea singur să facă diferite munci. Mi-am zis atunci că omul, deşi e semianalfabet, e muncitor şi face notă discordantă cu majoritatea celorlalţi de aceeaşi etnie. În timp am ajuns să-i dau bani pe promisiune. Adică pe munci pe care le va presta la un moment dat sau pe lemne pe care mi le va aduce. Şi o vreme s-a ţinut de cuvânt. Când întârzia prea mult îmi oferea tot felul de explicaţii. Unele credibile, altele nu. Ba că s-a angajat undeva si nu vine decât la sfârşit de săptămână acasa, ba că l-a lovit calul şi a stat ţintuit la pat, ba că s-au îmbolnăvit odată nevasta, altădată copilulu, şi aşa mai departe. Totuşi, aproape de fiecare dată primea de la mine mai mult decât bani. De mila copiilor îi dădeam fie o plasă de mâncare, fie o cutie cu haine.

Într-o zi i-am cerut să vină şi să-mi taie nişte lemne din curte de care aveam nevoie. Mi-a promis că vine, dar să-i dau nişte bani în avans că nu are cu ce să cumpere pâine la copii. I-am dat 35 de lei. Suma pentru care ne-am înţeles să presteze. A promis că în câteva zile vine şi face treaba. Am aşteptat mai bine de trei săptămâni. Şi într-o după-amiază m-am pomenit cu el la poartă, în căruţa trasă de aceeaşi gloabă schiloadă, să mă întrebe dacă nu cumpăr nişte lemne. Pesemne că s-a gândit că am uitat de bani. Nu uitasem şi l-am luat la rost că nu se ţine de cuvânt. Nu pentru suma în sine, ci pentru principiu. De pe capra căruţei mi-a dat o explicaţie pe care, am văzut pe faţa lui, nici el nu-şi imagina că o voi crede. O poveste încurcată cu rubedenii, datorii şi alte explicaţii de acest gen. A început să se tânguie că nu are bani, că nu are unde să scormănească după fier vechi, că la rampa de gunoi nu-i mai lasă paznicii şi aşa mai departe. Şi a încheiat linguşitor declarându-mi că aş fi un mare domn dacă îi cumpăr o căruţă de lemne.

Nu m-am învoit. I-am spus că de banii primiţi să aducă lemne, după care discutăm ce altceva ar mai putea să facă pentru a primi nişte bani. A răspuns cu jumătate de gură şi fără nici o tragere de inimă că este de acord, m-a salutat scurt şi a plecat. Şi dus a fost. Din toamnă nu l-am mai văzut la faţa, dar nici lemnele datorate. Şi nici nu cred că o să le mai aducă vreodată.

Mergem mai departe…

2011-01-11T12:57:00.002+02:00

Pentru că nu am fost pe deplin mulţumit de răspunsul primit de la RAT am solicitat lămuriri suplimentare. Un prim punct este legat de procentul pe care îl încasează RAT Braşov din concesionarea către două societăţi comerciale private a activităţii de ridicari auto.

Un al doilea aspect vizează realizarea de către regie a opt sondaje de opinie în perioada 2005 – 2010. Este important de ştiut cine a făcut sondajele, câţi bani s-au chletuit cu ele, ce întrebări conţin chestionarele şi mai ales care sunt rezultatele acestor opt sondaje de opinie care vizează activitatea de transport public de călători în Braşov.

Am primit răspunsurile finale de la RAT

2011-01-10T11:07:00.005+02:00

Săptămâna a început bine pentru mine. RAT Braşov a trimis prin poştă răspunsul la solicitarea mea în baza Legii nr. 544. S-a încadrat în termen şi a răspuns scurt şi la obiect la cele şapte puncte pe care le-am adus în discuţie. Trebuie însă să spun că nu sunt deloc mulţumit de explicaţiile date de conducerea RAT la punctele 4 şi 5. La punctul numărul patru am cerut să ni se spună care este procentul pe care regia îl încasează de la cele două societăţi către care a concesionat serviciul de ridicări auto din Braşov. RAT a evitat răspunsul şi ne-a povestit că va face o analiză a acestei activităţi.

La punctul numărul cinci trebuie să recunosc faptul că întrebarea nu a fost suficient de clară, drept pentru care şi răspunsul este incomplet. Am cerut detalii legate de sondajele de opinie efectuate de RAT Braşov. Mi s-a răspuns că în cinci ani s-au efectuat nu mai puţin de opt astfel de sondaje cu privire la calitatea serviciului de transport public de călători. Nici un amănunt în plus.

Adresa cu solicitările mele către RAT Braşov se găseşte aici.

O încercare eşuată

2011-01-06T11:34:00.002+02:00

Era o zi de duminică, 2 ianuarie. Dis de dimineaţă, pe la 7.00 am fumat ultima ţigară din pachet. Am savurat-o cu adevărat ca pe ultima. Ca un condamnat în faţa plutonului de execuţie. Atunci, pe loc, mi-am pus în minte să fie cea din urmă ţigară, adică să mă las de fumat.

Un gând ambiţios pe care nicioadtă nu l-am luat în serios. Am tras ultimele fumuri şi m-am decis. Nu îmi mai cumpăr ţigări. Ce se poate întâmpla!? Şi am aruncat cu scârbă chiştocul cu certitudinea că în sinea mea am reuşit să mă conving că fumatul dăunează grav sănătăţii.

Pe la ora 10.00 mi se făcuse poftă de o ţigară. Dar nu puteam să abandonez lupta aşa repede. Mi-am găsit unele îndeletniciri care mi-au alungat gândul de la ţigări.

La 12.00 dorinţa de a simţi fumul în piept mi se înfileta adânc în minte ca un holdsurub într-o placă de rigips.

La 15.00 eram cam agitat şi destul de irascibil. Nu-mi prea găseam locul prin casă. Programele de la televizor mi se părea stupide, iar internetul total inutil. Ispita nu se dădea bătută cu una cu două. Un nou gând şi-a făcut loc în mintea mea. La magazin mai este deschis încă două ore. Mai am timp să dau o fugă şi să-mi cumpăr un pachet de ţigări. „Nu abandonez! Nu renunţ atât de uşor!”, mi-am spus în sinea mea. Am decis să continui lupta. Mi-am făcut de lucru până pe la 16.30 când i-am aplicat o lovitură cruntă demonului care nu-mi dădea pace. M-am culcat.

Am dormit până pe la 19.00. Dar nici nu m-am dezmeticit bine că am şi simţit biciul tentaţiei abătându-se din nou asupra mea. Mă apucase o tuse seacă pe care eram convins că o pot potoli cu o ţigară. Orice fel de ţigară, fum să scoată.

„Piei Satană!”, am spus în gând şi am pornit să-mi fac o cafea. Dar gândul la ţigări şi la „plăcerea” de a fuma nu era chip să mă părăsească. În timp ce-mi turnam cafeaua în cană mă tot întrebam ce rost are să o mai beau la ora aceea dacă nu puteam să trag măcar un fum. La un moment dat am simţit şi un soi de panică. Şi dacă vroiam să-mi cumpăr ţigări nu mai aveam de unde. Era închis peste tot.

Am ieşit în curte să iau puţin aer şi să-mi savurez cafeaua. Cafea care oricum nu mai avea nici un gust. Apă fiartă, cu zaţ în ea şi cu puţin zahăr. Am bătut curtea în lung şi-n lat cu mintea rătăcind aiurea. Oriunde numai la ţigări nu. Intru în magazie cu gândul să fac un inventar al nimicurilor îngrămădite acolo. Încep cu o poliţă de lemn pe care trona la vedere ispita. O ţigară lăsată intenţionat acolo sau uitat de celălalt eu, fumătorul, cu ceva timp în urmă. Oricum o tentaţie căreia mi-a fost cu neputinţă să-i rezist. Am aprins-o şi primul fum l-am simţit până în călcâie. Am savura-to pe îndelete, fără grabă, nelăsând să se irosească nici un fir de tutun.

M-am mai potolit. Şi nici lumea nu mi se părea atât de anapoda, viaţa mea era ceva mai bună, iar la televizor am găsit şi programe interesante. Ba chiar şi internetul începuse să aibă o oarecare utilitate. Şi nici nu mai tuşeam. Nu mai vorbesc de cafea. Avea un gost plăcut şi eram convins că am găsit proporţia ideală între apă, cafea şi zahăr.

Numai că efectul nicotinei şi a gudronului nu a durat la nesfârşit. Pe la 22.00 luptam iarăşi cu demonul tutunului, doar că de data această nu din proprie iniţiativă, ci forţat de împrejurări. Aş fi fumat bucuros şi fără nici o părere de rău pentru strădania mea de peste zi, doar că nu aveam ce. Decis să pun capăt situaţiei îmi sun vecinul care era plecat în oraş. Îl rog să-mi cumpere şi mie un pachet de ţigări, indiferent la ce oră se întoarce acasă. Răspunsul însă este demoralizator. Nu venea în seara aceea acasă.

Plin de ciudă, bombănind şi înjurând, m-am culacat până dimineaţă când la prima oră am dat fuga şi mi-am cumpărat un pachet de Lucky Strike.

Am primit adresa de la RAT

2010-12-30T13:39:00.004+02:00

Nu cu mult timp după această postare am primit un telefon de la purtătorul de cuvânt al RAT Braşov, cu care mă cunosc de altfel de mai multă vreme. Omul m-a întrebat dacă am primit o adresă din partea instituţiei pe care o reprezintă prin care ni se aducea la cunoştinţă că informaţiile solicitate nu se pot identifica în termenul de 10 zile şi ne vor fi puse la dispoziţie în 30 de zile, conform Legii nr.544.

Îi răspund că nu am primit absolut nimic. Îmi spune că el are adresa în faţă şi pe ea este aplicată şi ştampila de „expediat”. Îi răspund la rândul meu că îl cred pe cuvânt, dar la mine nu a ajuns absolut nimic, iar dacă răspunsul ar fi fost trimis prin poştă, cu confirmare de primire, cu siguranţă ar fi ajuns unde trebuie. Rămâne să mai verifice el ce s-a întâmplat.

În 10 minute mă sună din nou. Mă întreabă dacă este vreo problemă dacă trimite adresa respectivă prin fax. Îi spun că nu. Pe mine mă interesează să se respecte legea în acest caz. Îmi explică la telefon că undeva la ei în instituţie s-a produs un scurt circuit, că cel responsabil, va fi responsabilizat şi că îşi asumă el greşeala. Şi mă asigură că la termenul stabilit de lege vom primit toate informaţiile solicitate.

Dragul meu, nu ştiu a cui a fost greşeala, important este să nu se mai repete!

Cârdăşia Scripcaru-Pulpea

2010-12-30T10:23:00.001+02:00

A expirat primul termen până la care, potrivit Legii nr.544 privind liberul acces la informaţii de interes public, RAT Braşov ar fi trebuit să ofere un răspuns la această solicitare. Aceeaşi ignoranţă şi dispreţ din partea conducerii acestei regii care îşi primeşte salariile din banii noştri. Faptul că Augustin Pulpea, un şmecher care se crede veşnic la conducerea RAT, nu are bunul simţ să ofere răspunsurile la care îl obligă legea, mă îndreptăţeşte să cred că între acest cetăţean şi cel care îl susţine acolo – George Scripcaru – există o strânsă şi veche cârdăşie.

Este de notorietate faptul că unele rude de gradul I ale lui Scripcaru au prestat vreme îndelungată la RAT. De asemenea, este cunoscut, dar nedovedit că o serie întreagă de piese de schimb pentru autobuze precum şi tot felul de consumabile, se achiziţionează prin firme apropiate de Scripcaru. Afacerea MAZ s-a derulat tot prin complicitatea celor doi Scripcaru – Pulpea. Afacerea „publicitatea” este orchestrată tot printr-o firmă de casă a primarului. Camerele de filmat din autobuze care la puţin timp după ce au fost montate au dispărut, spun gurile rele, să supravegheze casele băieţilor deştepţi de prin Primărie şi RAT. Acum cel care se ocupă de activitatea regiei este viceprimarul Miklos Gantz, omul lui Ori Zinger, cel care în epoca de aur a imobiliarelor a transformat Braşovul în propria agenţie imobiliară, cu acceptul lui Scripcaru, producând pentru propriile conturi şi ale celor care l-au sprijinit milioane de euro.

Trecând în revistă în mod superficial toate aceste aspecte găsim o explicaţie logică la ignoranţa, nesimţirea şi dispreţul lui Pulpea faţă de cei care îi plătesc salariul de zeci de milioane de lei (vechi). Şi cum el nu este un ales, ci un numit, şi cum conştiinţa civică şi reacţia societăţii civile la noi sunt aproape de zero, îşi permite să ne trateze cu sictir. Dar chiar şi aşa îi sugerez lui Augustin Pulpea să adopte strategia partenerului său de „afaceri” care este foarte atent cu Legea 544. Şi de regulă răspunde prompt la solicitările venite pe această cale.

În cazul în care nu va găsi de cuviinţă să respecte legea îl avertizez pe cetăţeanul Pulpea că îl paşte plângerea penală. Şi nu este nici o glumă. Nu mă joc cu astfel de lucruri şi o să merg până la capăt.

Să vă fie ruşine Patriciu şi Vântu

2010-12-27T02:31:00.001+02:00

Domnul Sobaru a devenit vedetă internaţională după ce i-a dedicat premierului Boc un salt cu grad ridicat de dificultate de la balconul sălii de plen a Parlamentului cu aterizare pe pupitrul unui deputat. Gestul, motivaţiile, argumentele sau prestaţiile ulterioare a specialiştilor, comentatorilor, psihologilor şi sociologilor nu mai au acum nici o valoare. Pentru că în curând vor fi date publicităţii informaţii şocante despre viaţa secretă a lui Sobaru.

Ocupaţia de electrician la TVR nu era decât o acoperire pentru a-i facilita accesul în Parlament şi mai ales în sala de plen. În fapt omul era un agent bine instruit al unei organizaţii oculte a cărei scop este acela de a istaura haosul în ţară prin decredibilizarea instituţiilor statului pentru atunci când este dezordine în ţară câştigă cei care pescuiesc în ape tulburi.

Serviciile secrete şi ultrasecrete au descoperit că în fruntea organizaţiei care l-a antrenat şi finanţat pe Sobaru se află cei doi moguli Vântu şi Patriciu, Hrebenciuc, Năstase, Crin Atonescu, Victor Ponta şi Marian Vanghelie. Totul a fost pus la cale pentru a-l decredibiliza pe Boc şi pe Roberta Anastase. De fapt Sobaru avea vreo trei conturi în Elveţia alimentate regulat de Patriciu, o casă de vacanţă în Alpii Austrieci, depozite în lei şi valută precum şi terenuri în nordul Capitalei.

Scenariul potrivit căruia omul era disperat din cauză că şi-a dat seama că din cauza unui guver cretin nu-şi mai poate creşte copii, dintre care unul cu probleme serioase de sănătate, nu stă în picioare.

De altfel, în discursul său de Anul Nou, preşedintele Băsescu va face referire la acest caz grosolan de manipulare şi va încheia cu un „Să vă fie ruşine Patriciu şi Vântu!” după care lacrimi cât boabele de fasole mexicană i se vor rostogoli pe obraji.

Urăsc iarna

2010-12-20T00:07:00.001+02:00

...din mai multe motive. În primul rând pentru că este frig. Prefer canicula decât gerul. În al doilea rând urăsc iarna pentru că trebuie să curăţ maşina de zăpadă iar dimineaţa geamurile sunt tot timpul îngheţate. Trebuie să pornesc maşina din timp pentru ca înăuntru să fie o temperatură rezonabilă şi să nu-mi clănţăne dinţii până la muncă. Urăsc circulaţia din oraş atunci când ninge şi faptul că trebuie să dau banii pe cauciucuri de iarnă. Îmi este dezagreabilă iarna pentru că portiera de la „limuzina” din dotare îngheaţă şi într-un dispreţ total faţă de strădaniile mele refuză să se deschidă. Iar atunci când într-un final o face îşi bate joc de nervii mei şi refuză să se mai închidă.

În al treilea rând urăsc iarna pentru că nu practic sporturile specifice. Nu alerg cu schiurile sau placa în spinare în Poiana Braşov să stau la cozi kilometrice la telesacaun, nu dau năvală nici în patinoarul de 12 milioane de euro a lui Scripcaru şi nici în cel de la Olimpia a lui Căncescu, nu mă dau cu sania, punga sau salteaua. Drept pentru care petrecerea timpului liber în aer liber nu este pentru mine o opţiune.

Iarna se micşorează ziua. De parcă trebuie să intrăm şi noi în hibernare şi ni se dă stingerea la ora 17.00. Urăsc iarna pentru că nu mă pot plimba, pentru că trebuie să umblu cu şapte rânduri de haine pe mine, pentru că e aglomeraţie în magazine, pentru că viaţa e mai scumpă iarna şi nu în ultimul rând pentru că este...frig.

Mintea odihnită a unui senator

2010-12-17T11:09:00.002+02:00

Domnul acesta, un produs marca PDL Braşov, ar idei puţin, dar din păcate nu sunt fixe, sunt doar proaste. Şi pentru că de când a ajuns senator nu produs nimic concret pentru comunitate, Staicu a emanat pe final de an o idee năstruşnică. Cică la depăşirea limitei legale de viteză cu 20 km/h să se primească doar avertisment, fără amendă, care să expire după şase luni.

Cu alte cuvinte, în Braşov dacă ajungi să calci pedala până pe la 80 km/h nu te alegi decât cu o mustrare scrisă din partea organului. Şi după şase luni poţi repeta figura. Din punctul meu de vedere, o idioţenie mai mare nici că putea să scornească. Probabil că are mintea odihnită. Acum este de înţeles că atunci când foloseşti un VW Touareg este deranjant să te mişti cu 60 km/h şi nu prea te interesează de consecinţele pe care le-ar avea elucubraţiile tale pentru restul muritorilor de rând. Toate statistice arată că din cauza vitezei se moare pe capete în ţara asta. În UE pentru depăşiri de viteză te arde la buzunar de nu îţi mai vine a doua oară să o calci...iar la noi tot mărim limita de viteză. Să nu mai stea în trafic şmecherii după toţi amărăştenii care de frica unei amenzi au neobrăzarea să respecte limita de viteză.

Eu propun să se elimite definitiv limitele de viteză. Fiecare merge cu maşina în funcţie de caii putere şi de conştiinţă, iar de scăpat, scapă cine poate.

Candidatul altora

2010-12-11T02:04:00.002+02:00

Dumitru Puchianu este personajul politic braşovean, trecut de la democraţi la liberali, a cărui înfăţişare nu exprimă prea mult optimism, iar unor mai slabi de înger le-ar produce chiar şi un fior rece pe şirea spinării. Cetăţeanul, om respectabil de altfel, îşi încearcă şi el norocul în nobila postură de candidat la primărie. Nimic deosebit şi ieşit din comun, poate doar faptul că este puţintel cam devreme pentru un asemenea anunţ. Dar fiecare cu boii lui, cum se spune în popor.

Ţinând însă cont de traseul său politic putem, fără să greşim prea mult, să susţinem că stimabilul domn Puchianu nu este chiar şi pe de-a întregul candidatul PNL. Şi tot pe baza istoricului său politic putem afirma cu toată responsabilitate că stimabilul în cauză este mai mult candidatul PDL. Astfel, liderul de necontestat al democraţilor braşoveni, George Scripcaru şi-a asigurat, cel puţin teoretic deocamdată, liniştea electorală pe partea dreptei.

Şi vin în sprijinul raţionamentului meu cu un fapt care este cel puţin ciudat la prima vedere. Parcul acvatic din cartieul Noua – fostul ştrand – a beneficiat până acum de trei inaugurări. Şi deşi primarul Scripcaru i-a tăiat de trei ori panglică, nici până în ziua de azi nu a fost deschis. Asta în ciuda faptului că „investitorul” chiar şi-a dat silinţa şi locul a fost amenajat corespunzător. Pe de altă parte, stimabilul domn Puchianu deţine şi el un parc acvatic suficient de cunoscut şi frecventat, amplasat undeva la ieşirea din Braşov. Datorită suprafeţei şi a investiţiei în zona Braşovului nu prea există o altă locaţie care să-i fie concurentă. Cu excepţia ştrandului de la Noua care, cel puţin pe perioada verii, i-ar fi produs suficient de multe neplăceri stimabilului domn din punctul de vedere al încasărilor. O coincidenţă reciproc avantajoasă. Scripcaru are ce inaugura în campaniile electorală, iar Puchianu îşi protejează afacerea.

Acesta este doar unul din numeroasele puncte comune, de interes personal şi de afaceri, dintre Dumitru Puchianu şi fostul său angajat Gheorghe Scripcaru, devenit între timp cosmopolitul George Scripcaru. Pe cei doi îi leagă prea multe, şi nu amintim aici decât afacerile cu tablă de la Sidex Galaţi, ca să nu fie în stare să se înţeleagă acum pentru o „amărâtă” de campanie electorală.

Şapte lucruri pe care le vreau de la RAT Braşov

2010-12-07T13:40:00.000+02:00

Pentru că de la începutul anului am tot vorbit despre unele chestiuni legate de RAT Braşov şi până acum nu s-a întâmplat absolut nimic, am făcut o solicitare în baza Legii nr.544/2001 – privind liberul acces la informaţii de interes public prin care am cerut să se facă publice următoarele:

1. Care este stadiul implementării sistemului de supraveghere video din mijloacele de transport în comun ale RAT Braşov?

2. Care este strategia RAT Braşov privind implementarea sistemului de taxare pe mijloacele de transport în comun, pe unitate de timp, având în vedere că aparatele necesare acestui proces sunt deja instalate în toate autobuzele?

3. Care sunt veniturile din publicitate ale RAT Braşov pe anul 2009 şi pe primul semestru din 2010?

4. Care este procentul pe care RAT Braşov îl încasează din concesionarea serviciului de ridicări auto?

5. Prezentarea sondajelor de opinie privind prestarea serviciilor de transport public local de călători în municipiul Braşov, care sunt specificate în raportul anual de activitate al viceprimarului Gantz Miklos Sandor, la cap. 7 “Serviciul transport şi monitorizare”, pag. 9.

6. Care sunt încasările RAT Braşov din biletele vândute către pensionari, ca urmare a anulării gratuităţii la transportul în comun?

7. Care ar fi impactul economic asupra RAT Braşov daca s-ar acorda facilităţi de 50% reducere la transportul în comun pentru şomerii aflaţi în evidenţele AJOFM Braşov?

S-a dus dracului meseria de jurnalist

2010-12-06T01:16:00.001+02:00

Zilele trecute, un fost coleg de breaslă m-a apostrofat că zicerile mele dintr-o conferinţă de presă nu reprezintă o ştire. Iniţial mă gândesc că poate omul are dreptate. Poate nu mai ştiu eu ce înseamnă aia o ştire, cu subiect şi predicat. Până când, aseară, văd o „ştire” scrisă de respectivul.

Şi începe aşa: „Zăpada a scos la treabă firmele de deszăpezire, Vectra şi Eurostrada, care au ieşit pe trasee încă de sîmbătă, de la ora 14.00.” Fantastic! Un eveniment deosebit de importat pentru oraşul nostru! Adică braşovenii trebuie informaţi că atunci când ninge firmele care sunt plătite din banii noştri îşi fac treaba.

Şi continuă: „Primele zone vizate au fost cele mai înalte (C.D. Gherea), podurile şi pasajele, cartierul Şchei şi traseul ocolitoarei. În Poaiana Braşov s-a intervenit chiar mai devreme, de la ora 10.00“, a declarat purtătorul de cuvînt al primăriei, Sorin Toarcea. O informaţie esenţială ne este oferită de purtătorul de cuvânt de la Primărie. Că cei care fac deszăpezirea au deszăpezit în prima fază zonele înalte. Este esenţial amănuntul mai ales că se referă la un fapt deja petrecut. Cu atât mai mult cu cât ni se precizează că în Poiana Braşov s-a intervenit cu vreo patru ore mai repede.

Mai departe: „Vectra a asigurat deszăpezirea cu 22 de utilaje, din care în prezent au rămas pe trasee zece, iar Eurostrada a intervenit iniţial cu 14 maşini, din care au mai rămas la lucru patru.
Sîmbătă, Vectra a utilizat 240 de tone de material antiderapant, iar Eurostrada a utilizat 100 de tone de material antiderapant.
Potrivit purtătorului de cuvînt al Primăriei, în acest weekend nu s-au înregistrat blocaje în trafic din cauza zăpezii, însă autorităţile atenţionează şoferii să îşi echipeze maşinile în mod corespunzător sau să se deălaseze cu mijloacele de transport în comun, pentru a reduce riscul ambuteiajelor şi accidentelor.” Suntem mult mai liniştiţi acum. Faptul că Vectra a ieşit cu 22 de utilaje şi Eurostrada cu 14 ne face pe noi toţi să trecem mai uşor peste iarnă. În egală măsură precizarea legată de sutele de tone de materiale antiderapante împrăştiate precum şi sfaturile oferite de autorităţi ne arată grija şi responsabilitatea acestora pentru cei care plătesc taxe şi impozite.

Singura informaţie cu adevărat relevantă din ştirea cu pricina o reprezintă numerele de telefon ale celor societăţi care se ocupă cu deszăpezirea în Braşov.

Dacă asta reprezintă o ştire, în sens jurnalistic, înseamnă că tot ce ştiam eu despre acestă meserie s-a dus dracului. Şi eu ştiam că subiectul ar fi fost o ştire dacă era prezentat înainte de a ninge, înainte de a se produce evenimentul. Sau în cazul în care utilajele de deszăpezire NU au ieşit pe stradă prompt, numărul lor NU a fost suficient, NU s-a intervenit acolo unde erau urgenţe, în trafic s-au înregistrat ambuteiaje....

Solidaritate masculină

2010-12-02T00:14:00.002+02:00

Ieri primesc dispoziţie din partea nevesti-mii să cumpăr o varză murată din piaţa Astra. Scopul declarat era acela de a folosi leguma ţinută la saramură ca ingredient obligatoriu pentru prepararea unui set de sarmale.

La telefon am primit un o listă întreagă de parametri pe care trebuie să-i îndeplinească o varză murată în vederea realizării obiectivului propus, listă care s-a încheiat cu un drăgăstos „Vezi ce cumperi!”, dar care nu-mi suna deloc linistitor.

Bineînţeles că nu am reţinut prea multe dintre acele criterii de selecţie a verzei, dar ar fi fost peste puterile mele să identific una corespunzătoare. Drept pentru care m-am hotărât să-mi las soarta în mâinile vânzătorului din piaţă, oricare ar fi acela.

M-am oprit la prima tarabă unde am văzut că se vindea varză murată. Vânzătorul, un bărbat înalt, nu foarte gras, dar rumen la faţa, mă întreabă ce doresc.

- Vreau o varză murată! Domnule...îmi trebuie pentru sarmale, ştiţi dumneavoastră...! Dar să fie bună de sarmale că altfel îmi dă nevastă mea cu ea în cap.

Vânzătorul alege una cu grijă, mi-o arată triumfător, categorig nu pentru a-mi da acordul, ci pentru a se făli cu alegerea făcută, după care o câtăreşte şi mi-o întinde, ambalată într-o pungă de plastic.

- Să treceţi mâine să-mi spuneţi cum a fost varza, îmi zice el cu siguranţa specialistului care ştie că alegerile lui sunt cele mai bune.

Acasă primesc şi verdictul. Varza este bună. Şi nu pot să nu-i mulţumesc în gând vânzătorului rumen în obraji pentru solidaritatea de care a dat dovadă.

Prostia la putere!

2010-12-01T10:41:00.001+02:00

Nu stiu cum s-a nimerit
Nu stiu cum s-a potrivit
Ca la noi prostia-i la putere.

Nu stiu cum s-a intamplat
Prin ce fenomen ciudat,
Ca puterea-i plina de putori.

Azi prostia e-n Senat
Sindicat si patronat
Azi prostia e-n foaier
Cazinou si minister
Prostul n-are nici un chef
Decat sa ne fie sef
Prostul n-are nici un rost
Decat sa ne mearga prost.

Nu stiu cum s-a nimerit
Nu stiu cum s-a potrivit
Ca la noi prostia-i la putere.

Nu stiu cum s-a intamplat
Prin ce fenomen ciudat,
Ca puterea-i plina de putori.

Azi prostia e un zid
Azi prostia e-n partid
Caci politica de gasti
I-o politica de prosti
Prostul nu e prost destul
Fara lantisor si ghiul
Dati-i prostului macar
Un celular.

Prostia la putere!
Prostia la putere!
Prostia la putere!
Prostia la putere!

Nu stiu cum s-a nimerit
Nu stiu cum s-a potrivit
Ca la noi prostia-i la putere.

Nu stiu cum s-a intamplat
Prin ce fenomen ciudat,
Ca puterea-i plina de putori.

Prostul azi e bataus
Maine-i mare trepadus
Azi e coada de topor
Maiine-i mare senator
Prostul nu se sperie
Daca n-are perie
Protectorului la schimb
Ii trage limbi.

Prostia la putere

Prostia la putere

Omerta de la RAT Braşov

2010-11-24T11:57:00.000+02:00

RAT Braşov a investit la un moment dat o sumă considerabilă de bani (fonduri publice) într-un sistem de supraveghere video a mijloacelor de transport în comun. Adică a montat în troleibuze şi autobuze camere de filmat. Evident că ideea, foarte bună de altfel, a fost aplicată într-un original stil dâmboviţean. Adică s-au băgat banii în camere de supravegheat, dar nu s-a investit nici un leu într-un centru de comandă unde să existe o monitorizare permanentă. Drept pentru care încet, dar sigur, sistemul a clacat.
După prinderea cu succes a trei hoţi de buzunare nimeni nu a mai pomenit nimic de eficienţa cheltuirii banilor publici pe un proiect care nu funcţionează. Când cineva îndrăzneşte să mai întrebe în stânga şi-n dreapta despre respectiva investiţie se loveşte de un zid de tăcere. Omerta funcţionează cu succes în cazul regiei locale de transport pentru că atunci când câinii latră, iar caravana trece liniştită, nimic nu poate schimba mersul „firesc” al lucrurilor.
Spun unii cârcotaşi – oameni din sistem – că respectivele camere au fost demontate de pe autobuze şi fără prea multe explicaţii au luat calea domiciilor unor ştabi din conducerea RAT şi a Primăriei Braşov. Nu am nici cea mai vagă idee dacă este adevarat sau este doar o exagerare. Dar atât timp cât nimeni nu se sinchiseşte să explice opiniei publice de ce mama naibii s-au băgat zeci de mii de euro într-un sistem care lipseşte cu desăvârşire, înclin să cred că un sâmbure de adevăr există.
Aşa se explică de ce Primăria şi conducerea regiei refuză să implementeze mai multe măsuri care să ducă la eficientizarea activităţii de la RAT, la o transparenţă decizională şi la transformarea regiei într-un adevărat serviciu public.
Concluzia este că la RAT Braşov, sub perdeaua „interesului cetăţenesc” se fură sistematic, organizat şi la nivel de vârf.

Prestaţii româneşti în sistem austriac

2010-11-23T12:59:00.001+02:00

Săptămâna trecută am avut de făcut un drum la Bucureşti. Doar până la aeroport să iau pe cineva. Cum nu mă încumet să plec la drum cu maşina mea, am împrumutat de la o cunoştinţă un Ford Fiesta. Maşina micuţă, dar consumă puţin, iar pe criza asta e numai bună.
Intru de dimineaţă în posesia maşinii şi plec la drum. Nu singur ci împreună cu două doamne. Ne oprim la staţia OMV Petrom de la ieşirea din Braşov, la Dârste. Cum la automobilul pe care-l conduc în mod regulat buşonul de alimentare cu combustibil se află pe partea dreapt, am tras maşina la pompă în mod corespunzător. Numai că n-am nimerit bine. Buşonul la Ford este pe partea cealaltă. Bag în marşalier şi mă încadrez cum trebuie. În tot acest timp doi angajaţi ai benzinăriei a căror rol este acela de a te ajuta să alimentezi se uitau amuzaţi la noi. Unul dintre ei vine amabil către mine şi se interesează cu ce fel de benzină să alimenteze şi câţi litri. Îi dau informaţiile necesară după care mă duc să plătesc.
În timp ce stăteam la coadă omul se apucă să spele şi geamurile. Numai că nu-şi poate ţine gura şi începe să comenteze cu colegul său care, cu un rânjet imbecil, îşi rodea o unghie.
- Uite şi la ăsta...habar nu are pe unde se alimentează! Şi-a luat prostul maşină...
- Auzi, zice rânjitul cu unghia în gură, zi-le la alea să se scobească de nişte mărunţiş...ce stau şi se uită ca proastele la tine...
Plătesc alimentarea şi mă îndrept către maşină. Omul tocmai termina de şters geamul din spate. Scot din buzunar un leu şi îi mulţumesc. La rândul său îmi zâmbeşte galant şi îmi mulţumeşte şi el. Mă urc în maşină şi plecăm la drum, moment în care aflu despre „prestaţiile” celor doi. Am promis solemn ca de acum înainte să nu mai alimentez niciodată în staţiile OMV Petrom.

Cui îi este frică de Scripcaru?

2010-11-19T12:15:00.003+02:00

Săptămâna trecută am emis un comunicat de la partid. Comunicat care începea cam aşa:
"Organizaţia Municipală a PSD Braşov îi solicită lui George Scripcaru, în virtutea funcţiei politice pe care acesta o deţine la nivel central (vicepreşedinte PDL) să intervină pentru a opri măsurile aberante luate de Guvern care împing România pe o curbă de sacrificiu total greşită"...
Şi se termina ca în felul următor: "În acest context, George Scripcaru, ca vicepreşedinte al PDL la nivel central este direct răspunzător de modul în care acţionează guvernul PDL. Cu atât mai mult cu cât prin poziţia deţinută, Scripcaru a reuşit să-şi impună un om de încredere în Guvern, în persoana ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu."

Nimic deosebit până acum. Doar că în presă apare următorul lucru. Concluziile le trage fiecare.

Trimisul Domnului se întoarce

2010-11-18T00:22:00.001+02:00

M-am pomenit din nou la partid cu cetăţeanul Axinia. Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ, fost muncitor la sectoarele calde la Steagul Roşu, bolnav de silicoză, ieşit cu ordonanţa, clarvăzător şi iubitor de cele sfinte.

Las în plan secund faptul că de vineri şi până azi în aspectul lui nu s-a schimbat absolut nimic. Sunt convins acum că are cămaşa lipită de piele şi nu mai poate fi inlăturată. De altfel cred că a devenit parte integrantă a corpului.

- Domnule, nu mai rezist, mi se adresează el direct ca şi cum ne cunoaştem de o viaţă întreagă.

De data asta păstrez distanţa pentru ca mirosul neplăcut pe care-l degajează să nu-mi inunde din nou nările.

- Ce s-a mai întâmplat acum?, îl întreb.

- Domnule...noi am vrut să ieşim în stradă dacă venea Băsescu la 15 noiembrie. Şi îl luam la bătaie cu o ghioagă ne nu-l mai salva nimeni....

- Ei...nu se poate chiar aşa, ripostez eu. Totuşi, suntem oameni civilizaţi.

- Cum? Eu sunt om credincios...uite îmi fac cruce în sfânta zi de miercuri...Eu am ieşit în 1987, în 1989...dacă ştim ce o să fie , mai bine nu ieşeam.

Îşi aruncă privirea într-un punct undeva la apoximativ 30 de cm deasupra capului meu şi reflectează gânditor:

- N-au făcut ce trebuiau să facă atunci. Armata să preia puterea, să închidă graniţele şi să facă reforma. Tată, Fiul şi Duhul Sfât. Dar acum e prea târziu...acum singura soluţie ca să mai scăpăm este să se închidă graniţele, să se confişte averile şi să se împartă în mod egal oamenilor...

În doar două fraze şi o închinăciune omul ne-a devoalat rapid soluţia ieşirii din criză. O dictatură militară de tip sud american echivalentul Sfitei Treimi creştineşti. Nu mă mai pot abţine şi mă buşeşte râsul, fapt ce-l trezeşte pe individ din reveria mistică.

Se lansează într-o nouă tiradă care îmi bombardează creierul cu informaţii aruncate de-a valma. Ar fi putut să fie stareţ într-o mănăstire, dar nu a vrut.Ştie unde va fi peste 20 de ani. Dar nu-mi spune. Poate să citească în mintea omuluişi şi este în contact cu Dumnezeu care l-a trimis să salveze ţara şi poporul.

Este din ce în ce mai înverşnunat şi pentru întări cele spuse îşi face din când în când câte o cruce. Sare la starea lui de sănătate şi-mi spune că trebuie să cumpere medicamente de 900 de lei noi pe lună. Dar acum am intrat în postul Crăciunului şi nu le mai ia.

- Dar nu vă e teamă că o să muriţi, îl întrerup eu.

- Şi dacă mor nu-i nici o pagubă, spune el.

Şi îşi continuă tirul. La fel de haotic şi înverşunat. Aflu că provine dintr-o familie cu cinci fraţi. O familie de chiaburi. Îmi explică, nu fără urmă de mândrie, că atunci când ieşea pe uliţele satului cu fraţii lui, nu stăteau de vorbă cu oricine. Semn al educaţiei alese, scpecifice unui statul social superior celorlalţi din comunitate.

Aflu pe urmă despre nişte rude din Germania care l-au sfătuit să nu mai fie aşa revoluţionar. Rude care în înţelepciunea lor occidentală i-au explicat cum că am renunţat la comunism şi am ajuns mai rău decât atunci.

- Domnule...acest popor este blestemat! Este blestemat pentru că şi-a omorât conducătorul!

M-am săturat de el. Ridic receptorul telefonului de pe birou şi mă prefac că vorbesc. Poate pleacă. Şi a plecat. Nu ştiu când o să-l mai văd pe cetăţeanul Axinia. Sper că nu prea târziu.

Prefectura – o instituţie căpuşă

2010-11-16T14:36:00.001+02:00

La ce ne foloseşte o instituţie precum Instituţia Prefectului, cunoscută şi sub denumirea generică de Prefectură. Tot vorbim şi dezbatem pe toate feţe reforma în administraţie. Că avem prea mulţi funcţionari publici, că birocraţia e în floare, că avem corupţie maximă la nivelul administraţie şi multe alte axiome de genul acesta.

Personal sunt de părere că reforma în administraţie trebuie începută cu renunţarea la instituţiile susţinute degeaba din banii noştri. Cu instituţiile căpuşă! A căror rol nu este altul decât pur politic, de recompensă prin funcţiile oferite (prefect, subprefect) sau presiune politică asupra primăriilor care nu corespund unor anumite cerinţe politice (controlul de legalitate al actelor administrative). Şi o astfel de instituţie este Instituţia Prefectului.

Printre altele, prefectul, ca reprezentat al Guvernului în teritoriu trebuie să supervizeze activitatea instituţiilor deconcentrate precum şi aplicarea programului de guvernare. Numai că din punct de vedere administrativ prefectul nu are nici o pârghie de a sancţiona şefii de deconcentrate care nu îşi desfăşoara actvitatea corespunzător. Cel mult poate propune ministrului de resort sancţionarea unui anumit şef de deconcentrată. Pe de altă parte controlul de legalitate poate fi exercitat de un simplu birou aflat în subordine directă a Ministerului Administraţiei sau chiar de Ministerul Justiţiei, prin instanţa de contecios administrativ. Acelaşi lucru se poate face şi în cazul apostilei. Şi cam aici se opresc activităţile principale ale Instituţiei Prefectului.

Nu văd uitilitatea acesti instituţii în condiţiile în care avem şi consiile judeţene. În ţările europene mult mai civilizate din acest punct de vedere decât noi nu există o asemenea anomalie. Acolo unde există structuri regionale alese, nu există prefecturi (ex. Italia, Germania). În alte părţi există doar prefecturi , dar cu atribuţii extinse şi mult mai aplicate (ex. Franţa).

Desfiinţarea Instituţie Prefectului ca urmare a unei reforme administrative ar aduce, printre altele, şi importante economii la buget. În medie prefecturile au aproximativ 40 de angajaţi cu o medie salarială de aproximativ 2000 ron. Un calcul simplu ne arată cu la nivel naţional, doar cu salariile s-ar economisi aproximativ 10 milioane de euro anual.

Din păcate nimeni nu a avut inspiraţia sau curajul de a propune şi mai ales de acţiona în acest sens cu toate că la nivelul guvernului există documente care confirmă oportunitatea unei asemenea măsuri.

Trimisul Domnului la partid

2010-11-14T01:55:00.002+02:00

- Cu dumneata vreau să vorbesc!

Un individ mititel, mă apuncă ferm cu mâna de braţ. Nu e prea înalt şi în mâna cealaltă ţine o sacoşă din pânză plus o pungă de plastic. Mă uit la el să văd dacă îl cunosc de undeva, dar figura lui nu-mi spune nimic. Îl întreb protocolar:

- Cu mine?

- Da! Cu dumneata, vine şi răspunsul prompt.

Suntem la partid şi trebuie să recunosc că am o grămadă de treabă. Mai sunt vreo 10 inşi care mă aşteptă. Nu prea am chef să vorbesc cu el drept pentru care încerc să scap. O amânare a discuţiei ar fi cel mai potrivit lucru.

- Ştiţi...am ceva treabă acum! Nu se poate să amânam pe altă zi? Poate ar fi mai bine să veniţi mânine. O să avem mai mult timp...

- Nici nu se pune problema, îmi răspunde mititelul. Aştept până terminaţi!

Mă uit la faţa lui, iar expresia gravă, încordarea şi privirea care mă fixa neclintită îmi spun că omul este în stare să mă aştepte ore în şir. Mă hotărăsc totuşi să mai fac o încercare.

- Mai bine să ne vedem mâine. Pe la 10.00 mă găsiţi...

- Mâine s-ar putea să fie prea târziu, îmi răspunde fulgerător.

E clar! Mă gândesc că cetăţeanul are probleme serioase. Are cam 55 de ani şi se vede pe el că nu a dus o viaţă uşoară. Deşi poartă ochelari se poate observa că ochiul drept îi arde puţin aiurea. Este nebărbierit, iar de sub cămaşa care nu pare să fi părăsit corpul de câteva zile ţâşnesc rebele câteva fire de păr de pe piept. La mai puţin de un metru apropiere simţul olfactiv percepe un miros neplăcut de transpiraţie, haine mudare şi gură care nu prea a făcut cunoştinţă cu pasta de dinţi. „Categoric nu face parte din înalta societate, dar poate că problemele lui nu suferă amânare”, mă gândesc şi iau decizia de a-i asculta omului păsurile. Poate îl şi pot ajuta.

- Spuneţi vă rog, încep eu cordial. Luaţi loc!

- Nu stau jos!

Ok. Nu mă aşez nici eu. Mă uit la el şi aştept...

- Domnule, spune individul după câteva momente de reculegere, eu am mai fost pe aici. Şi am mai vorbit cu unii de pe aici...Nu îmi trebuie nimic ...nu am venit să cer ...

- Şi cu ce vă pot ajuta? lansez întrebarea cu speranţa că îl fac să treacă mai repede la subiect.

- Imediat vă spun. Să ştiţi că niciodată, nimic pe lumea asta nu este întâmplător...toate ce se întâmplă este foarte bine şi atent supravegheat de Cel de Sus...

„Ăsta nu e normal”, mă gândesc. Nu-l contrazic pentru a nu intra în polemică şi aştept continuarea.

- Eu am lucrat în uzină, la sectoarele calde şi înainte de cutremurul din 1977 mi-a fost hărăzit să botez un copil...Ştiţi cum erau vremurile pe atunci, nevasta nici nu a vrut să audă şi mi-a spus că ... a fost singura dată când nu mi-am ascultat femeia....

Ce dracu fac eu cu ăsta acum! A luat-o razna rău de tot şi începe să-mi povestească momentele marcante ale vieţii lui. Mititelul îmi explică plin de pasiune cum, deşi nevastă sa nu vroia să boteze, el a simţit un imbold divin care l-a făcut să creştineze copilul indiferent de consecinţele conjugale.

- Stimate domn, nu vă pierdeţi în prea multe amănunte de ordin personal. La subiect vă rog! încerc să-l aduc în lumea reală şi să-mi explice ce doreşte de la partid.

Îmi răspunde ca şi cum l-aş fi trezit dintr-un vis.

- Domnule ...eu am silicoză, am fost operat la şold...am doi copii...şi sunt un om credincios...

- Nu vă contrazic...dar mai bine îmi spuneţi direct cu ce vă pot ajuta...

- Domnule, eu spun omului în faţă de ce am de spus...şi în uzină făceam la fel...am fost maistru. Nu sunt prost...am şcoală...nu am fost un simplu muncitor...

Şi începe iar să-mi povestească din uzină unde îi cam bătea pe unii a căror faţă nu corespundea cu anumite criterii, divine evident. Dar nu-i caftea din prima, aştepta ca imboldul de a-i pocni să apară de vreo trei ori la rând. Să fie sigură că pornirea este una exclusiv spirituală. Din fabrică a plecat cu Ordonanţa...ca l-au aruncat ca pe o măsea stricată. Fata lucrează în Italia. Băiatul este şomer. Pe el îl cheamă Axinia şi este foarte credincios. L-au cam furat la pensie, dar poporul român este binecuvântat şi nu va pieri. Cu o singură condiţie...să se lepede de Satana. Cam în această ordine îmi furniza omul datele personale, impresiile şi consideraţiile religioase. Mă uit la el şi sunt tot mai convins că nu are toţi boii la bicicletă. Mă decid să pun capăt scurtei întrevederi.

- Domnule Axinia, chiar am foarte multă treabă. Spuneţi ce problemă aveţi sau veniţi în altă zi să povestim...

- Să nu credeţi că sunt prost...Nu mă credeţi că sunt credincios? În fiecare zic merg la biserică. De fapt merg la toate bisericile din oraş...

- Nu înţelegeţi că am treabă...

- Stai domnule...aici e treabă serioasă...Eu sunt ca un călugăr care trebuie să înfăptuiască un lucru, trimis de Dumnezeu...

Şi iar începe să-mi spună despre viziunile lui divide, despre cum a fost la o biserică prin Vrancea şi a avut o viziune cu un popă de acolo avansat ulterior la mănăstirea Putna. Despre cum se îngrijorează preoţii de prin Braşov când nu-l văd la slujbă şi despre lucrarea spirituală care este pe cale să se înfăptuiască prin el, un fel de trimis a lui Dumnezeu.

- Domnule Axinia...spuneţi dacă vă pot ajuta cu ceva.

- Nu mă puteţi ajuta cu nimic. Eu am venit să vă ajut! Nimic nu este întâmplător...eu am venit aici nu pentru mine. Pentru dumneavoastră...Scopul meu este divin...Dumnezeu m-a trimis să ajut acest partid...

Nu mai stau să-l ascult. În expediez fără foarte multe menajamente şi fără urmă de regret că am renunţat atât de uşor la „trimisul”...

Lecţie de manipulare

2010-11-12T23:47:00.002+02:00

Este drept că este puţintel cam rudimentară, nu are fineţea unei lucrături de clasă, dar la noi în provincie merge. Transilvania Expres, "crucişătorul" presei locale ne oferă o mostră de libertate, obiectivitate şi profesionalism.
Marţi 9 noiembrie am ţinut conferinţă de presă la partid. Printre alte subiecte am apreciat şi faptul că la Consiliul Judeţean s-a adoptat o strategie de dezvoltare a judeţului şi criticam Primăria că nu a fost în stare până acum să pună bazele unui asemenea document. Ştirea a apărut în aceeaşi zi la jurnalul de la Mix TV. În TEX-ul de miercuri,10 noiembrie, nu apare nimic.
În schimb joi, 11 noiembrie, Primăria Braşov anunţă că va elabora o strategie de dezvoltare durabilă a Braşovului. În aceeaşi zi apare în tot TEX un material în care se spune că Răzvan Popa apreciază "adoptarea strategiei" de către Primărie.
Am două obiecţii:
1. Primăria nu a adoptat nici o strategie. Va face o strategie care va fi finalizată în decurs de un an.
2. Eu m-am referit la documentul de la Consiliul Judeţean care este finalizat şi făcut public.

Mai departe putem aprecia fie că este o greşeală, fie că este o manipulare. Eu personal înclin să cred că cea de-a doua variantă este plauzibilă.

Cod de conduită pentru şoferii RAT

2010-11-11T21:57:00.002+02:00

Cred că un oraş civilizat cum este Braşovul trebuie să reglementeze printr-o decizie a autorităţilor locale un cod de conduită pentru şoferii RAT. Cod care odată adoptat să fie făcut public şi afişat în fiecare mijloc de transport în comun precum şi în staţiile de autobuz.

Nu de puţine ori mi-a fost dat să fug după vreun autobuz şi chiar când să pun piciorul pe scară, şoferul să-mi închidă uşa în nas. Sunt ferm convins că mulţi au păţit aşa. Uneori în autobuz muzica este dată prea tare, iar alteori şoferul este extrem de preocupat să se întreţină amical cu o cunoştinţă pe care a privilegiat-o cu dreptul de a sta lângă el evitând astfel aglomeraţia muritorilor de rând.

Câteodată avem ghinionul să nimerim un şofer prost dispus. Motivele dispoziţiei lui pot fi diverse. Fie l-a enervat nevasta, fie şeful de tură, fie este supărat în general pe viaţă, pe politicieni, pe vecini, pe toată lumea. În acest caz ar fi o adevărată sinucidere psihică să îndrăzneşti să-i adresezi vreun reproş, oricare ar fi natura acestuia. După ce te spurcă bine şi cu simţ de răspundere, la coborâre zici „merci” că nu te-a şi altoit.

Alteori poţi da peste unul atât de grăbit încât ajungi la destinaţie şi te întrebi dacă s-a refilmat „Speed” şi tu eşti pe post de Sandra Bullock.

Şi pentru că taximetriştii „beneficiază” de reglementări care vizează comportamentul lor atunci când fac taximetrie, nu cred că ar fi foarte complicat să existe reglementări asemănătoare şi pentru şoferii de la RAT.

Prostia e la putere

2010-11-10T21:25:00.000+02:00

Învăţăm să dezbatem

2010-11-10T00:00:00.002+02:00

Zilele trecute am lansat spre dezbatere o propunere. O stradă din Braşov să se numească „Adrian Păunescu”. După trei zile de polemici online – si aici trebuie recunoscut meritul www.prinbrasov.com – pot spune că o anumită categorie de braşoveni nu este încântată de idee.
Am constatat însă două lucruri. Primul, şi cel mai important din punctul meu de vedere, este acela că începem să învăţăm să dezbatem chestiuni care ne privesc în mod direct. Avem reacţie la propuneri şi proiecte atunci când cineva ne cere părerea. Din păcate, autorităţile locale nu au învăţat şi ele să se consulte cu cei pentru care se presupune că iau decizii. Îmi place dezbaterea când este constructivă şi mai ales atunci când poţi trage o concluzie. Fie că o idee care ţie îţi părea foarte bună nu este pe placul celor pentru care vrei să o aplici, fie că decizia pe care vroiai să o iei nu este cea mai bună, fie descoperi soluţii mult mai bune decât cele pe care credeai că le deţii. Pe de altă parte o idee poate fi fundamental îmbunătăţită ca urmare a unei dezbateri.
Cea de-a doua observaţie este legată de tonul pe care se poartă dezbaterea, unul agresiv, cu atacuri directe şi uneori fără argumente. Mă bucur că există braşoveni care reacţionează, însă din păcate unii nu au înţeles rolul dezbaterii şi folosesc argumente de genul „îl susţii pe Păunescu înseamnă că eşti comunist”. Sau „ideea e proastă...ai prea mult timp liber”. Respect toate opiniile. Aşa este normal. Dar nu sunt de acord cu afirmaţii neargumentate şi neconstructive.
Până la urmă esenţa dezbaterii este ca din opinii contrare să rezulte ceva constructiv!

Un bulevard din Braşov să se numească „Adrian Păunescu”!

2010-11-06T19:36:00.001+02:00

Dincolo de activitatea politică mai mult sau mai puţin controversată a lui Adrian Păuenescu, poetul va rămâne pentru totdeauna un punct de referinţă în cultura românească. Acest fapt este acceptat în unanimitate de întreaga societate, oameni de cultură, simpli cetăţeni ţi politicieni.
S-au spus şi se vor spune multe despre opera şi activitatea deosebit de complexe ale lui Adrian Păunescu, dar cred că Braşovul îi poate aduce un omagiu denumind o stradă din Municipiu „Adrian Păunescu”. Mai mut decât atât, cred că această iniţiativă ar trebui completată şi amplasarea unui bust al marelui poet tot în Municipiul Braşov.
Dacă Primăria Braşov va dori sau nu să dea curs acestor cereri rămâne de văzut. Cert este că în prima şedinţă a Consiliului Local consilierii PSD vor face o solicitare în acest sens.
P.S
Aştept cu interes să aud cum George Scripcaru ne va spune că deja s-a gândit la acest lucru şi că se lucrează intens de câteva zile.

NV Popa a descoperit esenţa răului

2010-11-04T23:14:00.000+02:00

Tuns, ras, spălat şi frezat, „nevepeul”, pentru cunoscători Nicolae Vlad Popa, trecut de la liberalism la democrat liberalism – ciolanul era mai consistent – iese tot mai des la rampă. Nostalgic al vremurilor demult apuse în care chiar conta ce scotea pe gură, nevepeul se mai trezeşte şi astăzi elucubrând pe diverse teme. Ultima descoperire este legată de faptul că la mitingul de susţinere a moţiunii de cenzură au participat şi pesedişti. Extraordinar! O dezvăluire care va şoca întreaga societate! Va urca pedeleul cu vreo 15 procente în orice sondaj, iar Scripcaru va obţine la alegerile viitoare 120%!
Şi nu numai că a scos porumbelul pe gură, dar nevepeul vine şi cu dovezi. Să nu zică lumea că a luat-o razna şi nu mai ştie că vorbeşte. A prezentat în premieră mondială un set spectaculos de poze în care anumiţi cetăţeni sunt identificaţi ca făcând parte din organizaţia PSD Braşov. Elemente perturbatoare care au luat parte la mişcările huliganice din capitală. După mintea domnului NV Popa aceşti indivizi ar trebui deportaţi şi decăzuţi din toate drepturile.
Am însă ferma convingere că odată cu înaintarea în vârstă a unora, simţul penibilului, al ridicolului, dispare. Ceea ce rezultă poate fi un ins trecut deja şi de a doua tinereţe care vorbeşte fără să gândească şi care uneori poate fi simpatic, iar alteori enervanţi. De regulă aceste cazuri trebuie privite cu bunăvoinţă şi înţelegere.
Zilele aceste în Piaţa Sfatului, Asociaţia 15 Noiembrie 1987 a vut o iniţiativă foarte interesantă. Aceea de a face publice o serie de documente interne ale fostei Securităţi care îi priveau direct pe protestatarii braşoveni din 15 noiembrie 1987. Pe nişte panouri este expus destul de amănunţit şi cu documente modul în care fosta securitate i-a urmărit pe protestatri, modul în care Miliţia i-a persecutat, iar partidul i-a condamnat. Cei care „au participat la mişcările huliganice din 15 noiembrie 1987” erau atenţi supravegheaţi şi bine îndosariaţi. Pentru binele comunităţii braşovene cred că ar fi indicat ca nevepeul să facă o şedinţă de documentare la faţa locului fapt care ar putea fi facilitat de colegul său de partid Florin Postolachi, preşedinte la Asociaţia 15 Noiembrie 1987.

Zece soluţii pentru ieşirea din criză

2010-10-28T14:05:00.000+03:00

Având în vedere capacitatea extraordinară a naţiei române de a sta liniştită sub un bocanc ferm plasat pe grumaz, propun un set de 10 măsuri, foarte nepopulare şi profund nepopuliste, dar absolut necesare pentru ieşirea din criză.
1. Să fie eliminată definitiv vârsta limită de pensionare. Fiecare român să muncească atâta timp cât este în putere. Se elimină în felul acesta o cheltuială inutilă cu plata pensiilor.
2. În sistemul bugetar să nu mai existe salarii. Toţi angajaţii de la stat să presteze muncă voluntară un cincinal întreg. Măsura se va repeta odată la 10 ani.
3. Salariul minim pe economie să nu depăşească 100 ron.
4. Angajatorul să aibă drepturi absolute asupra angajatului. Drept de viaţă şi de moarte precum şi dreptul primei nopţi. De asemenea, copii angajaţilor vor fi obligaţi să lucreze la acelaşi patron ca şi părinţii.
5. TVA să fie 50%
6. Să fie scoase în ilegalitate sindicatele, Realitatea TV, Antena 3, precum şi orice partid politic sau organizaţie cu excepţia PDL. Singurele posturi TV acreditate pentru a oferi poporului ştiri politice rămân B1 TV şi TVR.
7. Traian Băsescu să fie proclamat preşedinte pe viaţă, cu dreptul de a-şi numi succesorul. Astfel se elimină cheltuielile inutile cu procesul electoral pentru alegerea preşedintelui.
8. Se dizolvă Parlamentul. O extraordinară economie la bugetul de stat. Guvernul preia şi rolul de legislativ. Legile sunt doar trimise promulgării către preşedinte. Se desfiinţează Curtea Constituţională pentru că nu mai are obiect de activitate.
9. Se interzice cu desăvârşire orice manifestare de protest. Fac excepţie cazurile în care poporul doreşte să-şi exprime mulţumirea şi admiraţia faţă de conducător.
10. Primarii municipiilor reşedinţă de judeţ se numesc direct de primul ministru, după o aprobare prealabilă a Preşedinţiei. În felul acesta se elimină o serie întreagă de cheltuieli foarte mari şi inutile cu procesul electoral local.
Am ferma comvingere că acest prim set de măsuri, adoptate într-un timp foarte scurt, vor transforma România în prima putere economică a Europei, va fi invitată să facă parte din G8, Rusia ne va furniza gratuit gaze naturale, iar Obama va lua lecţii de la Băsescu despre cum se administrează o ţară aflată în criză.

Eterna şi fascinanta Românie

2010-10-24T22:53:00.001+03:00

Premieră mondiala! În România va exista primul guvern în funcţie care trece de o moţiune de cenzură fără nici un vot pentru. Adică o parte a poporului reprezentat în Parlament vrea ca actualul Guvern să plece, iar cealaltă parte nu se pronunţă. Tipic românesc! Românul nu se prea exprimă tranşant într-o chestiune sau alta. Preferă să se scalde în ape tulburi, să fie duplicitar. Să se dea bine cu toată lumea.
Pai dacă moţiunea de cenzură condamnă practicile actualului Guvern. Dacă opoziţia susţine că Guvernul nu mai face faţă şi trebuie demis, iar puterea se apără susţinând public contrariul...cum naiba vine asta să nu votezi moţiunea. Să nu voteze exact ceea ce ei susţin la nivel declarat. „Guvernul este bun, avem nevoie de măsurile implementate de Executiv, dar nu-i acordăm votul de încredere! De fapt nu-i acordăm nici un vot!” – Cam în felul acesta sună raţionamentul puterii. Cu alte cuvinte, atunci când parlamentarii PDL, UDMR şi UNPR vor da ochii cu electoratul din colegii (nu se pot ascude la nesfârşit) vor explica senini că ei nu au votat pentru a fi menţinut în funcţie acest guvern. Şi pot să pun pariu de pe acum că 80% din poporul cu care vor lua contact, va considera că demersul lor este justificat şi absolut corect. Probabil că aceeaşi reţetă va fi aplicată şi în cazul asumării răspunderii pe controversata Lege a educaţiei.
Într-o ţară în care poporul acceptă cu supunere şi pioşenie ca guvernul să-i taie mai mult de un sfert din venituri, într-o ţară în care cel care plesneşte peste gură un copil este reales preşedinte, într-o ţară în care parlamentarii votează legi din greşeală – nu este nimic anormal ca un guvern să rămână în funcţie fără nici un vot de susţinere.

Am avut dreptate

2010-07-19T00:38:00.000+03:00

În urmă cu aproximativ un an am cerut demiterea directorului CAS Braşov, de acum celebrul Elemer Wusinczky, pe motiv de incompetenţă. Presa locală aşa cum o ştim, a percutat şi nu prea. Între timp demersul nostru a rămas fără finalitate dintr-un motiv lesne de înţeles: Elemer Wusinczky s-a dat cu pedeliştii şi a rămas pe funcţie. La fel de incompetent.
La nici un an de atunci, personajul în cauză şi-a dat măsura „competenţei” sale publicând vestita „listă a ruşinii” care l-a propulsat în topul celor mai ridicoli şefi de instituţie din România. 30.000 de braşoveni au apărut cu nume, prenume şi adresă ca presupuşi datori la CAS. A fost, în sfârşit scânteia care a deschis ochii presei „analitice şi incisive” din Braşov. Toată lumea a tăbărât pe Wusinczky. S-au deschis liste cu semnături pentru demitere. S-au formulat petiţii şi s-au iniţiat acţiuni în instanţă. Rezultatul acum, ca şi atunci, este acelaşi. Elemer Wusinczky continuă să fie incompetent în fruntea CAS Braşov.
Nu pot să am decât o minimă sadifacţie pentru că s-a dovedit că am avut dreptate în urmă cu un an deşi unele ziare şi televiziuni au tratat atunci solicitarea de demitere cu oarecare indiferenţă.

Mistreţul şi Broscoiul - o altă fabulă (II)

2010-07-15T12:03:00.000+03:00

„Iar vine Mistreţul la mine! Îl simt de la distanţă...face o gălăgie de se aude până la marginea pădurii. Ştiu ce vrea...să-i dau un proiect să se ocupe de el. Băiatul ăsta nu e prost. Cred că îmi va folosi la un moment dat! Şi dacă îi dau să se ocupe de ceva eu ce câştig? Linişte! Şi dacă îi mai ies şi ceva bani din afacere atunci pot să fiu sigur că îşi va ţine gura în ce mă priveşte! M-am cam săturat să tot guiţe peste tot că sunt incompetent şi că habar nu am cum se conduce un Luminiş. Lasă că îţi arăt eu ţie porc sălbatic ce eşti cum se poartă Broscoiul cu cei de teapa ta. Îţi ştiu slăbiciunile şi, pe orăcăitul meu, că în scurt timp te joc pe degete indiferent cât de mare, colţos şi fioros te crezi. Te crezi deştept grohăitorule, dar ţi-ai găsit naşul....Gata, nu trebuie să mă enervez. În ultima perioadă îmi pierd tot mai des cumpătul!”
Aşa gândea Broscoiul cocoţat pe o frunză lată de brusture crescut la nici doi paşi de balta Luminişului acoperită aproape în totalitate de nuferi. De jur împrejurul bălţii o centură de stufăriş era mediul perfect unde neamul broaştelor îşi duceau traiul. Sute de broaşte, brotaci şi mormoloci formau o armată de încredere care nu ieşea niciodată din cuvântul său. Avea de acolo o privelişte extraordinară. Tocmai de aceea şi-a ales brusturele ca principal loc de unde să conducă destinele Luminişului. Din vârf putea cuprinde cu privirea până departe, iar din desişurile unde nu vedea, primea în mod constat înştiinţări de la animale de încredere. De pildă de la şobolan. Un animal nu prea agreeat în Luminiş, dar foarte util. Cât e ziua de lungă colindă desişurile şi potecile, iar seara îi dădea raportul Broscoiului pentru ca acesta să ştie ce are de făcut a doua zi.
„Şi totuşi ce să-i dau eu Mistreţului? Măcar să-i închid gura...Dar nu e prost, nu pot să-i arunc orice, că se prinde...Şi a are o poftă de ghinde şi jir cum rar am întâlnit. Cred că pentru câteva grămezi trece şi peste principii şi peste tot. Se poate să-mi fie de folos cândva...Ce să-i dau? Ce să-i dau?”
În timp ce Broscoiul îşi storcea mintea cu problemele legate de Mistreţ, într-o altă parte a Luminişului, Comitetul de Conducere Locală îşi pregătea şedinţa lunară în care luau decizii despre bunul mers a-l activităţii. Majoritatea membrilor Comitetului, 20 din cei 27 erau trup şi suflet loiali Broscoiului. Patru piţigoi, cinci dihori, trei bursuci, doi brotaci şi şi şase viezuri sunt în permanenţă de acord cu toate propunerile Broscoiului şi gata să sară în gâtul oricărei vieţuitoare ar îndrăzni să-l contrazică pe supremul lor lider.

Mistreţul şi Broscoiul - O altă fabulă (I)

2010-07-14T11:18:00.001+03:00

„Ce rost are să-mi bat capul, să umblu de dimineaţa până seara, să mă întâlnesc cu tot felul de animale, unele mai ciudate ca altele!? Aleargă, dintr-un luminiş în altul, caută, mergi la iepuri şi spune-le ce de morcovi o să primească, întâlneşte-te cu căprioarele şi explică-le că o să faci în aşa fel încât lupii să nu le mai atace. Apoi dă fuga pe la toate vizuinile de vulpi şi promite-le câte o găină din partea ta lunar! Şi mai sunt şi toate zburătoarele alea...piţigoi, botgroşi, cucuvele...pentru care trebuie să promiţi tot felul de bazaconii pe care să le şi creadă. Că le faci culoare de zbor, că vor avea cuiburi încălzite, că nu vei permite uliilor să le mănânce puii...bla, bla. Fă toate astea şi te alegi cu ce? Cu nimic! Cheltui grămezi întregi de ghindă şi jir fără rost! Pe Broscoi nu-l dă nimeni jos. S-a înfipt bine acolo. Poate că e mai bine să ajung la o înţelegere reciproc avantajoasă cu el. Mai fac şi eu o ghindă cinstită.Că pe praful ăsta...”
Cam aşa cugeta Mistreţul. Un animal elegant, tot timpul aranjat, cu colţii şi blana strălucind de curăţenie. Avea un aer aristocratic, chiar şi atunci când nu dorea acest lucru. Se uita de sus la celelalte vieţuitoare din pădure, şi puţine erau acelea care se putea bucura de statutul de elgal. Atitudinea calmă, de superioritate şi puţin arogantă era sută la sută naturală. Nu era un animal plăcut. Dar nici dispreţuit. I se cauta compania mai mult datorită poziţiei sale influente în Consiliul de guvernare a Pădurii.
„Şi de ce să nu bat laba cu Broscoiul!? Nu va şti nimeni pentru că o să o facem deştept. Îi cer să-mi pună în braţe vreo două proiecte mari de care să mă ocup eu. O să o facem în folosul animalelor din luminiş. Nimeni nu se poate opune la aşa ceva. Nici măcar Ursul! E drept că Broscoiul a făcut câteva lucruri bune în Luminş...şi e cam greu să-i conving pe toţi că eu sunt mai bun. Dar chiar sunt mai bun! Dacă îl conving să mă lase să mă ocup de un proiect mare, de impact, atunci pot împuşca doi iepuri odată. Arăt că sunt capabil şi îmi măresc provizia de ghidă şi jir...!”
Şi tot gândind aşa, Mistreţul se îndrepta cu rapiditate către margina bălţii pentru a-l aborda pe Broscoi. De mai multă vreme Mistreţul râvnea la funcţia de conducător al Luminişului. Broscoiul, un animal, nu foarte şcolit – în comparaţie cu Mistreţul – dar isteţ şi abil, trecut prin şcoala dură a vieţii din Pădure, a reuşit cu ceva vreme în urmă să convingă animalele din Luminiş să-l aleagă conducător. Şi a făcut şi treabă! A aranjat copacii cu scorburi, a curăţat potecile, a îngrijit ferigile. Animalele circulă mai bine acum pe mai toate potecile, iar Broscoiul se bucură de o popularitate cum rar s-a mai întâlnit în vreun Luminiş. E drept că a cheltuit foarte multe grămezi de ghidă. Jir aproape că nu mai exista deloc în visteria Luminişului. Dar vieţuitoarele din zonă nu erau foarte interesate de acest aspect. Erau doar foarte mulţumite că Luminişul lor arăta foarte bine în comparaţie cu altele...

Întrebare pentru RAT Braşov

2010-07-07T12:59:00.001+03:00

“Durata maximă a unei semi-curse în municipiul Braşov este de 30 minute.” Pornind de la aceast fapt exprimat public şi în mod oficial de reprezentanţii RAT Braşov adresăm următoarea întrebare conducerii regiei:

“Dacă durata maximă a unei semi-curse în Municipiul Braşov este de 30 de minute, iar la compostare, pe biletul de călătorie apar ora şi minutul, ce impediment există ca acel tichet să poată fi folosit pe orice mijloc de transport şi pe orice distanţă, în intervalul de 30 de minute de la momentul compostării?”

Acest lucru nu are nici o legătură cu sistemul de e-ticketing, sistemul de taxare bazat pe intervale orare şi tronsoane sau cu introducerea de cartele magnetice, care sunt investiţii şi facilităţi complementare sistemului actual. Cei de la RAT bat câmpii cu graţie şi aruncă praf în ochii proştilor. Proştii fiind toţi cei care dau 1,5 Ron pe o călătorie.

Uitate...vremuri

2010-07-05T23:28:00.000+03:00

E duminica

2010-07-04T21:06:00.000+03:00

Clasa politică, oglinda poporului care o generează

2010-06-30T01:45:00.000+03:00

Politicienii sunt ticăloşi! Toţi fură! Nu mă interesează politica, toţi sunt la fel! Nu fac nimic pentru noi, ne mint doar ca să le dăm votul! Au nevoie de noi doar în campanie! Nişte îmbuibaţi care dorm în Parlament! Îmi este scârbă de politică! Nu se schimbă nimic de 20 de ani, sunt tot aceeaşi care schimbă partidele!
Acestea sunt o parte din judecăţile de valoare ale poporului român faţă de fosta, actuala şi probabil viitoarea clasă politică. În conştiinţa publică, bazată pe o îndelungată şi atentă observare a scenei politice – trăsătură caracteristică a românului – politicienii fac parte dintr-o clasă socială stigmatizată. Politicianul este omul rău. Partea întunecată a Forţei, cel care distruge naţia română. „Orice politician este corupt”, „Orice politician minte” şi „Orice politician fură” sunt axiome de la care porneşte fiecare analiza pe care românul de rând o face faţă de clasa politică şi pe baza căreia emite păreri. În aceeaşi oală, alături de răul absolut, sunt băgaţi şi cei care au legături cu factorul politic. Iar de oprobriul public „beneficiază” indiscutabil şi fără drept de apel oricine intră în contact cu politicienii. Este imaginea pe care oamenii şi-au format-o şi şi-au sedimentat-o timp de 20 despre clasa politică. Iar aceasta din urmă, iniţial nu s-a sinchisit prea mult de ceea ce cred oamenii, iar mai apoi, când a realizat pericolul, a fost incapabilă să-şi spele imaginea. Decredibilizată, lipsită de suport popular, tributară unor vremuri demult apuse şi incapabilă să înţeleagă realitatea, clasa politică românească este asemenea unui nobil din Evul Mediu, bătrân, gras şi bolnav de gută, care stă închis în propriul castel fără să-i pese ce se întâmplă dincolo de ziduri. Din păcate însă, această clasă politică atât de hulită este exact esenţa poporului care o generează.
S-a vorbit şi probabil că se va vorbi în continuare despre reformarea clasei politice. A partidelor şi a politicienilor. Nu putem vorbi despre reformă politică, în timp ce pe nimeni nu interesează reformarea societăţii pe care se sprijină politicul. Aâta timp cât argumentele electorale a majorităţii politicienilor sunt găleata cu mopul, pungile cu alimente şi plicul cu bani, iar acestea sunt acceptate, atunci poporul nu este cu nimic mai presus decât politicienii. Practic acest popor validează hoţia, minciuna şi înşelătoria ca virtuţi ale celor pe care-i trimite să-l reprezinte. Pentru ca mai apoi, odată ciclul corupţiei încheiat, să devină un aspru judecător, să incrimineze astfel de practici şi să pozeze în victimă a politicienilor corupţi. Ipocrizie fără margini într-o societate care se învârte într-un cerc vicios pe care nimeni nu are curajul sau interesul să-l spargă.

Am avut dreptate

2010-06-22T15:09:00.002+03:00

Nu cu mult timp în urmă scriam şi ceream public „contracte din bani publici, mai mici cu 25%”. Era o somaţie adresată Primăriei Braşov pentru a demara de urgenţă procedurile de renegociere a contractelor încheiate cu agenţi economici prestatori de diferite servicii către Municipalitate. Solicitam, săptămâna trecută, primarului George Scripcaru să renegocieze contractele încheiate din bani publici pentru salubrizare, întreţinere spaţii verzi, iluminat public, întreţinere drumuri şi deszăpezire, astfel încât consturie din bugetul local cu fiecare dintre aceste activităţi să scadă cu cel puţin 15% şi cel mult cu 25%.
Chiar dacă unii au privit iniţiativa ca fiind una populistă şi lipsită de finalitate s-a dovedit în cele din urmă că demersul era just, corect şi oportun. Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local din 25 iunie figurează două proiecte de hotărâre care prevăd reducerea tarifelor „pentru prestarea activitatilor de deratizare, dezinsectie si dezinfectie si de intretinere a zonelor verzi, parcuri si scuaruri precum si pentru achizitia de material dendrofloricol” precum şi pentru reducerea “tarifelor pentru prestarea activitatilor de intretinere si reparare a drumurilor publice principale si secundare precum si de deszapezire”.
Lăudabil faptul că Primăria a răspuns iniţiativei PSD, dar nu suficient. Pentru ca demersul să fie complet, Executivul Primăriei trebuie ca în perioada imediat următoare să facă publică suma cu care se reduc contractele, economia care se realizează la nivelul bugetului local, precum şi ce destinaţie vor avea sumele respective. Altfel nu rămâne decât o acţiune nepopulistă şi netransparentă.

"Ăştia"

2010-06-16T16:25:00.001+03:00

Zilele trecute mă întâlnesc pe stradă cu o cunoştinţă, jurist la o firmă din Braşov. Nu ne mai vazusem de ceva vreme. După obişnuitele formule de introducere „Ce-ai mai facut?” „Cum îţi mai merge?”, amicul trece direct la subiect.
- E adevărat...am auzit că o să candidezi la primărie?
Se uită circumspect la mine de parcă aştepta să îi infirm informaţia. Nu am făcut-o!
- Da...e adevărat!
- Dar ce-ţi veni?
Mă interoga de parcă aş fi făcut o greşeală. Parcă aş fi comis un păcat şi acum trebuia să mă destăinui pentru a fi absolvit. Dacă explicaţia era destul de plauzibilă şi se puteau găsi circumstanţe atenuante, poate că omul ar fi fost dispus să mă ierte pentru îndrăzneala mea.
- Deocamdată nu e stabilit...e la nivel de intenţie. Este o competiţie internă în partid, nu sunt singurul care şi-a manifestat această dorinţă...mai sunt şi alţii. Probabil că la toamnă se va decide în urma unui sondaj de opinie ce se va face la nivelul Braşovului...
Încerc în felul acesta să arăt că nu este o glumă, că am cele mai serioase intenţii şi chiar vreau să intru într-o înfruntare electorală cu actualul primar. Îi explic în câteva cuvinte că eu cred în şansa mea şi spre deosebire de alţii eu chiar vreau să mă lupt cu Scripcaru pentru a schimba ceva. Amicul ridică din sprâncene şi spune medidativ:
- Eşti curajos...n-am ce zice! Nu îţi este frică?
- Frică!?, întreb şi eu la rândul meu uimit. De ce să-mi fie frică...sau de cine!?
- Nu ştiu..de ăştia! Nu vezi că nu au nici un Dumnezeu. Dar măcar partidul te susţine?
Rostise cuvântul „ăştia” pe un ton ca şi cum „ăştia” erau însăşi mafia. De parcă i-ar fi fost frică să rostească nume. O adresare impersonală despre un rău iminent care m-ar fi pândit şi împotriva căruia era imposibil să lupt.
- Evident că partidul mă susţine! Altfel nu puteam să intru în competiţie! Şi ce să-mi facă mie ăştia?! Nu am afaceri cu primăria, nu am luat nimic de la stat, nu am dosare penale! Sunt liber! Înţelegi...nu mă pot agăţa cu nimic, drept pentru care pot spune lucrurilor pe nume.
Se uită fix la mine. Încearcă să-şi dea seama dacă eu chiar cred ce spun. Zâmbeşte şi spune:
- Băi...îţi doresc succes! Chiar aş vrea să reuşeşti ...Eu m-am săturat de ăştia...de toţi...şi de unii şi de alţii. Nu sunt în stare de nimic...aceeaşi oameni de fiecare dată...Poate dacă vin alţii se mai schimbă câte ceva...
Ridică din umeri şi mai adaugă:
- Dacă îţi este de ajutor ...eu te susţin, dacă va fi să fie.
Îi mulţumesc frumos pentru sprijinul declarat şi îi mărturisesc că în următoarea perioadă orice ajutor este binevenit. Ne despărţim cu o strângere me mână şi cu promisiunea că în curând ne vom revedea la o bere pentru a aprofunda subiectul.

Complexul moldoveanului

2010-06-15T15:13:00.001+03:00

Nu am nimic cu moldovenii. La fel cum nu am nimic cu oltenii, muntenii, bănăţenii sau chiar maghiarii. Dar nu pot să nu remarc faptul că manifestarea colectivă a acestui complex a făcut ca George Scripcaru să ajungă primar al Braşovului. Şi nu numai atât, dar să se şi bucure ani la rând de o cotă de încredere şi aprobare necondiţionată din partea braşovenilor, comparabile cu fanatismul religios.
Este cunoscut faptul că în anii ’60 – ’70, în perioada industrializării Braşovului, forţa de muncă a fost adusă, într-o proporţie covârşitoare, din zonele Moldovei. Zeci de mii de oameni au fost mutaţi la oraş, au primit loc de muncă, locuinţă şi au participat activ la costruirea socialismului, sub toate formele sale. Mulţi au văzut în acest exod şansa de a scăpa de sărăcie şi de a-şi schimba statutul social. S-a ajuns ca la finele anilor ’80 în uzinele braşovene să lucreze peste 60.000 de oameni, 90% dintre ei fiind la origine moldoveni.
În ciuda eforturilor autorităţilor, această colonizare mai mult sau mai puţin forţată, nu a fost pe placul populaţiei autohtone, a braşovenilor. Ostilitatea cu care au fost primiţi moldovenii nu a scăzut în intensitate timp de mai multe decenii. Vrând – nevrând, braşoveanul a fost obligat să-l accepte pe moldovean, dar nimeni nu a putut să-l oblige să-l şi aprecieze. Zeci de ani, în Braşov, moldoveanul a fost un paria. Era considerat românul venit de la coada vacii, needucat, obligat să trăiască la oraş, dar care niciodată nu ar fi în stare să se cizeleze şi să accepte normele de convieţuire de la oraş. Termenul de „moldovean” era folosit cu sens peiorativ şi îl trimitea pe cel căruia îi era adresat undeva la marginea societăţii. Într-o vreme apăruseră şi versuri de genul: „A-nceput de ieri să cadă/Câte-un moldovean pe stradă/Cu casetofonu-n mână/Nemâncat de-o săptămână”.
Toate acestea au dat naştere, în timp, unui complex de inferioritate. Şi ca orice complex, s-a transformat într-o revoltă mocnită a acestei societăţi care la un moment dat a erupt. Mândria de a fi moldovean şi răzbunarea pentru anii de umilinţă s-au manifestat cu întreaga intensitate la alegerile din 2004 şi mai apoi cu şi mai mare furie în 2008.
Toată lumea ştie că Scripcaru este moldovean. Un băiat simplu, cu o educaţie precară, şcolit târziu, doar pentru a accede în politică şi societate, muncitor în uzină, a ajuns viceprimar. Atunci, la momentul din 2004, când Scripcaru a anunţat că va ca candida la Primărie, fiecare moldovean din acest oraş s-a simţit dator să-l ajute. Fiecare s-a văzut în Scripcaru pe sine. Moldoveanul simplu, de la ţară, stigmatizat la oraş, care e pe cale să domine o societate autoproclamată superioară.
Atunci spiritul de solidaritate izvorât din acest complex social reprimat decenii la rând s-a manifestat în favoarea lui moldoveanului Scripcaru. Au simţit atunci că este moldovean de-al lor şi trebuie sprijinit. Societatea boemă, cosmopolită şi idealistă a braşovenilor ar putea fi condusă chiar de unul dintre aceia către care, nu cu mult timp în urmă, arăta cu degetul.
Putem vorbi la nesfârşit de meritele sau greşelile lui Scripcaru. Dar la baza imensei popularităţi de care s-a bucurat a stat acest „complex al moldoveanului” braşovenizat.

Contracte din bani publici mai mici cu 25%

2010-06-14T11:17:00.002+03:00

PSD somează public Executivul Primăriei Braşov să demareze de urgenţă procedurile de renegociere a contractelor încheiate cu agenţi economici prestatori de diferite servicii către Municipalitate.
Solicităm primarului George Scripcaru să renegocieze contractele încheiate din bani publici pentru salubrizare, întreţinere spaţii verzi, iluminat public, întreţinere drumuri şi deszăpezire, astfel încât consturie din bugetul local cu fiecare dintre aceste activităţi să scadă cu cel puţin 15% şi cel mult cu 25%.
Considerăm că o astfel de măsură poate fi adoptată pe o perioadă de timp limitată ţinând cont de faptul că societăţile comerciale în cauză au beneficiat de fonduri consistente din partea Municipalităţi şi au desfăşurat în timp afaceri profitabile în Braşov.
În contextul actualei crize economice o astfel de acţiune din partea Primăriei Braşov nu ar fi numai oportună şi necesară, dar ar fi şi o dovadă de respect faţă de cetăţenii acestui oraş care, prin taxe şi impozite, susţin aceste afaceri de zeci de milioane de euro.
Nu este corect ca Primăria să susţină eliminarea gratuităţilor pentru transportul în comun pentru pensionari, dar în acelaşi timp să nu facă nici un pas pentru economisirea banului public prin renegocierea contractelor. Cu atât mai mult cu cât efectele crizei şi a măsurilor guvernamentale îi afectează doar pe cei care şi aşa aveau venituri mici, şi foarte mici (pensionari, şomeri, bugetari).
În acest sens, consilierii locali PSD vor iniţia un proiect de hotărâre prin care să mandateze Executivul Primăriei, reprezentat de George Scripcaru, să renegocieze contractele pentru salubrizare, întreţinere spaţii verzi, iluminat public, întreţinere drumuri şi deszăpezire în sensul diminuării acestora cu un procent cuprins între 15 şi 25%.

Criză mare în turismul braşovean

2010-01-27T13:19:00.002+02:00

În Poiana Braşov, nu cu mult timp în urmă a avut loc o întrunire între nişte cetăţeni cu funcţii înalte în stat. Evenimentul s-a petrecut la una din zecile de locaţii cu pretenţii de hotel din cunoscuta staţiune, care îşi aşteaptă turiştii, străini şi autohtoni, cu preţuri occidentale. Evident că printre cei care au participat la reuniune s-au numărat şi o parte care, potrivit funcţiei deţinute, beneficiază de şofer. Nu de alta, dar problemele statului la care trebuie să se gândească nu le permit să se concentreze şi asupra şofatului.
După discuţiile care s-au încheiat în jurul prânzului, cei aproximativ 40 de participanţi s-au îndreptat către restaurant pentru binemeritata masă.
În astfel de situaţii, protocolul cere ca primii să fie serviţi şoferii, care bineînţeles mănâncă într-o altă încăpere. Teoretic li se aduce mâncarea înainte pentru că şefii lor pot pleca în orice moment şi nu este protocolar ca sărmanii oameni să pornească la drum cu stomacul gol.
Până aici nu este nimic deosebit şi nici nu pot spune că este interesant. Partea hazlie a început când unul dintre organizatori i-a cerut şefei de sală să ducă prima dată ciorbele şoferilor. Răspunsul a fost năucitor:

- Trebuie să mai aştepte! Nu avem suficiente tacâmuri!

Omul a stat un moment să proceseze informaţia, răgaz de care şefa de sală a profitat şi a dispărut în spatele uşilor glisante ale bucătăriei. Cel care se ocupa de organizare şi-a revenit destul de repede şi nu şi-a abandonat postul. I-a ţinut calea când femeia se îndrepta spre sala de mese cu o tavă plină de castroane cu ciorbă aburindă.

- Doamnă...şoferii trebuie să mănânce primii pentru că şefii lor nu vor sta după ei până termină de mâncat...

Din mers, femeia îi spune că va vedea ce se poate face după care se repede în restaurant cu ciorbele în mână.
Nu peste mult timp apare foarte multumită cu cinci linguri în mână pe care ar fi trebuit să le împartă la 12 persoane. Pentru că o astfel de împărţire este posibilă doar teoretic, şefa de sală s-a pomenit în faţa unei adevărate dileme. Dar experienţa şi-a spus imediat cuvântul.

- Care dintre dumneavoastră pleacă primii?, lansează ea provocarea.

Şoferii se uită miraţi la femeia cu şorţ alb şi la lingurile de inox pe care le ţinea în mână. După o foarte scurtă consultare se oferă şapte voluntari care îşi vor aştepta rândul la servitul ciorbei.
Tura a doua femeia vine cu trei linguri şi declară multumită:

- Am mai recuperat trei linguri de sus, de la restaurant! Imediat vin şi ciorbiţele!

Iar figura s-a mai repetat odată. În acest punct al desfăşurării evenimentelor am părăsit scena, dar am rămas cu o mare nedumerire: „ Cum poate o unitate turistică de genul acesta să ceară unui turist 100 de euro pe o noapte de cazare?”

Am învăţat o şmecherie de la ţigani

2010-01-20T10:11:00.001+02:00

Sâmbătă am primit vizita unor cetăţeni de etnie rromă, din satul Zizin, cunoscuţi şi sub denumirea comună de ţigani. Pe unul dintre ei îl cheamă Alin, dar celuilalt nu i-am reţinut numele. Scopul descinderii celor doi la mine acasă a fost acela de a-mi tăia lemnele atât de necesare încălzirii casei în această perioadă destul de rece.
Oamenii s-au prezentat punctual la ora stabilită şi înarmaţi cu câte o drujbă s-au pus pe treabă. De-a lungul colaborării mele cu acesti cetăţeni, nu am vorbit niciodată cu ei la telefon. Pe principiul „nu sunaţi, ies eu din când în când”, oamenii trecea periodic pe la poarta mea să mă întrebe dacă am nevoie de ceva. În principal lemne sau servicii. Odată, unul dintre ei m-a sunat de pe un număr de telefon mobil, iar caâd am încercat să-l sun pentru o anume treabă ce nu suferea amânare, am constatat că telefonul era în permanenţă închis. Drept pentru care am renunţat la această formă de comunicare cu ei, convins fiind că era digitală nu şi-a pus amprenat pe acestă comunitate.
După vreo două ore de muncă, ţiganii mei şi-au terminat treaba. Am crezut de cuviinţă atunci că pe lângă bani, ar bine să-i cinstesc si cu câte un pahar de pălincă. Nu de alta, dar am fost mulţumit de cum s-au mişcat şi mai mult de atât, nici nu au făcut ca ţiganul să mai ceară ceva în plus.
Şi uite aşa, la un pahar de vorbă am afalt că în lumea asta digitală în care ne învârtim sunt atât de multe lucruri de care nu ştiam, pe care alţii, socotoţi de noi toţi o clasă socială inferioară le speculează şi le speculează bine.
Astfel, mi-a fost adus la cunoştinţă că cei doi ţigani au telefoane mobile. Şi au lunar 1000 de minute gratuit în reţea. Iar pentru asta plătesc 14 lei lunar. Condiţia este ca lună de lună să-şi cumpere tot o altă cartelă SIM cu număr la activarea căreia primesc din partea operatorului cele 1000 de minute pe care trebuie să le folosească în termen de 30 de zile. Aşa se face că periodic oamenii îşi schimbă numerele de telefon pentru a beneficia de promoţie. De sunat, nu prea are cine să-i sune. Mai important este să poată folosi ei telefonul. Iar pe cei la care au un interes îi sună lună de lună să le comunice noul număr de telefon.
Mai mult chiar, unul dintre ei are două telefoane. Unul cu un număr permanent, pe care îl ştie toată lumea şi pe care este sunat şi un altul, setat cu „număr ascuns” în care schimbă lunar cartela SIM pentru cele 1000 de minute. Trebuie să admit că o asemenea manevră nu mi-ar fi trecut prin cap. E drept că nu sunt un fidel observator al ofertelor companiilor de telefonie mobilă.
Şi am mai aflat încă un amănunt interesant...Nici unul dintre ei nu a terminat 4 clase. Amândoi sunt semianalfabeţi.

Un scrib cu “atitudine”

2010-01-19T13:29:00.001+02:00

Nu o să-i răspund amicului Eftimie cu aceeaşi monedă. Dar nici nu o să întorc obrazul. Evident că este dreptul lui să scoată sau să bage pe cine vrea el în blogroll, precum în egală măsură este şi dreptul meu de a da note după cum cred de cuviinţă. Că Eftimie a fost nemulţumit de nota acordată lui Emil Niţă...e problema lui. E destul de dificil pentru el să înţeleagă anumite lucruri, dar nici nu vreau să-mi pierd timpul cu explicaţii. Eu nu am să-l scot din blogroll chiar dacă textele lui spun mai puţin decât ale altora. Chiar dacă de foarte multe ori e mitocan, are un umor de slabă calitate şi are o vulgaritate mediocră, o să continui să-i citesc frustrările şi angoasele. Şi trebuie să recunosc că în ultima perioadă are destul de multe...
Însă acest lucru e mai puţin important. Pentru mine Eftimie va rămâne acelaşi scrib, slujbaş pe la PSD sau PNL (prin natura meseriei), fost „reportofon ambulant” care e în permanenţă în căutarea unui stil propriu, dar care niciodată nu găseşte ce caută. Aprecierile lui legate de ce şi cum scriu pe blog mă lasă reci. De cele mai multe ori mă uit şi la persoana care le face pentru ca mai apoi să mă gândesc dacă ţin sau nu cont de ele.
În rest ...îi doresc numai bine şi anunţ de pe acum că în zilele viitoare voi aprecia cu note şi activitatea ziariştilor din Braşov. Pentru că aşa vreau eu...ca cititor de presă...

Note

2010-01-15T11:44:00.001+02:00

Zilele trecute am avut „nesimţirea” să apreciez activitatea autorităţilor locale cu note. Este vorba despre notarea în sistemul vechi, cel în care am fost şi eu notat pe vremea când mergeam la şcoală. Recunosc sincer că nu mă aşteptam ca acest lucru să stârnească reacţii atât de vehemente din partea celor care au „beneficiat” de notare. Pe de altă parte, cred că am dreptul ca cetăţean, plătitor de taxe şi impozite marite, de pe urma căruia cei în cauză îşi primesc salariile, să apreciez cum cred de cuviiţă activitatea lor.

Prefectul Ion Gonţea – nota 3
...pentru că, deşi se presupune că este înalt funcţionar public, a rămas subalternul lui George Scripcaru. Are atitudinea, comportamentul şi acţionează ca un activist înverşunat al partidului comunist din perioada anilor 50 – 60. Nu în ultimul rând pentru că este cercetat penal şi refuză să recunoască acest lucru

Viceprimarii municipiului Braşov – nota 4
... pentru că sunt slugile politice ale primarului Scripcaru. Nu au nici un fel de iniţiativă, sunt aroganţi şi lipsiţi de caracter. Nişte căţei bine dresaţi.

Primarul George Scripcaru – nota 5
...pentru că, în principiu, ceea ce face este bine. Adică îşi îndeplineşte atribuţiile pentru care este plătit din banii noştrii. E bine să avem străzi asfaltate, locuri de joacă pentru copii sau trafic fluidizat. În schimb nu are nici o viziune de viitor despre dezvoltarea Braşovului, s-au cheltuit zeci de milioane de euro pe asfalt şi autobuze, minte cu neruşinare, e ipocrit şi nu-l interesează decât lucrările care aduc bani la firmele de partid.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Attila Kovacs – nota 5
...pentru că face parte dintr-o formaţiune politică fără coloană vertebrală. Pentru că nu se comportă ca un adevărat lider şi pentru că nu are puterea de a coordon şi conduce UDMR Braşov. Nu în ultimul rând pentru că activitatea sa la CJ este zero. A luat notă de trecere pentru că este tânăr.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Ochi – nota 7
...pentru că încearcă să fie un factor de achilibru în Executivul CJ. Pentru că este preocupat de problemele comunităţilor locale. Nu este suficient de ferm şi nu reuşeşte să fie suficient de credibil.

Fostul subprefect Emil Niţă – nota 7
... pentru lipsă de fermitate în relaţia cu prefectul Ion Gonţea.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu – nota 8
...pentru că are o viziune în ceea ce priveşte dezvoltarea judeţului. Proiectele pe care le-a propus sunt de anvergură (ex: aeroportul) şi pot duce la transformarea Braşovului într-un pol de atracţie atât turistic cât şi investiţional.

Cam acestea sunt aprecierile mele la momentul acesta. Dacă am supărat pe cineva...nu o să-mi cer scuze. E dreptul meu.

Frica şi autocenzura

2010-01-13T12:46:00.000+02:00

Mă gândeam zilele trecute la peisajul presei din Braşov. Bineînţeles că vor spune unii că mai bine mă uit la peisajul politic care este mai grotesc decât cel al presei. Este posibil să fie adevărat şi probabil că voi scrie şi despre politica de aici, de la noi.
Am întâlnit la ziarişti, şi nu mă refer la cei care fac teren. Pentru că ei nu au nici o vină şi nici putere de decizie. Am întâlnit la cei care conduc ziare în Braşov, un gen de frică faţă de cetăţeanul George Scripcaru. Sentimentul acestor oameni este de înţeles având în vedere că cel puţin trei publicaţii supravieţuiesc prin bunăvoinţa şi generozitatea stăpânului de la Primărie. Îmi spunea cineva la un moment dat că trebuie să fie foarte atenţi ce publică, să nu-l deranjeze foarte tare pe primar, pentru că este început de an, acum se face bugetul, şi există pericolul real de a nu se prinde în buget fonduri pentru presă. Am ascultat zâmbind această explicaţie. Este logică, pertinentă şi de înţeles până la un punct. Însă mi-a lăsat un gust amar. Repet ceea ce am mai spus cu diferite ocazii: presa scrisă este febleţea mea. Am lucrat la ziar, am refuzat să merg în televiziune, tocmai pentru că întotdeauna mi-a plăcut munca de ziarist …la ziar.
Deotologii ne învăţau şi polemizau pe o temă foarte controversată. Autocenzura. Până unde merge libertatea presei, care sunt limitele unui demers jurnalistic şi unde intervine autocenzura.
Fără impocrizie recunosc faptul că o publicaţie, din principiu, nu “loveşte” mâna care o hrăneşte. Este absurd să credem că libertatea jurnalistică poate merge până acolo încât să facă anchete şi să publice ştiri negative legate de anumite societăţi comerciale care plătesc publicitate. Excludem din start această variantă.
Problemele intervin atunci când în ecuaţie intră un personaj politic. Când acest personaj deţine o firmă, sau un grup de firme, care oferă publicitate unor ziare, înţeleg şi atunci autocenzura până la un punct. Adică eviţi să faci o anchetă, dar încerci să păstrezi echilibrul pe ştiri, chiar dacă unele sunt negative. Profesional, legal şi deontologic eşti acoperit arunci când publici toate punctele de vedere.
Mai grav este când personajul politic intrat în ecuaţie plăteşte bani la ziare din fonduri publice. Adică din taxe şi impozite îşi cumpără liniştea. În acest caz am constatat că autocenzura în ziarele braşovene depăşeşte limitele profesionale. Nevoia de bani publici şi frica de a nu rămâne fără finanţare de la buget este atât de mare încât nu se mai publică nici măcar ştirile cu caracter critic la adresa sa. Personajul în cauză nu mai este nici măcar deranjat de un biet reporter care să-i ceară un punct de vedere. Este ca în “Epoca de Aur” când în “Drum Nou” nu apăreau decât texte de laudă la adresa conducătorului şi materiale despre măreţele realizări ale conducerii centrale şi locale de partid şi de stat.
Nu văd în momentul faţă o soluţie de ieşire. Cert este că la această situaţie de umilire a presei la care ne gândim cu nostalgie că era numită “a patra putere în stat”, a contribuit întreaga clasă politică din Braşov, în strânsă complicitate cu patronii de presă. Poate că o lege a presei, cu un statul clar şi bine definit al jurnalistului şi un sindicat puternic al ziariştilor vor putea mişca lucrurile într-un anumit sens.

Zăpada a paralizat minţile autorităţilor

2009-12-16T16:19:00.001+02:00

Am să reproduc în cele ce urmează dialogul dintre realizatorul unei emisiuni de radio la Europa FM şi un funcţionar, plătit din banii noştrii. Realizatorul emisiuinii a sunat în direct la Comandamentul Central de Iarnă, la un număr pus la dispoziţie de autorităţi, pentru ca cetăţenii să se informeze ce drumuri sunt blocate şi ce rute pot folosi. Trecem peste faptul că mai bine de o oră şi jumătate linia a fost în permanenţă ocupată şi în cele din urmă o voce de bărbat răspunde cu un „Alo!” răstit.

- Bună ziua, de la Europa FM vă deranjez...

- Alo....

- Mă auziţi? De la Europa FM sunt! Vreau să...

- Alo...Alo...

- Vreau să ştiu, pentru ascultătorii noştrii ce drumuri sunt înzăpezite şi care...

- Nu vă aud...se tot întrerupe...mai sunaţi odată

Şi omul îi închide telefonul. Grăbit ca nu cumva linia să se ocupe din nou, realizatorul de la radio formează din nou numărul.

- Alo! Da vă rog! Spuneţi!, răspunde aceeaşi voce masculină.

- Acum mă auziţi?, întreabă precaut omul de la radio.

- Da vă aud!

- Aş dori să îmi spuneţi, pentru ascultătorii Europa FM care sunt drumurile blocate, înzăpezite şi ce rute ocolitoare recomandaţi.

- Adică vreţi să vă dau un inteviu? Întreabă funcţionarul.

- Mă rog, putem spune şi aşa...sunteţi în direct la Europa FM şi ...

- Aaaa! Sunt în direct...

- Da! Şi ascultătorii noştrii ar dori să stie care sunt drumurile naţionale blocate de zăpadă...

- Deci eu acum vorbesc cu ascultătorii?

- Nu. Vorbiţi cu realizatorul emisiunii...

- Am înţeles...Bine...La revedere!

Şi închide telefonul fără nici o ezitare. Băiatul de la radio rămâne câteva momente fără replică. Îşi revine repede însă, mormăie ceva despre respectul autorităţilor, face nişte referiri la ministrul transporturilor Radu Berceanu, în a cărui subordine se află Comandamentul Central de Iarnă, şi bagă o melodie după care au urmat ştirile. La buletinul de ştiri, cap de listă, ministrul Berceanu care le recomanda cu sinceritate drumarilor ca pe cei înzăpeziţi care nu au rovinietă să-i lase să crape în frig şi viscol.

Vox populi

2009-12-10T11:45:00.001+02:00

S-a încheiat un proces electoral. A fost o campanie electorală cum nu s-a mai văzut în România. Dincolo patimi şi de chestiuni subiective, din punctul meu de vedere a fost o campanie electorală interesantă. Şi spun asta pentru că, nu de puţine ori ne uitam peste ocean, în SUA cum candidaţii se bat în filmuleţe, clipuri sau afişe care mai de care mai negative. Ne distram copios când vedeam la ştiri clipuri cu Obama despre care se spunea că este terorist şi era înfăţişat cu turban pe cap şi barbă ca Bin Laden. Şi tot timpul am trăit cu impresiacă noi trebuie să fim mai catolici decât Papa. Adică să nu facem campanie electorală negativă, pentru că nu ne face cinste. Pentru că suntem morali şi vrem să ne umplem de respect adversarul. Iată însă că aceste bariere autoimpuse au fost rupte şi am avut o campanie, cel puţin în turul doi, foarte negativă.
Tentativele PSD de a răspunde cu aceeaşi monedă celor de la PDL nu au fost pe măsură. Nu pentru că ar fi fost mai puţin ingenioase, ci pentru că au venit ca răspuns la un atac. Pe de altă parte, tema negativă folosită de stafful de campanie al lui Traian Băsescu, a fost mult mai puternică decât cea folosită de PSD. Comunismul, materializat prin figura lui Ion Iliescu, Incultura, reprezentată de Vanghelie, Corupţia, personificată prin Năstase. Vampirii care sug sângele poporului s-au materializat prin imaginea lui Sorin Ovidiu Vântu. Şi mai presus de toţi, duşmanul de clasă, răul absolut, cel din cauza căruia poporul suveran şi sărman nu-şi poate plăti facturile – Parlamentul. Sunt teme şi simboluri bine alese, cu mesaj direct şi ţintit.
De partea cealaltă există Băsescu, violent, şpriţar, instabil şi conflictual. Îl aveam pe Mircea Băsescu, presupus traficant de arme, pe Elena Băsescu fiica preşedintelui, o incultă promovată europarlamentar. Mai sunt Videanu cu bordurile lui, Berceanu şi Regii asfaltului, Elena Udrea şi Dorin Cocoş, Monica Iacob Ridzi şi alţii. Simboluri la fel de puternice ale unei clase politice putrede şi corupte, dar nefructificate cu succes de PSD.
În jurnalism se spune că o ştire pozitivă nu este ştire. Am văzut acum că o campanie electorală pozitivă, nu este o campanie electorală. Degeaba a încercat Mircea Geoană să-şi fluture pe toate canalele proiectele şi soluţiile de ieşire din criză. Nu au valorat nimic în comparaţie cu Băsescu, candidatul – preşedinte, care a alimentat în permanenţă ura poporului faţă de clasa politică, reprezentată prin Parlament. Nu are nici cea mai mică relevanţă faptul că proiectul lui Băsescu de a rade peste 100 de parlamentari nu va face ca românilor să le meargă mai bine. Nu va face ca de anul viitor şomerii să-şi găsească de lucru şi să îşi poată plăti facturile restante.
„Să moară şi capra vecinului”, este o vorbă din popor. Şi poporul a spus: „Dacă nouă nu ne merge bine, nici lor să nu le mearga bine! Dacă noi suntem şomeri, să rămână şi ei pe drumuri!”. Şi a ales!

Autoexilaţii au decis viitorul României

2009-12-08T11:22:00.001+02:00

Mircea Geoană a câştigat alegerile în România. Din păcate diferenţa au făcut-o voturile românilor care trăiesc peste graniţă. De data aceasta diaspora a fost cea care a stabilit cine este noul preşedinte al ţării. Diaspora care a plecat din această ţară, nu de prea mult bine. Românii din străinătate trăiesc, muncesc şi sunt beneficiarii direcţi a unor decizii pe care le iau alte regimuri decât cele de pe teritoriul României. Unii dintre ei trăiesc în societăţi conduse de un monarh, alţii în republici parlamentare bicamerale, iar alţii în republici prezidenţiale. Nu este corect ca românul din Canada, SUA, Italia sau Spania să dicteze cine este preşedinte la mine în ţara. În condiţiile în care emigrantul – cel care se expatriază de bună voie – din SUA sau Canada, căpşunarul din Spania sau salahorul de pe şantierul din Italia nu mai au nici o legătură directă şi permanentă cu România. Cu ce îi va fi mai bine lui dacă la putere se află Băsescu sau Geoană. Ce treabă are el dacă noi aici avem un parlament bicameral sau unicameral. Cu ce îl afectează pe el dacă avem cotă unică sau impozit progresiv. El trăieşte în altă parte şi se supune altor legi şi altor regimuri politice. Din punctul meu de vedere este incorect ca aceştia să-şi exprime opţiuni politice la mine în ţară. Este ca şi cum eu aş avea drept de vot în România atunci când sunt alegeri parlamentare în Spania. Pe considerentul că toţi suntem cetăţeni europeni şi ne afectează deciziile care se iau în Spania.
La un moment dat am avut o discuţie cu http://eftimie.net care era foarte revoltat că cetăţeni precum Remus Cernea, Ninel Potîrcă şi alţii, au dreptul să candideze la alegerile prezidenţiale. Principalul lui argument era cel financiar şi anume sumele de la bugetul de stat care se cheltuie cu aceşti candidaţi cotaţi din start fără nici o şansă, nici măcar de a intra în turul doi. Nu am fost de acrd cu el pentru nu sunt pentru îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale chiar şi cu costuri mari. În schimb sunt pentru ca cei stabiliţi într-o altă ţară să nu aibă dreptul de a alege pentru România pentru motivele expuse mai sus precum şi multe altele. Şi aici vorbim şi de considerentele financiare – costurile cu organizarea alegerilor în diaspora – dar şi de consecinţe pe termen lung asupra locuitorilor acestei ţări. În România au rămas cei care din diferite motive nu au plecat peste graniţă. Cei care nu s-au autoexilat fie că nu au putut, fie că nu au vrut. Este dreptul lor exclusiv de a alege regimul politic, forma de guvernare şi persoana care să-i reprezinte în calitate de şef al statului.

Actorii vechi şi noi

2009-11-11T11:35:00.001+02:00

De fiecare dată când moare un actor din vechea generaţie mă gândesc unde sunt actorii din noua generaţie. Nu-i vedem decât la teatru, pe unii dintre ei, iar pe alţii în telenovele sau în tot felul de emisiuni idioate de divertisment.
Marii actori, au ajuns mari pentru că s-au făcut filme. Filme multe şi de toate genurile. Au avut la viaţa lor nenumărate roluri în care publicul i-a plăcut sau i-a dispreţuit. Dar zeci de ani s-au aflat pe marile sau micile ecrane în producţii pe care şi acum le urmărim cu plăcere.
Mie personal niciodată nu mi-au plăcut filmele cu mesaj puternic. Nu mi-au plăcut filmele făcute exclusive pentru critici şi pentru festivaluri. După umila mea părere de simplu consummator, un film bun este un film care atrage public mult şi pe care îl puţi vedea de mai multe ori fără să te plictiseşti.
Foarte mulţi îl înjură pe Sergiu Nicolaescu. Că este retrograde, că îşi trage sume considerabile de la CNC pentru propriile producţii, că noua generaţie de regizori, premiaţi la festivaluri, nu au bani pentru filmele lor şi aşa mai departe. Am văzut “Moartea domnului Lăzărescu”, “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, “Poliţist, adjectiv” şi altele ale noii generaţii de regizori. Filme premiate la festivaluri internaţionale. Filme cu mesaj foarte puternic, dar atât. Nu sunt plăcute (poate cu excepţia “Poliţist, adjectiv”) sunt deprimante. Vedem în ele aceeaşi realitate care ne înconjoară şi de care vrem să scăpăm. Mă uit la un film pentru a mă deconecta, pentru a ieşi din acceaşi lume pe care o văd în fiecare zi.
Nu vreau să-I ridic osanale lui Nicolaescu, dar omul chiar a făcut filme. Producţii care chiar umpleau sălile de cinematograf şi i-a făcut pe marii actori. Îmi vor spune unii că atunci erau bani pentru filme, că erau alte vremuri. Poate au dreptate, dar cu toţi banii de atunci s-au făcut şi filme proaste. Acum, din păcate se fac doar filme proaste sau pentru festivaluri.
Atunci când noua generaţie de regizori va face un filme pentru public, cu succes de casă, cu încasări pe măsură, atunci vom începe să vedem şi noua generaţie de actori. Care fără îndoială sunt cel puţin la fel de buni ca cei vechi, dar nu sunt puşi în valoare.

Ceauşismul târziu

2009-11-10T16:31:00.001+02:00

În Braşov echipe de gherilă electorală pornesc simultan, noaptea, în mai multe localităţi şi taie cu săbiile din dotare bannere şi eşarfe de pe stâlpi. O acţiune concertată la nivelul întregului judeţ care îi surprinde şi pe cei mai vigilenţi primari.
Într-o altă zonă a României lui Băsescu, un primar de municipiu a atras atenţi unui cetăţean care şi-a permis să-l critice pe preşedinte că va fi aruncat peste Dunăre. Şi a făcut asta de faţă şi pe aceeaşi scenă cu garantul Constituţiei.
Un primar zelos, cu balele curgându-i până la genunchi, într-un puseu de pupincurism împins la extrem, îi şterge în public pantalonii preşedintelui.
La un miting electoral la care era aşteptat Băsescu, responsabilul cu organizarea face repetiţii cu participanţii când, cum şi cât să aplaude, să ovaţioneze şi să ridice pancarde. Oameni sunt aduşi cu forţa dintr-un întreg judeţ pentru a-l aplauda pe Băsescu. Acelaşi candidat prezidenţiabil ne explică faptul că numirea premierului este o chestiuine de cine este mai tare. „ Băi băieţi, vreţi voi premier un primar care are 80%...Staţi că vă deu eu un premier un primar care are tot atât, dar e bucureştean şi are experienţă!”.
Pe o altă scenă, la un alt miting electoral, Băsescu primeşte în dar şi agită deasupra capului un paloş care i-a aparţinut unui anume Caiac, interlop vestit din Craiova.
Acelaşi candidat se laudă cu extinderea teritoriului României, în secolul XXI, când dioscursurile de tip expansionist sunt un subiect tabu pentru mai toţi liderii de stat. Nici măcar ultimii lideri comunişti rămaşi la putere nu îşi permită să pomenească despre extindere teritorială. Poate că în curând Băsescu ne va spune că nu mai trimitem trupe în Irak, ci ne pregătim să invadăm Rusia pentru a pune mâna pe gazele naturale.

Asta este România ultimilor ani...un ceauşism târziu, cu parfum de dictatură sud americană.

Democraţie doar când ne place

2009-11-04T15:14:00.003+02:00

Am spus de ai multe ori că suntem un popor de ipocriţi. Nu mă mai îndoiesc de acest lucru, dar continui să găsesc noi argumente care vin să-mi întărească această idee. La noi instrumentele democraţiei sunt facultative şi le invocăm doar atunci când ne face plăcere. Este democratic ca preşedintele să convoace referendum, dar este profund împotriva legilor democraţiei să se convoace referndum local. Este democratic şi constituţional ca preşedintele să numească un premier, dar este neconstituţional ca o majoritate parlamentară să-l refuză şi să nu-i acorde încrederea. Este ultrademocratic să avem libertate de exprimare, dar doar atunci când nu suntem noi subiectul exprimării libere. Este cursul normal al democraţiei să avem libertatea de a susţine un candidat la preşedinţie, dar ne deranjează foarte tare când „alţii” susţin pe altcineva. Ne impovizăm tot felul de spaţii de defulare, în virtual sau nu, despre care clamăm că sunt platforme de exprimare liberă. Dar în acelaşi timp suntem deranjaţi de cei care nu sunt de acord cu opiniile noastre politice şi îşi spun public fără nici o urmă de ezitare preferinţele politice.

Nu, Eftimie! Nu am să le spun nimic din ceea ce îmi cereai tu să le spun. O să-i încurajez! Pentru că este vorba despre un grup de tineri care nu au prejudecăţi legate de candidatul Mircea Geoană şi nu le este ruşine să spună în gura mare cu cine votează. Au trimis mesaje de susţinere care au ajuns la tine şi la alţii. Nu împărtăşiţi aceleaşi opinii politice. Nici nu mă aşteptam. Dar în egală măsură, mă aşteptam ca cel puţin blogării să trateze cu mai multă toleranţă această formă de exprimare LIBERĂ. Nu să-i pună la zid pe bieţii copii şi să-i spurce ca la uşa cortului. Şi mai ales să ameninţe cu tot felul de dezvăluiri "incendiare" la adresa unuia sau altuia. Vrea cineva să ne duelăm în dezvăluiri? Am cartuşiera plină, dar nu cred că ar fi bine pentru nimeni. Care este diferenţa dintre un politician retrograd care nu acceptă alte păreri şi un blogăr deranjat că cineva îşi permite să posteze în spaţiul lui public un mesaj de susţinere. Mă îngrozesc la gândul că doar cea de vârstă!

Îmi explica odată un blogăr cât de idioţi sunt politicienii care nu pricep nimic din ceea ce înseamnă "new media" şi se distra copios pe seama celor care încercau să afle prin tot felul de mijloace cine se află în spatele unor bloguri "de atitudine" anonime. Îmi este teamă că nici măcar o parte a blogărilor nu înţeleg că "new media" înseamnă în primul rând LIBERATE DE EXPRIMARE.

P.S. Îi mulţumesc lui eftimie pentru postarea cu pricina de pe propriul blog pentru că m-a trezit din adormire.

O întrebare

2009-10-25T01:47:00.003+03:00

La ce îmi foloseşte blogul? De o bucată de vreme nu am mai scris nimic. Nu ştiu de ce. Idei şi subiecte sunt cu duiumul, dar nu îmi vine. Şi mă tot întreb la ce bun să scriu în lumea asta virtuală. Cu ce mă ajută? Am vreo satisfacţie?

Îmi spunea cineva la un moment dat că nu îşi face blog pentru că nu-i vede rostul. Altul îmi explica laconic că este la modă ca fiecare să aibă blog, motiv pentru care vrea să fie deosebit şi nu apelează la acest element. Unii susţin că cei care scriu pe blog sunt frustraţi şi au nevoie de un loc unde să defuleze. Alţii îmi explică faptul că majoritatea jurnaliştilor şi-au făcut blog pentru a putea spune lumii întregi ceea ce prin politica organului de presă unde lucrează nu pot spune.

Pe de altă parte tabăra cealaltă abundă de asemenea de explicaţii pro blogosferă. Comunicarea, interacţionarea în virtual cu semenii noştri, satisfacţia de a vedea că lumea citeşte şi apreciază ceea ce scrii. Sau pur şi simplu dorinţa de a împărtăşi trăiri, gânduri sau experienţe.

În ceea ce mă priveşte nu am descoperit încă ce anume mă face să scriu pe blog. Dar dacă nu o fac simt că nu am terminat ceva. La sfârşitul unei zile în care nu am nicio postare am sentimentul că îndatoririle mele din ziua respecivă nu au fost duse la bun sfârşit în totalitate. Poate că este un defect profesional de care nu am reuşit să scap. Sau nici nu am vrut!? Poate că este acea dorinţă a ziaristului de a putea cuantifica exact câte persoane i-au citit textul. Recunosc fără falsă modestie că nu sunt un scriitor foarte bun. Am văzut în blogosferă texte extraordinare ale unor oameni care nu au avut niciodată vreo legătură cu presa. De asemenea, am citit texte ale unor persoane apropiate care m-au uimit în mod plăcut prin profunzimea şi sensibilitatea cu care au fost scrise.

Poate că fiecare îşi găseşte propriile motive pentru a intra în blogosferă. Eu nu le-am identificat încă, dar voi continua să scriu. Iar când îmi voi da seama la ce îmi foloseşte blogul, cu siuranţă că răspunsul îl voi posta tot pe ...blog.

Un pic de şmecherie în politică

2009-09-30T12:43:00.001+03:00

Poporul nu numai că înţelege politica făcută la Bucureşti, dar o şi interpretează. Şi nu numai atât. Pune la cale strategii, are permant sfaturi şi este gata să critice orice decizie celor mari. Şi pentru că poporul nu are unde să-şi expună părerile şi strategiile politicie, o face cel mai bine în stradă. La colţ, pe bancă în parc, în faţa porţii sau la coadă la vreo instituţie publică.
Scriam cu ceva timp în urmă de vecinul meu, „nea Mişu” un mare fan al politicii. Ieri mă prinde iarăşi la cotitură. Şi cum evenimentele din ultimele zile impuneau o radiografie completă şi un comentariu amplu, nu scap.
- Băi...ăştia au înnebunit de tot! Cu toţii! Şi unii şi alţii!
Trebuie să recunoc că nu prea am chef să discut chestiuni politice cu omul, pentru că pune atât suflet şi se lansează în analize atât de complexe încât îmi trebuie destul de mult timp ca să fac faţă.
- Ce să-i faci, e miza mare! Se înteţeşte lupta! îi răspund.
- Ce naiba le trebuie lor acum scandal!? continuă nea Mişu. Parcă le-a luat Dumnezeu minţile!
Ridic din umeri în speranţa că voi reuşi prin noncombat să punct unei discuţii interminabile. Nici o şansă.
- Eu nu înţeleg de ce nu se pot înţelege dacă tot sunt în coaliţie. Sunt la guvernare. Şi-au împărţit ciolanul şi tot nu se înţeleg! Nu pricep de ce se tot muşcă atât...
- Păi, nea Mişule, aşa e politica. Sunt două partide diferite, iar miza campaniei electorale este foarte mare..., încep eu să-i explic.
- Fi atent aici..., bătrânul îşi trece mâna prin păr şi cade pe gânduri puţin pentru a-şi ordona ideile. Ăştia de la pesedeu nu stau în banca lor. Când se face linişte iese unul ca Vanghelie şi începe să latre. Ăştia de la pedeleu sunt mai altfel...Cum să-ţi explic eu ţie...Sunt mai rafinaţi. Nu dau aşa cu barda. Muşcă şi ei, dar mai finuţ aşa...nu chiar pe faţă.
- Nu e chiar aşa, combat eu deşi nu mi-am propus acest lucru. În chestia nu Dan Nica este greşeala celor de la PDL. Au făcut-o intenţionat la îndemnul lui Băsescu ca să abată atenţia de la problemele reale. Şi nu se poate accepta o asemenea atitudine...cu ultimatumuri, că doar nu sunt subalternii lui Boc.
Bătrânul nu se lasă intimidat şi îşi continuă raţionamentul.
- Asta nu e treabă...Eu dacă eram în locul lui Băsescu, îl luam pe Geoană deoparte şi îi spuneam: „Băi Geoană! Facem aşa. Dacă ieşi tu preşedinte mă pui pe mine prim ministru. Şi invers. Dacă ies eu, te pun pe tine!” Aşa se face treabă...Trebuie să fie în pic de şmecherie în politica asta. Că aşa ...cum se întâmplă acum nu se rezolvă nimic.
- Lucrurile nu sunt chiar aşa de simple, îi spun lui nea Mişu.
- Ei pe dracu’! Fi atent aici la mine...tot Băsescu iese preşedinte! Şi şti de ce?
Dau din cap că nu.
- Pentru că unii l-au învăţat pe Geoană să spună că nu vrea UDMR la guvernare. Şi acum ar vrea să primeasacă voturile ungurilor...Ungurii sunt disciplinaţi şi merg la vot. Iar dacă românii nu o să se ducă, atunci un 7% de la unguri ar însemna foarte mult.
Un argument interesant. Mai schimbăm câteva vorbe şi profit de faptul că la întrevederea noastră mai apare un cetăţean nu foarte interesat de politică şi plec în treaba mea.

Tom şi Jerry

2009-09-28T10:50:00.002+03:00

De câteva zile mă uit împreună cu fiu-meu la vestitele desene animate Tom şi Jerry. Îi plac foarte mult, drept pentru care am vreo două DVD – uri cu multe ore în care pisica aleargă şoricelul, iar câinele alearga pisica. Am remarcat câteva chestiuni, care în mod evident nu sunt noi, dar pe care eu doar acum le-am descoperit.
În primul rând toate personajele au doar patru degete. De la oamenii care apar în episoade fără să li se vadă faţa şi până la diferitele animale. Nu am reuşit până acum să descopăr nicăieri care au fost motivele pentru care creatorii originali ai personajelor, William Hanna şi Joseph Barbera, au ales această modalitate de reprezentare. Poate pentru ca imaginea dominantă să fie cea de la nivelul pisicii Tom şi a şoricelului Jerry. Universul lor este important. În primele epidoade apărute începând 10 ianuarie 1940, pisica se numea Jasper, iar şoricelul se numea Jinx.
Din punctual meu de vedere Tom şi Jerry fac parte din categoria celor mai violente desene animate. Dar au o violenţă aparte. Dacă pot spune o violenţă “bună”, care nu răneşte. Niciodată nu curge sânge. Tom este tăiat cu toporul, aruncat în aer, împuşcat, electrocutat etc, dar niciodată nu este rănit. La fel se întâmplă cu Jerry care este mâncat, strivit, prins în cursa de şoarcei sau otrăvit. Deşi ambele personaje dau dovadă de o doză consistentă de sadism, de multe ori acţiunile lor fiind nejustificat de dure, nu apar răni sau leziuni în adevăratul sens al cuvântului. Din contră, cu cât loviturile sunt mai dure, cu atât consecinţele asupra celui lovit sunt mai nostime. Doar după 1960, când productia a fost preluata de Chuck Jones, au început să apara bandaje precum şi feţele personajelor umane.
Un alt aspect interesant este că nici pisica şi nici şoricelul nu mor niciodată. Din câte am văzut eu până acum în două episoade se subînţelege că Tom moare. Când este prezentat în chip de îngeraş şi când este ghilotinat într-un episod cu “Cei trei muşchetari”.
În rest nu se poate vorbi despre o luptă între bine şi rău pentru că şi Tom şi Jerry sunt la fel de răi sau la fel de buni. În foarte multe episoade relaţia dintre ei trece dintr-o extremă în alta, de la ură la milă şi compasiune. De remarcat este că nu doar pisica este cea care vrea să-i facă rău şoricelului. De multe ori, Jerry este cel care sâcâie gratuit motanul care nu vrea altceva decât să doarmă liniştit sau să-şi bea laptele. Pe de altă parte, încercând să prindă şoarecele, Tom nu-şi face decât datoria. Prezentat sub o aură inocentă, Jerry este cel care produce pagube. Este musafirul nedorit în orice casă. Fură mâncare, face găuri în pereţi şi stârneşte frica proprietarilor. În realitate şoricelul este intrusul, iar pisica este paznicul. În fapt, acţiunile motanului Tom sunt justificate şi apreciate în orice gospodărie din lumea reală.
Dar poate că tocmai aceste lucruri, violenţa “bună”, sadismul fără sânge, dificultatea de a depista cine este bun şi cine este rău sau inversarea rolurilor din lumea reală, fac din “Tom şi Jerry” unele dintre cele mai apreciate desene animate din toate timpurile.

Botorog, Vankay şi Antonie, tripleta de aur a Braşovului

2009-09-22T22:31:00.002+03:00

Galeria selectă a protestatarilor inventivi ai oraşului s-a îmbogăţit cu încă un personaj select. Lui Gheorghe Botorog care a aruncat cu căcat (la propriu) în poliţişti, Ladislau Vankay, cel care a blocat ocolitoarea cu lanţuri şi piscine pentru copii, cetăţeanului care a aprins lumânări pentru copacii tăiaţi din ordinul lui Scripcaru li s-a alătura Cristina Antonie. Duduia, provenind din mediul academic al precupeţelor, a protestat şi ea după cum i-a dictat educaţia. I-a aruncat mogulului Căncescu un pahar cu bere în faţă. Că lângă preşedintele CJ se mai aflau şi ceva invitaţi de seamă de prin Germania...ghinion, victime colaterale.

Personajul în cauză nu era nemulţumit că Aristotel nu a aprobat vreo asfaltare de drum. Nu o deranja faptul că i s-au confiscat bunuri sau că s-au distrus ceva spaţii verzi. Nu. Individa s-a făcut foc şi pară pentru că trustul de presă al mogulului local a avut nesimţirea, neobrăzarea şi tupeul jegos de a spune pe faţă ceea ce foarte puţini au avut curajul. Adică faptul firma pe care duduia o deţine câştigă miliarde de lei folosind spaţiile de publicitate stradală oferite cu generozitate de primarul Scripcaru.

Acum, dacă tot şi-a căutat o companie atât de selectă, Cristina Antonie ar trebui să fie solidară până la capăt cu ceilalţi protestatri. Botorog a primit câteva bătăi bune de la comunitari, iar până la urmă a primit şi o pedeapsă cu închisoarea pentru ultraj. Vankay a stat şi el vreo 10 zile la mititica acuzat tot de ultraj. Căncescu a spus că va face plângere pentru ultraj. Oare magistraţii braşoveni, după ce vor ieşi din grevă, vor da dovadă de acelaşi zel şi în ceea ce o priveşte pe cetăţeanca în cauză? Sau se vor dovedi deosebit de indulgenţi având în vedere că jupânul oraşului, primarul Scripcaru, şi-a lăsat nevasta şi copilul pentru a se muta sub acelaşi acoperiş cu duduia Antonie!

Trei motive pentru a părăsi România

2009-09-20T22:13:00.003+03:00

Printr-un concurs de împrejurări ajung să stau de vorbă cu un cetăţean, căruia nu i-am reţinut numele, dar care era foarte supărat. Supărat pe politicieni, supărat pe primar, pe autorităţi, pe sistem, pe stat şi pe români în general. Nu am reţinut care ar putea fi originea supărărilor sale. Cert este că omul aprecia aproape orice, numai sistemul românesc şi pe cei care îl pun în operă nu. Îmi explică plin de patos că vrea să vândă tot şi să plece din ţară. Să nu mai audă niciodată de România şi de români. Se lansează într-o expunere verbală a posibilelor locaţii în care să domicilieze

- Brazilia, 50 km de capitala Rio de Janeiro, casă cu etaj, 5000 de metri pătraţi, plajă privată – 15.000 de dolari. Porto Rico, 30 km de capitala San Juan, 15.000 de metri pătraţi cu plantaţie de banenieri şi cocotieri, plajă privată – 30.000 de dolari. Ungaria, 15 km de graniţa cu România, casă cu etaj şi teren de 1000 de metri pătraţi – 40.000 de euro. Ce părere aveţi?

Dau din cap aprobator, semn că-l cred pe cuvânt. Se uită insistent la mine. E clar că aşteaptă mai mult, drept pentru care primul lucru ce îmi vine în minte este să fac o scurtă şi inutilă comparaţie cu preţurile de la noi din ţară. Ceăţeanul se declară sadisfăcut. E mulţumit că şi-a atins scopul după care trece la cel de-al doilea argument puternic pentru care vrea să părăsească ţara.

- La noi, la români, de mic copil eşti învăţat să furi şi să minţi. Chiar şi părinţii cu cele mai bune intenţii îşi învăţa aşa copii. Este în sângele nostru, suntem nativi nişte hoţi şi nişte mincinoşi. Nu mă credeţi!? Vă dau cel mai simplu exemplu. Poezia „Căţeluş cu părul creţ”!

Începe aşa: „Căţeluş cu părul creţ/Fură raţa din coteţ”. Adică nu se mulţumeşte cu porţia de mâncare primită de la stăpâni, nu munceşte nimic în plus, dar vrea mai mult. Şi atunci, din primele versuri copilul devine atent şi întreabă: „Mamă ce înseamnă că fură?”. Şi mama îi explică: „A fura înseamnă a sustrage, a lua ceva ce nu-ţi aparţie, a mangli, a ciordi, a subtiliza, a câştiga ceva fără muncă”.

După care urmează un alt vers plin de învăţăminte: „Şi se jură că nu fură/Dar l-am prins cu raţa-n gură”. Adică după ce că fură, mai şi minte. Copilul întreabă pe bună dreptate de ce nu spune adevărul şi i se explică faptul că nu vrea să fie pedepsit.

„Şi cu oul în buzunar/Hai la Sfatul Popular”. Cu alte cuvinte, dacă fapta nu ar fi avut circumstanţe agravante, adică dacă s-ar fi limitat la a fura doar raţa, poate că ar fi scăpat nepedepsit. Dar pentru că s-a calicit şi la ou, atunci nu mai scapă de pedeapsă.

Mă uit la el cu privire cam tâmpă. Sunt puţin bulversat de inerpretarea arhicunoscutei poezioare care după părerea mea era la fel de inocentă ca şi copii cărora îi este destinată. Omul face o scurtă pauză, mai trage un fum din ţigară. Îşi savurează din plin efectul produs asupra persoanei mele. Se decide să-mi dea lovitura de graţie.

- Şi încă ceva domnule...Ne tot fălim că suntem mari şi tari, că am învins în bătălii şi că cine suntem noi românii. În afară de pârjolit recoltele şi otrăvit fântânile nu ştim alceva. Ne dăm mari patrioţi! Spuneţi-mi o mâncare tradiţională românească!

- Sarmalele, spun cu jumătate de gură.

- Greşit! Origine turcească.

- Mititeii, mai fac eu o încercare.

- Greşit! îmi zâmbeşte superior. Se găsesc peste tot în Balcani. Îşi au originea în Serbia, dar se găsesc şi în Grecia şi Turcia. Vezi domnule! Nici măcar mâncare tradiţională nu avem!

Ipocrizia din presă

2009-09-16T11:53:00.001+03:00

Vreo doi–trei ziarişti din Braşov s-au trezit zilele trecute că nutresc un profund sentiment de compătimire pentru magistraţi. Şi pentru că simt ei că „puterea judecătorescă” are nevoie de sprijin în lupta crâncenă cu „puterea politică” au strâns rândurile şi au intrat în această bătălie. De partea magistraţilor evident.
Este bine că mai există ziarişti care reacţionează. Ca atunci când în urma unui accident grav vin cei de la SMURD şi verifică dacă pacientul mai are semne vitale. Din demersul lor pot trage concluzia că pacientul mass media, cu domiciliul în Braşov, nu a decedat. Este un lucru pozitiv. Însă demersul lor în cazul de faţă mi se pare cel puţin ipocrit. Mă aşteptam ca aceşti susţinători ai valorilor democratice să iasă în faţă cu piepturile dezgolite şi să se facă zid pentru apărarea libertăţilor presei. Tagmă profesională din care se presupune, cel puţin la prima vedere, că fac parte. M-aş fi aşteptat ca ei să se implice activ în lupta dintre „puterea politică” şi „libertatea de exprimare”, aceasta din urmă fiind atributul presei într-un stat democratic.
Dacă deontologii cu pricina ar fi ieşit public să înfiereze şi să acuze practicile „puterii politice” în raport cu mass media, ar fi fost de toată lauda. Cu atât mai mult cu cât în Braşov, presa este subordonată politic. Dacă acest fapt s-a petrecut de voie sau de nevoie, este cu totul o altă discuţie. Ştim cu toţii că „Gazeta de Transilvania” a fost prima victimă a managementului de presă bazat exclusiv pe banii autorităţilor locale. În aceeaşi situaţie se află şi celelalte ziare braşovene. Televiziunile, cu mici excepţii, nu sunt nici ele departe de acest „deziderat”. În Braşov nu se mai face presă pentru că „puterea politică” a încălecat-o. Este o unealtă a politicului, un instrument de manipulare a celor care încă mai cumpără ziare sau se uită la televizor. Ziariştii sunt doar scribi care reproduc conferinţele de presă. Banii publici sunt dirijaţi spre finanţarea ziarelor pentru a nu deranja autorităţile. Nimeni nu a suflat nimeni un cuvinţel despre motivele care au dus la sucombarea Gazetei de Transilvania. Au preferat să-i câte prohodul şi să treacă sub tăcere faptul că ziarul nu a mai primit fondurile promise de la Consiliul Judeţean. În schimb plâng la mormânt străin. Nu îl compătimesc pe Eduard Huidan. A fost doar un individ lipsit de scrupule care a profitat din plin de un brand pe care l-a îngropat fără nici o remuşcare. Când Primăria nu va mai aloca bani pentru celelalte ziare, care din ele va dispărea primul? Monitorul Expres, Transilvania Expres sau Bună Ziua Braşov?
Pentru toate acestea, şi multe altele, mă aşteptam ca cei care îşi spun ziarişti să sprijine şi să apere presa nu să se angajeze într-o acţiune demagogică şi ipocrită de partea magistraţilor.

Cine ştie cu ce se ocupă Primăria?

2009-09-14T15:19:00.001+03:00

Zilele trecute am participat la o întâlnire cetăţească în unul din cartierele Braşovului. Un domn în vârstă, la vreo 65 de ani, membru al unei asociaţii de proprietari a ridicat o problemă care-l frământa puternic. Omul este foarte nemulţumit de preşedintele de asociaţie. Din punctul său de vedere este un ticălos care merge mână în mână cu unul dintre viceprimarii oraşului. Mai mult chiar, este şi membru în PDL şi are afaceri dubioase cu apartamente.
Am reţinut ideea şi încerc să-i explic cetăţeanului că doar o majoritate a locatarilor îl pot schimba din funcţia de preşedinte de asociaţie de proprietari.
- Am înţeles...dar vă spun....este omul viceprimarului!
- Asta nu are nici o importanţă!, încerc să-i explic. Atâta vreme cât majoritatea oamenilor nu-l mai vor se poate convoca o adunare generală şi gata...
- Ştiu...dar să spuneţi acolo...că nu face dacât porcării. Şi el nu are dreptul să fie preşedinte...şi să-l schimbe cei de la Primărie.
Mă gândesc că cetăţeanul nu a înţeles ideea. Mai încerc odată.
- Primăria nu-l poate schimba. Este dreptul dumneavostră să-l schimbaţi sau nu. Dacă nu vă convine de el, îi puteţi convinge şi pe alţii şi aşa îl puteţi schimba.
- Păi da...dar să le spuneţi şi celor de la Primărie să ia măsuri, insistă bătrânul.
- Domnule, nu înţelegeţi că Primaria nu are nici o legătură cu asta. Primăria nu poate schimba un preşedinte de asociaţie de proprietari. Şi nici nu-l poate numi. Dacă nu-l vreţi îl schimbaţi, iar dacă îl vreţi, rămâne acolo.
- Am înţeles, zice bătrânul. Dar Primăria nu poate să ia nici o măsură? Omul acela face licitaţii cu apartamentele din care a evacuat datornici...şi câte şi mai câte.
- Primăria nu poate să facă nimic în acest caz...De ce nu vă adresaţi altor autorităţi? Poliţie sau parchet!
Bătrânul dă din mână a lehamite. Mă uit la el şi îmi dau seama că nu este deloc convins de răspunsul meu. Nu înţelege de ce Primăria, urmaşa Consiliului Popular de pe vremuri nu poate să facă nimic. În mintea lui nu-şi poate găsi loc ideea că o instituţie care cu ceva vreme în urmă era printre altele şi istanţă de judecată, acum nu mai are nici o îndatorire.
- Şi noi ce facem atunci cu individul? întreabă omul.
- Vă adunaţi mai mulţi nemulţumiţi, convocaţi o adunare generală extraordinară şi îl schimbaţi. E foarte simplu, îi explic.
- Am mai încercat ...dar nu s-a reuşit, dă din cap resemnat şi nemulţumit.
- De ce?
- Pentru că oamenii sau dus la el să-i spună ce-i nemulţumeşte şi el el i-a luat cu vorba, i-a dus la un restaurant, le-a pus o friptură în faţă şi dupa aia i-a întrebat care ce vrea şi ce nu-i convine. Şi atunci ălora nu le-a mai venit să spună nimic. De aia nu l-am schimbat.
- Pai şi atunci noi ce putem face!?, îi răspund oarecum descumpănit.
- Să spuneţi acolo la Primărie să-l schimbe. Că ne-am săturat de el! spune bătrânul plin de năduf.
Adevărul este că nu ştiam ce replică să-i dau. Dacă îi explicam din nou că Primăria nu are nici o treabă, dar mai ales că dacă este omul viceprimarului nu este nici şansă să aibă probleme din partea acestei instituţii, oricum nu înţelege. Să-i fi spun că voi cere la Primărie să-l schimbe...era o variantă. Cel mai bine era să-l invit într-o zi la o întâlnire în care să discutăm mai amănunţit faptele şi în care să-l lămuresc de faptul că doar proprietarii memebrii ai asociaţiei îl pot schimba pe preşedinte. Lucru pe care de altfel l-am şi făcut.

E politic să schimbi un om imoral?

2009-09-10T14:59:00.000+03:00

Zilele trecute am criticat activitatea inspectorului şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov. Spuneam că prestaţia domniei sale în fruntea inspectoratului nu a adus nimic bun. Din contră, a produs, prin deciziile luate, disfuncţionalităţi majore. Comasările de şcoli şi licee au fost făcute în pripă, elevii merg la şcoală în schimburi. Nu au bază materială. Copii de la grădiniţele desfiinţate de la parterul blocurilor nu au paturi. Trebuie să vină şi ei în schimburi. Presiuni politice din partea PDL asupra directorilor de şcoli din judeţ. Şi lista poate continua.
Ideea este că după ieşirea mea publică faţă de aceste chestiuni, inspectorul general a ţinut să poarte o convorbire telefonică cu subsemnatul. A început să-mi peroreze despre calităţile domniei sale în domeniu şi despre faptul că el a ţinut în funcţie inclusiv membrii PNL şi PSD pentru că i s-au părut oameni competenţi. După care a ţinut să-mi precizeze tangenţial că este specializat în istorie – filozofie, iar ceea ce face cu comasările este un lucru foarte bun şi economic. Mi-a explicat cât de bine se înţelege domnia sa cu mai marii partidului şi mi-a atras atenţia că şi el poate să critice foarte aspru ministrul educaţiei pentru că are foarte multe motive. (Chiar îl rog pentru că atunci nu mai este nevoie să cerem noi demiterea sa. Se va produce automat, este lesne de înţeles de ce).
Până aici nimic senzaţional. Omul îşi apăra punctul de vedere şi scaunul. I-am explicat că nimeni nu are nimic personal cu domnia sa. Este vorba despre o decizie politică pentru că din punctul nostru de vedere învăţământul braşovean înregistrează un regres. Punct. Cu asta s-a încheiat dialogul telefonic.
Ce m-a mirat însă şi m-a făcut să am serioase îndoieli asupra calităţii morale a domnului inspector a fost faptul că în aceeaşi zi a apărut la o emisune la RTT, la nimeni altul decât Mihai Berariu. Berariu este deţinătorul blogului „Jurnalului unui neadaptat”, (http://mihaiberariu.blogspot.com/) cel care cu o lună în urmă ne anunţa într-o scrisoare de adio că pleacă din presă acum când încă mai ţine capul sus şi îl mai salută lumea pe stradă. „plec.vă pupă tata” îşi intitula Mişu epistola în care înfiera neprofesionalismul din presă, pupincurismul şi într-un mod subtil şi elegant îi înţepa pe politicienii care fac totul pentru a-şi subordona presa. Mă rog, în final era ceva mai nunaţat şi ne explică faptul că doar peste câteva luni va pleca.
Dar să revenim la inspectorul general. În emisiunea lui Berariu, cetăţeanul începe să reproducă cu lux de amănunte cele discutate la telefon. A prezentat lucrurile dintr-un unghi propriu, din care reieşia că eu i-am explicat că a trebuit să fac lucrul acesta pentru că aşa era politic. Şi se mai şi lăuda bărbăteşte că dacă mai continui mă va invita la o confruntare televizată. (Aştept cu interes invitaţia!)
Asta în timp ce Mişu, cu un picior afară din studio, gata de plecare, îi ţinea isonul, îi cânta în strună, sublinia şi uneori chiar explica pe înţelesul tuturor ce nemernic infantil am fost.
Nu mă deranjează. Îi înţeleg perfect pe amândoi. Am vrut doar să relatez acest episod pentru că mi s-a părut distractiv. Şi, repet, mi-am format o părere despre calitatea morală a profesorului de istorie-filozofie. Şi atunci mă întreb din nou cât de politic este să schimbi din funcţie un om imoral.